4061...Irosindu-ne nemulțumiți prin viață.

  Ținuta firii și-n fața celorlalți cum acționăm contează, ținuta bunului-simț între oameni. Nu mereu gîlceava și neastîmpărul mahalalei vădit neputincios de bine și util. Ci de păruiala verbală ori faptică, înrăutățindu-ne imaginea din familie, societate. Și-n fața LUI cum credeți că sînteți? sigur neputincioși de a fi oamenii dați a fi.
  Mai bine abțineți-vă, greu lucru de nu aveți nimica de înfăptuit corect, cum ni-i cerința. Corigenți între oamenii de omenie, dar puși mereu pe nechibzuire și inutilul. Sporovăielilor necuviincioase, pierdere de vreme și lipsă de respect față de noi înșine. Și mai ales că nu-L știm a mulțumi, costîndu-ne mereu necuviința, ce ni-i greu a o îndrepta.
  Cu același interes să ne schimbăm pentru a nu face umbră degeaba pămîntului, irosindu-ne nemulțumiți prin viață.

3972...Ni le însușim cu grabă mare.

  Să nu dorim cu tot dinadinsul să ne afirmăm oricum, ci mai degrabă să ducem mai departe. Omenescul din noi să-l afle și ceilalți ce poate nu-l știu a exprima demn, corect, firesc. Să ne îndreptăm a fi oameni de omenie, curați la suflet și-n acțiuni și vorbe. Că-n lumea asta împestrițată cu de toate și drepte și nedrepte, atît lumină cît și întuneric, ca și binele și răul.
  Nici nu bănuiam o așa agoniseală de bune și urîte-n amestec fudul de tot. Ce să-i faci așa ni-i datul bată-l vina și așa o tot ducem încă trăinicia neputinței. Cît o mai fi într-o bîjbîială ce ni se pare fără temei dar de durată nedeterminată. Ca și noi de altfel, neizbutînd a fi ce dorim în bine și util, chiar și frumos. Ci-n virtutea neroziilor ce ne dau tîrcoale, ni le însușim cu grabă mare.
  De ne mirăm cum de o tot frămîntăm pe loc astă necunoaștere și îndărătnică nelegiuire.

3143.Prin astă lume așa de îndepărtată de năzuințele SALE cu privire la noi și EL

  Multora le priește suferința altora, încurajează sporirea necazurilor celorlalți. Nu-i pasă defel, omenia n-o acceptă, binele și utilul spre binefaceri e urît și combătut. Prin orice mijloace și trăiri doar răul și ura-s domeniile favorite mereu. Contra a tot ce e viabil și corect într-o familie, societate ori nație, nu contează. Așa-i pornirea de-o viață a acelora aleși să ne spurce și otrăvească viața, doar ne vom dezmetici.
  Într-adevăr cum ne dorește EL să-I fim în față și-ntre noi, încercări de învățătură de minte. Dar nu ne prindem și cu încăpăținate nu-L căutăm, nu ne interesează decît nimicnicia noastră strîmtă. Strîmbă de sîntem nedrepți din fire, fără EL pe căi greșite încă-n derivă-i lumea. Încă o vreme delimitată de acea atenționare cînd va fi de EL pornită, spre aflarea căii de urmat.
  E de cunoscut și mai și neputința cîtva timp și alte puneri la punct și atenționări sporadice. Prin astă lume așa de îndepărtată de năzuințele SALE cu privire la noi și EL.

2581.Cu preocuparea de a nu mai ceda nedreptăților

   Să începem a ne schimba în bine și util nouă înșine și a celorlalți din jur. Cumsecade și cu preocuparea de a nu mai ceda nedreptăților ce le înfăptuiam. În mediul înconjurător și-ntre oamenii din familie și societate. Și astfel în fața LUI, îndreptați să-I cerem a ne ajuta să continuăm cum trebuie. Că nu prea știm multe mari și mărunte și-I greșim și la soroc plătim.
  Și nu ne place defel, da avem porniri de vitejie multe, ne credem tari și mari. Dar vine scadența cînd ți-i lumea mai dragă și te aprinzi în cîte și mai multe. Și-ți dai seama de abia atunci, că poate ai făcut ce nu trebuia, de regulă nu știm ce să mai facem. Și plătim în timp, nemulțumiți noi și cei ce ne succed, pierzînd legătura cu CER-ul. Multe ar putea fi prevenite și altă existență am avea de am ști să fim cum trebuie.
  Și ar mai fi un cîștig poate și mai mare și alții aflînd nu numai cei din jur. Cum trebuie de comportat între oameni ca să avem trecere în fața SA și să știm ce e de făcut. Fără aI mai greși și astfel ruptă să fie neputința de a fi oameni cu adevărat. Pentru totdeuna și asta cum va fi să fie, de bătut în cuie.

2150.Pentru noi, de putem și place s-o încredințăm

  În înfăptuirile vieții să fim noi înșine, fără să dorim a plăcea cu orice preț celorlalți. Că-i o apropiere de kitsch, mai bine de unul singur să ne bucurăm de o construcție în derulare. Cînd e finalizată ca pentru noi, de putem și place s-o încredințăm și altora, fiind deplinul realizat.
   Să nu ne dorim unele și altele, dar nu și consecințele posesiei lor, ori înfăptuirilor acelea. E definiția prostiei, oameni iresponsabili, ce-s azi la modă la noi, fac și nu răspund. Și nici nu doresc aceasta, ajutîndu-se proștii între ei, ducîndu-ne cu zăhărelul, încă. Caracterul nedrept al imaginației în pregătirea și construirea dezastrelor socio-culturale.
   Temporalitatea nedreptății umane, o resimțim cu toții, fiind o apă și-un pămînt. În fața SA, comportîndu-ne cum nu trebuie și plătim cu toții, irosindu-ne viața în nepriceperea trăirilor. O condiție umană ce ni se pare nedreptă din start, dar nu vrem să fim oameni adevărați. Responsabili de noi înșine și-n fața SA cum ne vrea, de am vrea să știm.