2338.Nu ve-i reuși pe mai mulți săi mulțumești,

  De le urmezi prea mult ceea ce doresc alții de la realizarea ta, va fi un kitsch. Și te compromiți, micșorîndu-ți cota de autentic, personalitate și definire. Și nu vei reuși pe mai mulți să-i mulțumești, lunecînd și înspre superficial. Și legalitatea nu-i niciodată deasupra dreptății, fără a nu fi prostie. Și că ne putem folosi de orice fără consecințele firești. Adică ne plac anumite foloase, dar nu și urmările ce țin de ele, e iar o doză de prostie.
  Ne pregătim nenorociri, de acordăm încredere plăsmuirilor, imaginației în dauna firescului. Catastrofele așa au fost pornite și urmate după caracterul nefast al imaginației. Și de proști mai greu te poți feri ca de răuleni, ce-i cam cunoști, fiindcă primii nu-s de remarcat. Că ne întristează vremelnicia noastră prin lume, dar să ne venim în fire corecți și cu EL, nu ne dă prin cap și plătim.
   Că mai întîi noi înșine simțim eșecul, gustul amar al înfrîngerii și pe urmă apar semnele dărîmătoare. Ce te înghit definitiv cu puf cu tot, de nu ai timp de un respiro, ești pierdut.

2150.Pentru noi, de putem și place s-o încredințăm

  În înfăptuirile vieții să fim noi înșine, fără să dorim a plăcea cu orice preț celorlalți. Că-i o apropiere de kitsch, mai bine de unul singur să ne bucurăm de o construcție în derulare. Cînd e finalizată ca pentru noi, de putem și place s-o încredințăm și altora, fiind deplinul realizat.
   Să nu ne dorim unele și altele, dar nu și consecințele posesiei lor, ori înfăptuirilor acelea. E definiția prostiei, oameni iresponsabili, ce-s azi la modă la noi, fac și nu răspund. Și nici nu doresc aceasta, ajutîndu-se proștii între ei, ducîndu-ne cu zăhărelul, încă. Caracterul nedrept al imaginației în pregătirea și construirea dezastrelor socio-culturale.
   Temporalitatea nedreptății umane, o resimțim cu toții, fiind o apă și-un pămînt. În fața SA, comportîndu-ne cum nu trebuie și plătim cu toții, irosindu-ne viața în nepriceperea trăirilor. O condiție umană ce ni se pare nedreptă din start, dar nu vrem să fim oameni adevărați. Responsabili de noi înșine și-n fața SA cum ne vrea, de am vrea să știm.

1785.Să-ți placă numai ție și dăruindu-l, e o reușită

   Să nu ne învoim cu împlinirea unor cerințe străine de firea noastră într-o realizare. Că-i posibil kitsch și nu-i realizare ci eșec, nemulțumire. Și de cauți să-i mulțumești pe cît mai mulți, nu reaușești nimica. Cel mai bine, să-ți placă numai ție ceea ce faci și dăruindu-l și altora, e o reușită deplină.
   Să nu ne luăm după imaginație cînd e de rezolvat treburi serioase și stringente. Că-i calea cea mai plauzibilă de eșec și dezastre, cu exemple în istorie nenumărate. Ci după certitudini și să nu repetăm greșelile trecutului.

   Să nu uităm niciodată că de prostie e mai greu de a te feri că-i în seama unora neînsemnați. Că răutatea se știe cine-o propagă și te poți feri, de prostie că-i incognito, nu și-i mai dunătoare. Interesînd teluricul strict al existenței cotidianului social.
   Condiția umană, temporalitatea vieții, din vina nedreptății lumii, ce nu-i de priceput. Nu ne dezmeticim și plătim de cînd lumea și degeaba vă tot repet. Nu are rost cu așa încăpăținare ce știe că-i în greșeală și nu se oprește.
   Ci-i dă înainte cu tupeu în rele și are părăsirile și nevoile cunoscute de cînd lumea. Dar mintea nu-i vine, ci plătește de zor amărîtă și neputincioasă, nedreaptă și imorală.
   Nu că aș deține eu adevărul suprem ce salvează lumea, dar EL Însuși. Acum 77 de ani v-o părăsit la cel mai mare necaz ce l-o avut omenirea. Tot așa pentru că nu ați ținut cont de cerința SA expresă în îndreptarea omenirii cum dorește.