De trîndăvim mereu civilizația nu are cine ne-o face, e de muncă și de cunoaștere e nevoi. Înălțarea atît cît catadicsim de cuviință într-o aflare continuă de bine și util vieții. Plăcerea vine ulterior și aceea limitată de noi înnoiri înspre ceea ce ne trebuie mereu. Din mersul existențelor, fiecare-și află datul și nu-i de stat cu mîinile-n șold, ci de aflat cum e căutarea adevărată.
Demnă umană în strînsă legătură cu Divinitatea cea Adevărată, nu minciuna că ne tot costă. Și de înaintat nu înaintăm defel, tributari LUI nu avem învoire de SUS a fi, ci nu reușim mai nimica. De căzut nu ne va cădea para mălăiață, deci s-o dus perioada lui nătăfleață. Strădaniile înfăptuirilor cumsecade nouă tuturora nu prin sincere înfăptuiri, ce ne pot da de gol mai degrabă micimile.
Chiar de pare morala plictisitoare e trebuincioasă mereu, altfel e de izbeliște viața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu