3737...Ne dăm de ceasul morții și tot nu știm nimica

  Ne tot ferim mereu de singura cauză care ne pricinuiește necazuri, neascultarea SA. Necunoașterea LUI cum trebuie, cît ne e în dreptul nostru și îndatoririle. Ce le avem față de EL și de ce?! Soluții nu știm, lucruri ce ne țin mereu în umbra neputinței și a greșelilor mereu neînțelegîndu-ne menirea. Că nu sîntem așa dați pe aicea și fie ce-o fi ne merge oricum, ori nu ne merge orice am face.
  Îs atîtea întrebări și răspunsuri nu, ci false închipuiri datorate îndepărtării de EL. Și EL de noi, dovedindu-ne atît de nevolnici și greu de adus pe calea corectă. Într-o conlucrarea demnă între noi și EL, noi îndatorați LUI, EL îndrumîndu-ne. Într-o vreme mai mult timp, dar nu L-am mulțumit prin aleșii SĂI de atunci. Și s-o lăsat păgubaș o vreme, ce încă tot continuă cu unele reveniri periodice.
  Dar tot degeaba nu ne dăm urniți cum ni se cere de SUS, încăpăținați mai ales în încercări. Bine ticluite și noi încîlciți ca pui în buci, ne dăm de ceasul morții și tot nu știm nimica.