3315..Ne dăm de ceasul morții, nepricepîndu-ne doar atunci, de ce oare trăim?!

  Ne dovedim neobosiți, desăvîrșiți după unii și alții nemaipomeniți și cîte și mai cîte superlative. Atinse umane toate, ni-s date a ne afla prin lumea trecătoare doar EL Veșnic. Ne așteptă să-I fim măcar în cunoștință de cauză, măcar la fel de preocupați. Dar nu-i chip, luați de valurile lumescului deșănțat și mai cuminte uneori, tot cam departe de ale LUI.
  Cu noi împreună de aflat, dar nu-i chip încă o vreme ori mai devreme, cînd o să ne cheme. Pînă atunci participăm mai nechemați, ori din contra la diverse happeninguri. Dăm năvală în lumescul deșănțat tot fără EL și neputința de a fi oameni cu adevărat. Ci ce s-o nimeri acolo nu contează trăim nepăsători pînă ne sună adunarea, de prin toate locurile.
  Prezenți nemijlociți, nu contăm atunci de la vlădică la opincă, toți o apă și-un pămînt. Ne dăm de ceasul morții, nepricepîndu-ne doar atunci, de ce oare trăim?!