3697...Înnobilîndu-ne continuu ca oameni buni

  Ne naștem bogați, dar inconștienți de asta și în loc să fim mulțumiți și să-I mulțumim. Ne îndîrjim să aflăm ce-i viața, cum e de așa imposibilă, zicem nemulțumiți. Deci trăirea vieții date e o șansă de existență pe Pămînt, care nu-i de colea. Ci-i maximul ce ni se dă la dispoziție o vreme de aflare ce trebuie ca oameni să fim cum trebuie doar.
  Nu ni se explică că sîntem datori a ne  tot îmbogăți existența, bogată din start. În așa împrejurări ticsite de mediul înconjurător, bun și primitor cît se poate. Aflîndu-ne nu întîmplător pe aicea, ci-n cunoștință dată de a ne comporta omenește. Adica respectîndu-ne între noi cu bine și util fiecăruia, demostrîndu-I că nu degeaba sîntem pe aicea, ca fără folos.
  Ci cumsecade înnobilîndu-ne continuu ca oameni buni cu frică de EL în îndreptare.