3783...Că ne înșelăm singuri pe noi

  Poate nu deodată, dar cu timpul, învățîndu-ne cum trebuie să fim între noi și-n fața SA. Că-i esențial respectul cuvenit LUI neapărat, Creatorul, Părintele nostru dintotdeauna. Pentru totdeauna, avîndu-L în gînd mereu, măcar, de nu putem și crede cu ardoare în EL. Că nu-i rușine, ci un act de curaj deocamdată, pînă ne-om da la cale cu EL în cunoașterea necesară.
  Deci nu sînt entități rele în jurul nostru, ce ne atrag în capcane și cîte obligatorii îndrumări, NU! Doar în închipuirile religiilor nedrepte LUI și nouă, ce ne tot îndepărtează de EL. Și calea comună, corectă în care trebuia să conviețuim de mai de mult și încă nu-i chip. Într-o lume a binelui, bunului-simț, deci a civilizației în cunoștință și respect față de EL.
  Ne exagerînd cu credința în EL, de nu putem deocamdată corect, că ne înșelăm singuri pe noi.

3242.Și chiar noi înșine vrem atunci să evadăm din ea, ulterior regretînd și cu tare ce se tot țin de noi

  Ne trezim deodată, crescînd, deposedați, furați de plăcerile lumii copilăriei, izgoniți din așa frumusețe. Basm și feerie, nu la toți, chiar și azi în așa nedreptate fudulă și egoistă. Resemnata inocență, neputința dezorientată și ghidușă, admisă și tolerată oriunde și oricui. Gingășie fără durată, ușor de distrus, atît de frumoasă și neputincioasă în același timp.
  Parcă să știm că-n continuare  tot așa viața corectă nu-i posibilă, ci mințirea dreptății. În toate cele, imoralitatea și nedreptatea tare și mare. Dar să revenim, pubertatea ne smulge din naiva viață, ce ne-o dorim veșnică. Din ea eventual să ne pensionăm și astfel să continuăm, poate așa îL vom afla mai ușor și bine. Ne tulburați de o existență neclară în lumea fără EL și cele necesare binelui util și frumos.
  Ne vor lipsi răsfățurile, toleranța dusă la extreme inadmisibile la cei mari. Fragili și așa ne tot dorim a fi, dar nu ne mai suferă nimeni, că am depășit baremul firii. Și chiar noi înșine parcă și din ce mai tare vrem atunci să evadăm din ea, ulterior poate cu destule regrete și tare ce se tot țin de noi.

2929.Va mai fi la modă nepăsarea, lenea, nelegiuirea

  Sînt nedreptăți construite în perioade lungi de vreme, greu de contracarat deodată. Ci trebuiesc dărîmătoare dovezi, ce să-i lămurească și pe cei mai înverșunați netrebnici. Și doar astfel schimbarea bună să se poată produce în pace și liniște deplină. Nedreptăți ce vizează cam toate sferele activității umane, ce-s de schimbat cînd le va veni sorocul.
  Chiar de încă se va mai plăti cu vîrf și îndesat fărădelegea în fața LUI și a noastră. Încă o perioadă de timp, doar de EL știut, asta e, să ne venim în fire mai repede. E leacul și altfel nu, EL ne așteaptă pe toți să ne îndreptăm cum trebuie. Și fără să ne tot tragă de urechi și să ne amenințe cu moartea și scurtarea zilelor. Pe nepregătite mereu, pînă ne vom comporta cum dorește doar EL.
  Atentatele la bunul-simț se vor mai petrece o vreme, de desnădejdii și suferințe cît vrei. Nepăsarea va mai fi modă tîmpă, lenea de asemeni și nelegiuirea-n fruntea țării.

2104.Judecata cînd sîntem pe moarte deja o primim

   Scadența e aprigă, deodată, nu că-i judecata de apoi, aiureli pentru gură-cască destui în lume. Judecata cînd ești pe moarte deja o primim, ne știm ce am plătit cît am fost pe Pămînt. De-s unii apropiați ne putem destăinui lor oarecum, măcar avertizîndu-i să fie cum se cuvine în continare. Ca să nu aibă surpriza neplăcută ca respectivii nedrepți și ei ca majoritatea. Fără EL și-n greșeli în fața oamenilor ca și-n fața SA.
   De asta vă zic sînteți încă destul de nedrepți în fața SA și-ntre oameni. Cînd pășiți dincolo, vă iau fiorii reci ai nedretăților săvîrșite aici, trebuiesc ispășite cumva. Și-i bine ca proaspeții de dincolo să-i simtă pe apropiații rămași pe mal încă o vreme. Pînă se dau cu armata, instrucția de pe acolo, pînă se obișnuiesc un timp. Să le fiți aproape și voi simțiți chemarea, strîngerea de inimă un timp.
   Pînă vă eliberează nevoia lor, fiți-le pe aproape, cum? De asta tot repet, îngropații prin apropierea voastră, oricînd să le puteți fi „alături”.

1788.Amăgindu-ne cu descîntece nedrepte LUI și nouă

   Într-adevăr suferința nu trece decît de te tratezi cum trebuie. Și cum trebuie e cum ni-o întins EL mîna să facem îndreptarea noastră firească. Și ne trec problemele, necazurile și bolile, doar să ne comportăm deodată cum ne vrea. În cunoștință de cauză dreaptă, adevărată, fermă și corectă. Ne amăgindu-ne cu descîntece nedrepte LUI și nouă, ci corectitudine în toate cît se poate.
   Că am știut odinioară în istoria noastră în timp ascunsă de nedrepții ce ne tot încearcă. Și plătind bunăvoinței cu răutăți, de nu prea știm nimic din trecut. Și-n privința spiritualității se zice că sîntem cei mai cei în lume, la originea credinței doar în EL. De unde au pornit toate celelalte religii și ajunse și nedrepte LUI și nouă. Care au cotropit lume și pe noi, înlocuind adevărul SĂU cu minciuna și alte rele.
   Astfel la noi azi nedreptatea ce ni se face nouă și LUI, ne costă ca pe toată lumea. Și nu-i chip încă de îndreptarea mult dorită de EL și noi, ca să scăpăm la limanul.
   Preconizat în CER și încă îndepărtat nouă, că nu răzbatem în mod corect. E o programare ce n-o dibuim bine și nedreptatea nici nu ne prea dă voie. Împreună cu necunoașterea ce cred în unele privințe nici n-o bănuim, că ne conduce.