3250.Nu putem ști, nici de sfat, nici îmbărbătare ori sfădire, nici curiozitate, ci duși cu sorcova ni-i mintea

   Un îndemn, o vorbă doar, o privire de îmbărbătare, de se poate, de nu, o la fel de neputincioasă. Aflare  și acelui de la care aștepți izbăvirea, învățătura de minte, ce n-o afli singur. Sprijinul, la un impas resimțit drastic și atotcuprinzător, deznădejde, posibil de amînat. De ai un as în mînecă, încă potențial mai e și cine știe de unde sare iepurele aflărilor trebuincioase.
  Ca apa, ca aerul, hămesit  de bine și util, de-atîta neputință, ce dăinuie în lume de cînd lumea. Folosul mult dorit, se vede că-i rar în așa lume potrivnică LUI și nouă.   Cînd măsoară la fel de rece timpul totul, înspăimîntîndu-te, distant, fără politețuri. Răzleț îndepărtînd deosebirile, înca nepotrivire în fața cerinței supreme de ne-nțeles încă o vreme.
  Nu putem ști, nici de sfat, nici îmbărbătare ori sfădire, nici curiozitate, ci duși cu sorcova. Ni-i mintea în așa calabalîc de ne înțeles, dorit încă o vreme, oare de ce? De CER aicea, intemperii asupritoare, dezarmante, dezorientați, căutăm măcar compasiunea, cordialitatea. Și nu-i, nimica, doar goliciunea agresivă.