3783...Că ne înșelăm singuri pe noi

  Poate nu deodată, dar cu timpul, învățîndu-ne cum trebuie să fim între noi și-n fața SA. Că-i esențial respectul cuvenit LUI neapărat, Creatorul, Părintele nostru dintotdeauna. Pentru totdeauna, avîndu-L în gînd mereu, măcar, de nu putem și crede cu ardoare în EL. Că nu-i rușine, ci un act de curaj deocamdată, pînă ne-om da la cale cu EL în cunoașterea necesară.
  Deci nu sînt entități rele în jurul nostru, ce ne atrag în capcane și cîte obligatorii îndrumări, NU! Doar în închipuirile religiilor nedrepte LUI și nouă, ce ne tot îndepărtează de EL. Și calea comună, corectă în care trebuia să conviețuim de mai de mult și încă nu-i chip. Într-o lume a binelui, bunului-simț, deci a civilizației în cunoștință și respect față de EL.
  Ne exagerînd cu credința în EL, de nu putem deocamdată corect, că ne înșelăm singuri pe noi.