3251.Ceilalți nu-s avizați, ci încurcați, cine știe de bine ori rău, dumirirea-i în vedere

  Modești apreciem lecțiile de modestie, semețirea-i fudulă prostie, de știm. Nu durerea, ce-i aspră de tot afundare, pedepsire, părăsire în așa secetă de îndreptări. Încrezuți să nu devenim peste noapte, ci fermi, clari și la fel cum ne știm și ne știu. Potoliți și-nțelegători de cît mai multe, e greu și de ne înțeles, de ce poți, poate nu se vede cît ți-e de greu.
  Om ești și încercare-i, nici nu știi despre ce-i vorba, pînă la urmă, nu? Te simți luat cu tot cu fulgi. Derutați de îndemnuri ce te domină, trăim în altă vreme, o vreme de pomină și ducere de nas. Ceilalți nu-s avizați, ci încurcați, cine știe dacă de bine ori rău, dumirirea-i în vedere. Voind morala, ordinea, dreptatea ne mințită, chiar respectabilitatea demnă, ne fandosită.
  Nedreptate-i de zguduit, scaunele țeapene de dezechilibrat puțintel de dezmeticire pline. Româna adevărată de reînscăunat, oriunde-i de ea nevoie și uitat prostirea de ultimă oră. Orbii să vadă și surzii să audă din nou, fericiți-i.