miercuri, 7 august 2013

3666...Și noi, omenirea toată, cum nici nu visăm

  Supunerea oarbă, nu-i neapărată, ci educația binelui, a bunului-simț, a cunoașterii SALE cu adevărat. Civilizarea în termenii cunoașterii cerute de SUS, nu nedreaptă, ci convenită demn omenește. Cumsecădenia între noi toți, deci nu robirea, ci conlucrarea în termeni aflărilor folositoare. Și cu EL în continuare cunoașterea își va spune cuvîntul, dezmeticindu-ne și mai și.
  Nu vom mai fi ceea ce credem că sîntem și nu sîntem, ci vom afla toate la timpul acela. Încă incert și așa de blamat din necunoașterea firească a LUI și noi nedrepți încă. Neputincioși acuma și-n continuare așa de demni și aflători de cîte ale LUI cu noi împreună. Conlucrarea cuminte în năzuințe mărețe și minunate nouă, înspre o desăvîrșire comună.
  CER și Pămînt, adică Dumnezeu și Lumea SA și noi, omenirea toată, cum nici nu visăm.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu