4029...Și nevoia pe lume.

  Stăpînirea de sine, să știi ce vrei mereu, încrezător în ceea ce ești și știi ce-i de făcut. Contiuu netemător, e totuși cazul să-L ai aproape, că altfel e imposibil deocamdată, cred. În așa lume ne la locul ei, pusă pe nemernicii și căpătuială fără bun-simț. Ci-n bătaie de joc, țigăneală între români, anormalitatea în țara asta ce din vechimi.
  E tot cumsecade în fața nevoilor învinse și cu răbdarea de s-o trecut marea necazurilor. De cînd ne știm, pavăză-n fața altora ce au prosperat și acuma ne dau lecții de bunăstare. Fără a le păsa de noi și felul nostru de a fi, ceea ce ei au pierdut de mult. Bineînțeles tot așa de fără Dumnezeu ajunșii toți ca la balamucul ăstei lumii.
  Îndepărtați din calea LUI din vini ce nu le prea știm cumsecade și de asta-i și nevoia pe lume.

1541.De ne mulțumim c-o viață ne la locul ei

  Omul liber, cu adevărat nu-i pasă de-i înșelat de un mișel. E încrezător în oameni și poate să fie fraierit, o dată, dar în timp se lămurește. Dar să nu abdice niciodată de la principiile sale de bine, util și încrederea demnă. Evitîndu-i pe nedrepții ordinari, care în timp se pot îndrepta, de n-au încotro.
   Deci chiar de o luăm în barbă de la netrebnici, fiind înșelați în demersul nostru corect. Să nu ne oprim a fi cum trebuie în bine și util tuturora, cu bun-simț. Să nu fim bănuitori o clipă, că-i bai mare și-L nemulțumim. Ci îndărătnici în bine cît vom fi, ca să fim, noi și familia noastră.
   Și nu oricum ci cu folos în existență demnă, adevărată, să simțim că trăim. Dar responsabili în adevăratul sens al cuvîntului în fața SA și a societății umane. Nu de florime mărului, cu numele doar în necazuri și nevoi nenumărate. Ne dezmeticindu-ne defel la atenționările SALE numeroase și tot trăgînd căruța-n șanț.
   Că nu ține și se satură și EL de ne mulțumim c-o viață așa și așa, ne la locul ei. Mulțumindu-ne că existăm, nu contează cum, de mîntuială doar, de azi pe mîine. Că nu-i normal și trebuie să ne îndreptăm cum vrea EL, moralizați și în bine, cunoscîndu-L.
   Regulile moralei îs staționare de cînd lume date de EL nouă să ni le însușim temeinic ca și dreptatea. Permanent de urmat și eventual de acomodat restul după ele și de făcut să fie pricepute de absolut de toți fără excepții, că-s rateuri umane. De nu le urmează întocmai și la timp, că nu-s la bunul plac al orișicui, ci-s obligatorii și ferme.
   Progresul societății, nu stingheresc legile morale ci le adîncesc mereu, mai bine de știut. Nu vor dispare niciodată cît vom fi ca specie, oamenii în devenire demnă.  În universul care este oriunde, că asta-i năzuința SA, de a fi cum trebuie cît vom mai exista.

Eu, între EL şi lumea de lîngă mine

    Am să caut în continuare să nu mă prea iau de BI, EL a tolerat-o pînă mai ieri, folosindu-I, creind aşa de mare confuzie în cea ce-L priveşte încît caut să lupt, dar am nevoie şi de contribuţia LUI sinţită şi de voi cumva.
     Înainte înrăit, obişnuit să-mi fie frică de consecinţele nerespectării legilor, nedrepte în general lumeşti,şi de întîmplările nefaste ale răutăţilor vremurilor şi vremelnicilor netrebnici. Acum îs altul, mă ocolesc pedepsele de orice fel, nu-mi mai este frică decît de EL, nu mai sint ce am fost, un înrăit oarecare, îmi văd de drumul meu, alături de EL, căutînd după cum vrea EL, să mă schimb din mers. Mai am multe de învăţat. Mă mai ia uneori, încă şi pe mine valul vieţii, sînt un om obişnuit, dar simt repede că-I lîngă mine , şi caut să-L găsesc,şi înderptat merg mai departe. Nu mă lasă să calc în străchini decît ca o consecinţă a ne îndreptării mele încă totale şi mă îndreaptă.
     Simt cu mîndrie o detaşare faţă de lumea înconjurătoare, nu mai sînt un om obişnuit pentru mine, şi familia  simte o oarecare schimbare dar nu înţelege ce se-ntîmplă cu mine, ceilalţi oameni cărora nu m-am destăinuit defel nu văd decît acele superficiale vizibile schimbări de înfăţişare, care EL mi le-a pretins, şi mulţi nu le înţeleg defel
     Şimon Ben Lakiş(cca.200en-cca.275en):Iată forţa căinţei:ce are puterea să transforme greşeala în mijloc de întoarcere la calea dreaptă . Îndreaptă-te întîi pe tine şi numai după aceea îngrijeştete să-l îndrepţi pe altul.