O dată cu vîrsta pierdem din curaj, din avîntul datorat tinereții, puterea de descătușare. Decădem în neputințe, ce altădată nu le întrezăream măcar, ofiliți de-a binelea. Umplem spațiul și timpul cît mai e, cum ne învrednicim și nu prea catadicsim acătării. Ci pe alăturea, ferindu-ne de mari schimbări, trufașe hotărîri, ci de mîntuială majoritatea.
Acolo să nu se zică că nu ne aliniem și noi la neputința lumii acestea delăsătoare. De Dumnezeu și înhăitată tare cu nelegiuirea, nedreptate și șmecheria minciunii fudule. C-o viață lipsită de sens și bucurii, ci nemulțumirea mereu din părăsiri de SUS. Ne sesizate corect, ci amînată hotărîre de a o rupe cu neputințele în fața SA. Necunoscutul Major și neînțeles, doar necurățenia hoinară prin așa lumesc deșănțat.
Agățîndu-ne ca disperații de paiul salvator al neroziilor acumulate fără EL și noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu