3143.Prin astă lume așa de îndepărtată de năzuințele SALE cu privire la noi și EL

  Multora le priește suferința altora, încurajează sporirea necazurilor celorlalți. Nu-i pasă defel, omenia n-o acceptă, binele și utilul spre binefaceri e urît și combătut. Prin orice mijloace și trăiri doar răul și ura-s domeniile favorite mereu. Contra a tot ce e viabil și corect într-o familie, societate ori nație, nu contează. Așa-i pornirea de-o viață a acelora aleși să ne spurce și otrăvească viața, doar ne vom dezmetici.
  Într-adevăr cum ne dorește EL să-I fim în față și-ntre noi, încercări de învățătură de minte. Dar nu ne prindem și cu încăpăținate nu-L căutăm, nu ne interesează decît nimicnicia noastră strîmtă. Strîmbă de sîntem nedrepți din fire, fără EL pe căi greșite încă-n derivă-i lumea. Încă o vreme delimitată de acea atenționare cînd va fi de EL pornită, spre aflarea căii de urmat.
  E de cunoscut și mai și neputința cîtva timp și alte puneri la punct și atenționări sporadice. Prin astă lume așa de îndepărtată de năzuințele SALE cu privire la noi și EL.

2782.Ci la întîmplare, ori de loc, nefirescul a nu-L ști

  Că ne ducem traiul așa izolați de cum ar trebui să fim, în lumescul ăsta nedrept. De pe Pămînt fiecare parcă nici nu-i pasă de ziua de azi și de mîine. Ci de altele mai firești ori ba, nici de el bine nici de ai lui, lăsîndu-ne în plata SA. Dar ne luînd legătura cum se cuvine cu EL, ci la întîmplare, ori de loc, nefirescul. Relațiilor cu EL și Lumea LUI, își pune amprenta asupra vieții ce-o ducem.
  Și cum ne ducem neîmpliniți, nesiguri de azi pe mîine, oricine am fi. Vă doare oare capul de asta, nu, sigur nu doar atunci la necaz poate și-n final oarecum. Dar vi se par toate firești și pe EL acolo SUS de ne atins nici c-o floare. Ce lume aiurită și fără EL și nedreptă și înstrăinată pe cîte coclauri ale necunoșterii. Trebuind strașnică coborîre cu picioarele le Pămînt, că-i bai de așa trai.
  Simt că EL îmi cere să vă tot scriu așa, ori cam așa ceva, că-I cum vă mai spuneam. Ivirea mea prea timpurie oarecum și directă fără perdea prin lume oarecum. Cine mă cred, un nimeni, cu acces la oarece treburi cu EL și voi oarecum.

1541.De ne mulțumim c-o viață ne la locul ei

  Omul liber, cu adevărat nu-i pasă de-i înșelat de un mișel. E încrezător în oameni și poate să fie fraierit, o dată, dar în timp se lămurește. Dar să nu abdice niciodată de la principiile sale de bine, util și încrederea demnă. Evitîndu-i pe nedrepții ordinari, care în timp se pot îndrepta, de n-au încotro.
   Deci chiar de o luăm în barbă de la netrebnici, fiind înșelați în demersul nostru corect. Să nu ne oprim a fi cum trebuie în bine și util tuturora, cu bun-simț. Să nu fim bănuitori o clipă, că-i bai mare și-L nemulțumim. Ci îndărătnici în bine cît vom fi, ca să fim, noi și familia noastră.
   Și nu oricum ci cu folos în existență demnă, adevărată, să simțim că trăim. Dar responsabili în adevăratul sens al cuvîntului în fața SA și a societății umane. Nu de florime mărului, cu numele doar în necazuri și nevoi nenumărate. Ne dezmeticindu-ne defel la atenționările SALE numeroase și tot trăgînd căruța-n șanț.
   Că nu ține și se satură și EL de ne mulțumim c-o viață așa și așa, ne la locul ei. Mulțumindu-ne că existăm, nu contează cum, de mîntuială doar, de azi pe mîine. Că nu-i normal și trebuie să ne îndreptăm cum vrea EL, moralizați și în bine, cunoscîndu-L.
   Regulile moralei îs staționare de cînd lume date de EL nouă să ni le însușim temeinic ca și dreptatea. Permanent de urmat și eventual de acomodat restul după ele și de făcut să fie pricepute de absolut de toți fără excepții, că-s rateuri umane. De nu le urmează întocmai și la timp, că nu-s la bunul plac al orișicui, ci-s obligatorii și ferme.
   Progresul societății, nu stingheresc legile morale ci le adîncesc mereu, mai bine de știut. Nu vor dispare niciodată cît vom fi ca specie, oamenii în devenire demnă.  În universul care este oriunde, că asta-i năzuința SA, de a fi cum trebuie cît vom mai exista.