3279.Între muncă liniștită și sinceră, de nu zicerea fără zăgazuri în ritmul libertății aflate

  Dezmeticirea din amărăciune cu fermecătoare miresmei de fîn cosit, de pîine caldă. Libertatea, dar nu avem putere, de avem amintirea necazului a suferinței, a fricii de moartea ce pîndește. Nesiguranța vieții, ne domină, chiar de cautăm să fim cît putem în fața SA și-ntre oameni. Om, e dificil, înstrăinarea față de a LUI cerințe și cîte alte tare specifice fiecăruia.
  Ne destabilizează, am vrea să-I fim în față demni și cum trebuie, dar oameni sîntem și nu putem. Fi de fier, duri și neînduplecați, fiecare are un călcîi a lui Ahile, ce-l lasă fără replică. Ne dorim libertatea, dar trebuie s-o merităm, să ne zbenguim cît trăim, e greu, trebuie dezmeticirea cerută. Și astfel găsindu-ne calea e altă mîncare de pește, țintiți în sinea noastră ne mobilizăm în bine.
  Cu EL în preajmă simțit, mai greu zburzi, seriozitate și demnitate de oameni cumsecade. În ritmul vieții aflat de cînd lumea, dar pentru noi fiecare aflîndu-l în felul său. Între muncă liniștită și sinceră, de nu zicerea fără zăgazuri în ritmul libertății aflate.