3257.Și celorlalți în cunoaștere, ne mai aflîndu-le demne de omenia ce ar trebuie să fie pe Pămînt

  Aspre erinii ce-s întoarse entități, închipuiri, și nu prea, ce ni se bagă-n suflet răzvrătindu-ne contra firescului. Din noi și de oriunde, slobode din CER, să ne pedepsească, de-I greșim, încălcîndu-ne menirea. Dați pe Pămînt nu sîntem așa de pomană în viață, cu de toate la îndemînă doar să ni le dorim cumsecade a fi. Și nu prea putem, înclinați spre neputințe de tot felul, dîndu-I dureri de cap, de nu știe ce și cum e cu noi.
  Tot ne dă de capăt și atunci se află că nu putem fi cum trebuie, ci slobozi la nerozii. De tot felul, plătind imediat, scăpați de sub oblăduirea SA, ne găsim leacul în pieire. Nu mai sîntem buni de nimica, scîrnăvii hîde, închipuiri urîte cu chip de om. False întrupări, unde sufletul și mai ales spiritul nu știe de ce-i așa dat să sufere chinuri de la ființe așa negative.
  Ne voind viața, ci chinul, cazna răului și urîtului din noi, corupînd și ce-i în jur. Murdărind cumsecădenia, în bătaie de joc luînd tot și toate cîte sînt, date. Și celorlalți în cunoaștere, ne mai aflîndu-le demne de omenia ce ar trebui să fie pe Pămînt.