3289.De a fi oamenii pe care-i tot dorește EL a-i face din noi, rămînînd tot în urma Proiectului

   Ne obsedează absolutul, idealul, Divinul, sacrul în general, cu toate că nu-L pricepem. Ne meritînd încă destule în continuă aflare curioasă, misterul și miracolul în egală măsură. Îs de descifrat, de aflat, dorind încă prea multe în neputința în care ne tot zbatem, cam de cînd lumea. Ne făcîndu-I față mai deloc, cu foarte puține excepții, aleșii SĂI de ici și colo în timp și spațiu.
  Se mai remarcă, noi ceilalți, ioc putință, nici nu-ndrăznim, cuminți în obrăznicia noastră. Bîlci îI tot facem, și EL ne suportă, cum poate, nu-i prea cunoaștem toate, ci deloc reacțiile. Ci din cînd în cînd, aflînd după cum primim viața de urmat în neștire, de apucăm să mai însăilăm. O existență demnă în fața LUI și a celorlalți și cu oarecare îngăduință străbat vremurile.
  Știri, poate nu toate integral corecte despre EL și noi, într-o continuă de care pe care. E greu de zis ce și cum, cînd nu-I putem face față mai deloc, ci tot probăm. De cînd ne știm și încă tot degeaba-s încercările, demonstrînd neputința. De a fi oamenii pe care-i tot dorește EL a-i face din noi, rămînînd tot în urma Proiectului.