1423.Totdeauna-i timp pentru a fi cu bun-simţ

   Mai e ceva necesar în existenţă, cînd dorim să fim cum trebuie, chiar de avem însuşiri frumoase şi bune. Pentru a fi şi util trebuie să fim şi curajos. Fără această însuşite toate-s cam degeaba. E o virtute esnţială la urma urmei. Nu fără judecată, ca prostu înainte fiece o fi, ci cu bun simţ înspre adevăr şi dreptatea ajutată să învingă.
Lipsa curajului, poate duce la rezultate catastrofale, cu toate bune şi utile înfăptuite, neînsemnate însă.
   Fuga-i ruşinoasă dar sănătoasă, mai bine un măgar viu decît un leu mort, ziceri potrivite uneori. Dar de regulă frica nu-i o soluţie, nu numai morală dar nici practică, nu rezolvi mai nimic. Scapi cumva, dar mulţumit nu eşti defel. Eşti înfrînt, dezamăgit, învins de propria neputinţă, curajul ţi-o lipsit la timp. Repet cînd îL ai alăturea frica nu o ai, EL e totul în lumea noastră finită, peste EL nu-i nimica, ci doar iluzii la nedrepţi. Care la o adică îs neputincioşi şi dezamăgiţi că nu pricep nimic din viaţa rateu uman.
   Avem interese diferite faţă de alţii ce ne aşteaptă uneori să le venim în ajutor, să rezolvăm o problemă în curs. Nu ne dau afară bunele maniere, ci neruşinaţi şi nedrepţi dăm dovadă şi de rea voinţă faţă de apropiaţii ce-şi pun speranţe în noi. Imorali la toată urma ne dovedim a fi, nedreptatea ni-i existenţa în societate şi uneori şi-n familie.
   Şi EL nu ne vrea aşa ci schimbaţi doar în bine şi cu bun simţ în toate cele. Şi mai e ceva esenţial în relaţiile cu EL, oricare or fi, să-L facem să ne aştepte cel mai puţin posibil, orice am avea de înfăptuit pămînteşte, EL să primeze, ca să-ţi fie bine. Chiar de nu reuşeşti, să se vadă zbaterea, interesul corect, adevărat, pentru a-L servi la timp.
   Şi-n societatea umană să ştim că totdeauna-i timp pentru a fi cu bun simţ şi să înfăptuim doar binele util şi altora. Într-adevăr bunele deprinderi ni le însuşim de mici, dar şi-n timp cu interes vădit se poate. Mai ales de vrem să-L ascultăm şi să fim cum ne doreşte şi răsplătiţi pe măsură în viaţă noi şi ai noştri. Motivaţii se vor găsi totdeauna, de a-L evita, dar succes nu avem şi vom fi părăsiţi în suferinţe şi altele nedorite pedepse.

Hazardul ori nu, programarea

   Georges Bernanos : nu oricui i se întîmplă orice.
   Cred că-i aşa, totul mi se pare în mare programat, de ce în mare pentru că există un spaţiu de manevră de la un jalon la altul, şi nu ai voie să-l ratezi ori să-l eviţi cumva.
   Majoritatea nu-s conştienţi de programarea ce o urmeză în viaţă, şi ce trebuie să facă în continuare, de ar ţine legătura cu EL cumva sigur ar fi alceva cu viaţa lor.
   Eu după încredinţare nici nu-mi văd capul de o continuă, acum preocupare pentru a îndeplini cele cerute de viaţă, cu mici hopuri , dat cam continuă.
   Singurul pericol care-l paşte pe un deznădăjduit, cînd înfruntă ura şi dispreţul,este de a se înduioşa asupra proprie sale soarte : Georges Bernanos.
   Deci să nu dai înapoi orice ar fi, să-ţi urmezi ţelul tot înainte, chiar de sînt piedici, cu răbdare multă, cu EL alături nu există să nu birui în ce ai de făcut.
   Totdeauna cînd e mai greu, ia legătura cu EL, şi nu te v-a lăsa, vei simţi aceasta. Se poate să fii pedepsit de EL, dar revino-ţi şi continuă cu învăţătură de minte, să nu mai greşeşti.

Eu, între EL şi lumea de lîngă mine

    Am să caut în continuare să nu mă prea iau de BI, EL a tolerat-o pînă mai ieri, folosindu-I, creind aşa de mare confuzie în cea ce-L priveşte încît caut să lupt, dar am nevoie şi de contribuţia LUI sinţită şi de voi cumva.
     Înainte înrăit, obişnuit să-mi fie frică de consecinţele nerespectării legilor, nedrepte în general lumeşti,şi de întîmplările nefaste ale răutăţilor vremurilor şi vremelnicilor netrebnici. Acum îs altul, mă ocolesc pedepsele de orice fel, nu-mi mai este frică decît de EL, nu mai sint ce am fost, un înrăit oarecare, îmi văd de drumul meu, alături de EL, căutînd după cum vrea EL, să mă schimb din mers. Mai am multe de învăţat. Mă mai ia uneori, încă şi pe mine valul vieţii, sînt un om obişnuit, dar simt repede că-I lîngă mine , şi caut să-L găsesc,şi înderptat merg mai departe. Nu mă lasă să calc în străchini decît ca o consecinţă a ne îndreptării mele încă totale şi mă îndreaptă.
     Simt cu mîndrie o detaşare faţă de lumea înconjurătoare, nu mai sînt un om obişnuit pentru mine, şi familia  simte o oarecare schimbare dar nu înţelege ce se-ntîmplă cu mine, ceilalţi oameni cărora nu m-am destăinuit defel nu văd decît acele superficiale vizibile schimbări de înfăţişare, care EL mi le-a pretins, şi mulţi nu le înţeleg defel
     Şimon Ben Lakiş(cca.200en-cca.275en):Iată forţa căinţei:ce are puterea să transforme greşeala în mijloc de întoarcere la calea dreaptă . Îndreaptă-te întîi pe tine şi numai după aceea îngrijeştete să-l îndrepţi pe altul.