3783...Că ne înșelăm singuri pe noi

  Poate nu deodată, dar cu timpul, învățîndu-ne cum trebuie să fim între noi și-n fața SA. Că-i esențial respectul cuvenit LUI neapărat, Creatorul, Părintele nostru dintotdeauna. Pentru totdeauna, avîndu-L în gînd mereu, măcar, de nu putem și crede cu ardoare în EL. Că nu-i rușine, ci un act de curaj deocamdată, pînă ne-om da la cale cu EL în cunoașterea necesară.
  Deci nu sînt entități rele în jurul nostru, ce ne atrag în capcane și cîte obligatorii îndrumări, NU! Doar în închipuirile religiilor nedrepte LUI și nouă, ce ne tot îndepărtează de EL. Și calea comună, corectă în care trebuia să conviețuim de mai de mult și încă nu-i chip. Într-o lume a binelui, bunului-simț, deci a civilizației în cunoștință și respect față de EL.
  Ne exagerînd cu credința în EL, de nu putem deocamdată corect, că ne înșelăm singuri pe noi.

3713...O conlucrare mulțumitoare tuturora

  Ne e frică doar de EL și nu așa degeaba, ci cu respectul cuvenit credinței în EL. EL și asta ne pretinde în ultimă instanță, frică izbăvitoare, de se poate zice așa. Să nu ratăm apropierea de EL, așa că nu știm de noi cum trebuie și de EL cu adevărat corect. De-L urmezi și te știi cum trebuie în fața SA, frica-ți dispare, mereu făcîndu-ți bilanțul cum stai în relațiile cu EL.
  E o oarecare bucurie, mulțumire de sine, că în sfîrșit ești și tu aflător de Dumnezeu. Cît se poate azi și aici în așa nelegiuiri fără noimă și nedreptatea la putere în lume. Cu acordul SĂU cît se poate afla, cît meriți, e totuși o realizare demnă de toți pămîntenii. Cînd va fi să fie, că încă nu-i vremea și posibilitățile-s strîmbe între noi oamenii.
  Și mai ales cu EL, nu reușim a înfiripa o conlucrare cu adevărat mulțumitoare tuturora.

2858.Umanoizi în devenire din ce în ce mai civilizați

   Nu EL, nu ne vrea închinați LUI de frică absolută, ci cu respectul cuvenit Creatorului. Responsabilului Unic din CER de noi oamenii vii de pe Pămîntul SĂU. De ce al SĂU? Că-i împreună cu noi în cadrul experimentului numit viața oamenilor de la simpli animalici. Umanoizi în deveniri din ce în ce mai civilizați și încunoștințați de menirea lor în univers.
  Deocamdată nu sîntem așa ajunși, dar se va ajunge, doar să ne facem temele. De îndreptare între noi înșine cumsecade și să ne dăm seama de EL cum E cu adevărat. Deci o teamă fireacă, ca în fața unui Părinte cînd nu-L respectăm  și ne facem de cap. Impunîndu-ne niște reguli, ce în mare le știm de mii de ani, ajungînd azi.
  Să-L ignorăm, și mai mult înlocuindu-L c-un necurat, de om mort de mii de ani. Și închipuit de nedrepți zeu în cer și nu-i, ci doar EL E Acolo Dumnezeu Unicul.