4239..Întruna.

  Ne mai și corectăm unii în virtutea unor porniri aflate din vreme și ca oameni între oameni, în natură și cît de cît și-n fața SA. De avem căderea, convenită de SUS, cine știe cum mai pomenită pe aicea și ne avîntăm poate prea lesne în contrări. Ce unii își zic că nu-și au locul, că totu-i în firea lucrurilor ce se vor drege de la sine în timp și spațiu, o fi.
  Dar cum rămîne cu atitudinea SA față de lumea asta umană, dezumanizată prin ceea ce am ajuns de rîsul-plînsu. Peticindu-ne nevoile și-n fața SA și-ntre noi și natură, de nu mai reușim să fim decît cu fundul gol în bătaia de SUS. Spre îndreptarea ce nu se mai petrece de atîta amar de vreme tot anapoda trăind fără EL și-n afara legii LUI date nouă spre urmare.
  Fără crîcnire, dar de unde, noi nici azi nu-L respectăm măcar și nici îndrumările SALE către noi nu le mai știm, îL ignorăm, plătind peșin întruna, pînă cînd?!

3950...Altfel ne irosim degeaba.

  Tot îi dăm înainte cu spiritul liber fără frică, da în așa lume, între oameni și natură. Dar în fața SA deoarece sîntem mereu în fața SA, studiați și pe dos și pe față. Bineînțeles pe NV să nu ne influențeze cumva, să ne vadă de ce sîntem în stare și cum reacționăm în viața trăită. Încercările toate cum le trecem și cu ce ne alegem din bine, morală, dreptate și din aflarea LUI corectă.
  Alte categorii îs derizorii și nu-L privesc, nici pe noi, dar inconștient cătăm lumescul. Nefirești porniri anapoda înspre chemări deșarte ce nu ne duc decît spre neant, neființă. Părăsiri și nepriceperea vieții, ratarea trăirii în necunoașterile folositoare în general. Valabile oricui ar fi și este pe Pămînt cît există, deci nu oricum sîntem a fi ci-n concordanță cu cerințele SALE.
  Date nouă spre cunoaștere și urmare firească, omenește fără altele, în spiritul lor adevărat. Că am evoluat și avem năzuințe, desigur, dar prin prisma cerințelor acelea, altfel ne irosim degeaba.

3783...Că ne înșelăm singuri pe noi

  Poate nu deodată, dar cu timpul, învățîndu-ne cum trebuie să fim între noi și-n fața SA. Că-i esențial respectul cuvenit LUI neapărat, Creatorul, Părintele nostru dintotdeauna. Pentru totdeauna, avîndu-L în gînd mereu, măcar, de nu putem și crede cu ardoare în EL. Că nu-i rușine, ci un act de curaj deocamdată, pînă ne-om da la cale cu EL în cunoașterea necesară.
  Deci nu sînt entități rele în jurul nostru, ce ne atrag în capcane și cîte obligatorii îndrumări, NU! Doar în închipuirile religiilor nedrepte LUI și nouă, ce ne tot îndepărtează de EL. Și calea comună, corectă în care trebuia să conviețuim de mai de mult și încă nu-i chip. Într-o lume a binelui, bunului-simț, deci a civilizației în cunoștință și respect față de EL.
  Ne exagerînd cu credința în EL, de nu putem deocamdată corect, că ne înșelăm singuri pe noi.

3778...În nereușite ale vieții

  Vă înșelați amarnic oameni ai lumii de mai gîndiți că-i în fața SA iubire și iertare. Nu legea talionului nu-i uitată, ci în perfectă stare de cînd e lumea. Dar netrebnicii n-o pot suferi, că-i altoiește la mir și pier ratații lumii. Ne pricepînd menirea omului dată dintîi în fața SA și între ceilalți cum trebuie să fim. Ne admițîndu-se încălcări grosolane ca azi, ci oarecare toleranță.
  Existînd în limitele bunului-simț, a binelui și utilului uman, știind de EL cum e cazul. A că nu se admite nedreptatea, imoralitate, nelegiuirea, relele și urîtele fapte. Între oameni și-n fața SA numai credința nețărmurită, demnă, adevărată, că destul. Nu L-am știut și respectat cum era necesar și consecințele-s și azi vizibile-n lume. Părăsită omenirea are de furcă în diferite feluri cu neputințele aflării SALE corecte.
  Îndepărtați de o încercare și altele mai mărunte, în nereușite ale vieții netrebnice.

3677...Rămîn chezașe între noi și-n fața LUI

  Din ce motiv pornita încercare crezi de a crede, nu contează, dar constați neputința. De a fi cum trebuie în fața SA în primul rînd, examenul nu crezi că-L poți lua. Te încearcă purificatoare amintirile și speranța de a fi cum trebuie, e doar o nădejde. Nu ești sigur, nu ți s-o confirmat ești în dubiu, o vreme și-i tare neplăcută așteptarea.
  Lupta cu închipuirile de bine și rău, nu te consideri împlinit suficient de copt. Corespunzător între oameni, nu te prea știi și de EL, ce să faci a fi cum trebuie. Așteptarea e lungă ca s-ajungă, ți se lungesc toate simțurile, preocuparea de neîncredere încălecată. Cînd ni se întinde un deget doar, îI vrem toată mîna, lacomi după atîta secetă neputincioasă.
  Gîndurele trec și vin, faptele și vorbele rămîn chezașe între noi și-n fața LUI.

3574.Pînă se va putea mai altfel

  Să nu ne complacem iresponsabili a fi între oameni, în viața dată, în fața SA. Adică să nu facem pe proștii, ori că nu ne dăm seama că de asta sîmtem capabili. Ne demni de oamenii ce ne-o dat a fi și noi nu reușim din rea-voință. Chipurile leneși și delăsători, nu ne ridicăm la standardul cerințelor SALE. Că-L silim la părăsiri și măsuri de ne vom căi și poate vreme nu va mai fi.
  Așa că fiți cu mare atenție cum îL luați în seamă, știindu-L că-I hotărît să ne aducă la linia de plutire. În ceea ce trebuie să devenim cumsecade între noi, buni și moralizați, știindu-L corect. Nu aburelile și nelegiuirile ce ne țin pe loc în cel mai bun caz, de nu ne fac necazuri. Fiind părăsiți că-I supărat pe noi, dezinteresații de o relație demnă omenească corectă cît trăim pe Pămînt.
  Vă tot zic și iar vă zic, poate ziceți, ce e cu ăsta?! Nu-s de capul meu și nici nu-s singur în acest demers. Mă însoțește cît se poate deocamdată, pînă se va putea mai altfel.

3478.Nu oricum, ci cei mai cei cum trebuie

   Așa de total implicați în bine ni se tot cere să fim pe Pămînt între oameni și mai ales în  FAȚA SA. Că mai bine moartea, decît nedreptatea, fărădelegea, lașitatea, răutatea și urîțenia. Nici fără libertate și celelalte ale binelui între noi toți și mai ales fără înspre EL, nu putem fi oameni cu adevărat. Ceea ce trebuie mereu să dorim a fi, că nu ne iese totdeauna, să nu ne lăsăm, ci așa îndărătnici ai binelui să existăm.
  Înspre binele nostru cu EL în gînd, contribuind la înfăptuiri demne, adevărate, bune. Știindu-L cît mai bine ni se permite de SUS și asta aflăm în timp, supunîndu-ne necondiționat. Chiar de poate nu ne convine, asta e, oameni sîntem nu altceva, deocandată. Și aici pe Pămîntul SĂU și al nostru dat să ne învățăm oameni, chiar de nu sîntem toți convinși și tot încercăm a ne refugia în alte trăiri răzlețe.
  Încercări la care sîntem mereu supuși a-I fi nu oricum, ci cei mai cei cum trebuie.