sâmbătă, 10 august 2013

3683..Conformîndu-ne corecți să-I fim

  Nedrepții fiind confruntați simțit cu împotrivire la dorințele SALE față de noi. În credință și comportament, fiind potriviți cu cîte pedepse de dus, ei și familiilor. Mai bine de la bun început, știindu-se în afara SA, oricînd posibil sub pedeapsă. Se încovoie sub nevoi să le preia, obidiți, neputincioși să se îndrepte între noi și-n fața SA.
  Învățînd pe toți gură-cască, mai bine să se obișnuiască cu suferința, deznădejdea. Că și așa-i imposibil în fața LUI să stea drepți, potoliți, îndreptați, nevolnicii înrăiți. Dați prin lume să ne încerce, doar om cădea cei nepotriviți, toți aceia, LUI și nouă cum trebuie să ajungem a fi. Autocurățirea omenirii prin necazuri, e sugestia nerușinaților, în loc să-și cate calea.
  Îndeplinirea cerințelor SALE date nouă în timp și spațiu, conformîndu-ne corecți să-I fim.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu