3612.Ca-ntre oameni, aidoma se petrec lucrurile

  Am vrea să transcendem neapărat, în orice chip mizerabila condiție umană. Dar nu ne învoim a ne schimba noi mai întîi, ci restul și societate în ansamblu ei. Îmbunătățită, curată de nemernicii și false nerozii, demnă de oamenii ce ne vrem. Dar nu putem demonstra, ci doar dorim fără a mișca un pai de jos și din noi. Neputincioși, puturoși și pretențioși față de alții, cu noi îngăduitori și nu ne prea vedem.
  Pe noi înșine, unii nu toți, marea majoritate nu știm și nu ne învoim ușor la schimbări. Mai ales la cele bune, care-s greoaie, pretențioase, aducătoare de neajunsuri. Deci numai răul și urîtul de-l adoptăm ni-i simplu și la îndemînă mereu. De asta n-are ursu coadă și vulpea prea lungă, unu-i tont și naiv, cealaltă șmecheră și rea.
  Ca-ntre oameni, aidoma se petrec lucrurile, cît EL rabdă, pînă cînd se face dreptatea SA și a noastră convenită de CER.

1785.Să-ți placă numai ție și dăruindu-l, e o reușită

   Să nu ne învoim cu împlinirea unor cerințe străine de firea noastră într-o realizare. Că-i posibil kitsch și nu-i realizare ci eșec, nemulțumire. Și de cauți să-i mulțumești pe cît mai mulți, nu reaușești nimica. Cel mai bine, să-ți placă numai ție ceea ce faci și dăruindu-l și altora, e o reușită deplină.
   Să nu ne luăm după imaginație cînd e de rezolvat treburi serioase și stringente. Că-i calea cea mai plauzibilă de eșec și dezastre, cu exemple în istorie nenumărate. Ci după certitudini și să nu repetăm greșelile trecutului.

   Să nu uităm niciodată că de prostie e mai greu de a te feri că-i în seama unora neînsemnați. Că răutatea se știe cine-o propagă și te poți feri, de prostie că-i incognito, nu și-i mai dunătoare. Interesînd teluricul strict al existenței cotidianului social.
   Condiția umană, temporalitatea vieții, din vina nedreptății lumii, ce nu-i de priceput. Nu ne dezmeticim și plătim de cînd lumea și degeaba vă tot repet. Nu are rost cu așa încăpăținare ce știe că-i în greșeală și nu se oprește.
   Ci-i dă înainte cu tupeu în rele și are părăsirile și nevoile cunoscute de cînd lumea. Dar mintea nu-i vine, ci plătește de zor amărîtă și neputincioasă, nedreaptă și imorală.
   Nu că aș deține eu adevărul suprem ce salvează lumea, dar EL Însuși. Acum 77 de ani v-o părăsit la cel mai mare necaz ce l-o avut omenirea. Tot așa pentru că nu ați ținut cont de cerința SA expresă în îndreptarea omenirii cum dorește.