Se poate să nu fim văzuți făcînd mîrșăvii, nedreptăți, ascunși de ceilalți. Nu-i corect, ci să ne dovedim proprii martori ai nelegiuirii noastre. Ca să avem curajul ulterior, de nu atunci de îndreptarea necesară, care contează. Înălțîndu-ne chiar de-am avut căderi inerente vremurilor necuviincioase omeniei. Căreia-i sîntem datori cît sîntem pe aici și LUI conformîndu-ne cum ne cere.
Supunîndu-ne datinilor și obiceiurilor în conformitate cu bunul-simț ancestral. Distinși și cumsecade cît putem mai acătării, chiar de unii nu merită. Noi să ne simțim că ne facem datoria cum trebuie ca oameni ce sîntem. Cu ținuta nu faci mare scofală, de ți se cere curajul neprecupețit, dar tot e ceva. Nu te afli degeaba absolut de ne identificat ca om, cît îți permiți a fi, oarecum măcar.
E o dovadă trecătoare, că așa sîntem a fi, nu veșnici, doar EL E permanent și Sfînt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu