3242.Și chiar noi înșine vrem atunci să evadăm din ea, ulterior regretînd și cu tare ce se tot țin de noi

  Ne trezim deodată, crescînd, deposedați, furați de plăcerile lumii copilăriei, izgoniți din așa frumusețe. Basm și feerie, nu la toți, chiar și azi în așa nedreptate fudulă și egoistă. Resemnata inocență, neputința dezorientată și ghidușă, admisă și tolerată oriunde și oricui. Gingășie fără durată, ușor de distrus, atît de frumoasă și neputincioasă în același timp.
  Parcă să știm că-n continuare  tot așa viața corectă nu-i posibilă, ci mințirea dreptății. În toate cele, imoralitatea și nedreptatea tare și mare. Dar să revenim, pubertatea ne smulge din naiva viață, ce ne-o dorim veșnică. Din ea eventual să ne pensionăm și astfel să continuăm, poate așa îL vom afla mai ușor și bine. Ne tulburați de o existență neclară în lumea fără EL și cele necesare binelui util și frumos.
  Ne vor lipsi răsfățurile, toleranța dusă la extreme inadmisibile la cei mari. Fragili și așa ne tot dorim a fi, dar nu ne mai suferă nimeni, că am depășit baremul firii. Și chiar noi înșine parcă și din ce mai tare vrem atunci să evadăm din ea, ulterior poate cu destule regrete și tare ce se tot țin de noi.