Se afișează postările cu eticheta nu-L pricepem. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nu-L pricepem. Afișați toate postările

miercuri, 22 mai 2013

3289.De a fi oamenii pe care-i tot dorește EL a-i face din noi, rămînînd tot în urma Proiectului

   Ne obsedează absolutul, idealul, Divinul, sacrul în general, cu toate că nu-L pricepem. Ne meritînd încă destule în continuă aflare curioasă, misterul și miracolul în egală măsură. Îs de descifrat, de aflat, dorind încă prea multe în neputința în care ne tot zbatem, cam de cînd lumea. Ne făcîndu-I față mai deloc, cu foarte puține excepții, aleșii SĂI de ici și colo în timp și spațiu.
  Se mai remarcă, noi ceilalți, ioc putință, nici nu-ndrăznim, cuminți în obrăznicia noastră. Bîlci îI tot facem, și EL ne suportă, cum poate, nu-i prea cunoaștem toate, ci deloc reacțiile. Ci din cînd în cînd, aflînd după cum primim viața de urmat în neștire, de apucăm să mai însăilăm. O existență demnă în fața LUI și a celorlalți și cu oarecare îngăduință străbat vremurile.
  Știri, poate nu toate integral corecte despre EL și noi, într-o continuă de care pe care. E greu de zis ce și cum, cînd nu-I putem face față mai deloc, ci tot probăm. De cînd ne știm și încă tot degeaba-s încercările, demonstrînd neputința. De a fi oamenii pe care-i tot dorește EL a-i face din noi, rămînînd tot în urma Proiectului.

joi, 11 octombrie 2012

2137.În viață EL ne lasă să ne învățăm cum e

  EL ține la noi toți, în felul SĂU, Divin și nu-I priceput, încă-s pași mai de făcut. Înspre o cunoaștere ce o vom afla la timpul potrivit. Că-n viață de regulă EL ne lasă să ne învățăm cam cum e cu existența pe Pămînt o vreme. După care insistă să-L știm bine, cum? Ne tot atenționează și cîte altele ce nu-s normale de ne comportăm cum vrea EL.
   Adica dacă-L știm bine și-L respectăm, avem o legătură, ce-o simțim și-n timp. Știm ce trebuie și nu trebuie de făcut, ca să ne continuăm viața normal. Zic mai mult decît normalul firesc celorlanți, tu fiind cu EL în legătură, e ceva!
   Atenționările și tragerile de mînecă ale SALE către noi, îs cîte suferințe. Mai mari ori mici, ce-n timp trec și intrăm în normal și de nu-L sesizăm cum vrea. Reîncep altele și tot așa, pînă într-o vreme te prinzi oarecum, că-I ești dator. Și trebuie să-ți plătești datoria, te vei dumiri la vremea aceea, cînd te vei dezmetici.

miercuri, 12 septembrie 2012

1961.Evrei din singura țară de sub control german

   Una rece una caldă, să amintim că în cadrul poporului român, națiunile minoritare. În istoria zbuciumată începînd dintre cele mondiale distrugeri, pedepse date lumii. Că nu-L pricepeau cum dorește EL, deci evrei din singura țară de sub controlul german. Ce nu au fost exterminați deloc, s-o opus Antonescu cu brio lui Hitler. Dar nu se vrea adevărul îi deranjează pe unii nedrepți ordinari și noi înghițîm prostia lor.
   Se zice că tineretul e mai voluntar, mai săritor înspre sprijinirea dreptății, adevărului. Mai repede-și pun viața chezaș, cînd socotesc că mai au de trăit, că EL îi mai creditează. Și totuși în fața SA, tinerii îs mai nestatornici în ce-L privește. Răstălmăcindu-I multe și nesupuși cereințelor SALE, îs mai porniți decît maturii.
   Cînd dau de greu se vede că-s mai buni ca vîrsnicii, ce țin mai mult la viață. O apreciază cum o fost, bună ori rea, dar o mai vor, tinerii n-o știu și vor luna de pe cer. Îs mai puțin obosiți de nedreptatea lumii și doresc viața cumsecade chiar cum o fi. Nu-s pretențioși ca ranchiunoșii maturi, înăcriți de dușmănii trăite și încă ne rezolvate.

duminică, 15 iulie 2012

1667.Nu știm că-i posibilă altfel de viață aici

    Să ne face datoria cum am fost proiectați de EL și Lumea LUI, nu sacrificîndu-ne, ca încă și acuma. Sacrificîndu-ne încă de milenii, ca și acuma, că nu-L pricepem și nici pe noi. Și El dorește să ne oprim, la bine și cu bun-simț, știindu-L, ca să reușim opriți nedreapta delăsare. Ce ne pierde tot mereu, prin suferințe și dispariții devreme, mereu de cînd sîntem.
    Ne-am și obișnuit cu așa viață, nici nu știm că-i posibilă altfel de existență aici. Habar nu avem că avînd Cunoștință de EL corectă și îndreptîndu-ne cum se vrea SUS. Altă trăire înfiripăm în lume, cunoscînd cum trebuie să fim de cînd ne știm și nu am știut. Nu-i mare scofală, și cred că de asta nici nu i s-o dat importanță.
    Doar să fim moralizați în viață cu toată lumea, înspre bine și să-L știm cu adevărat. Îndreptarea aceasta nu-i chiar ușoară și facerea binelui mereu. Și nici să-L aflăm că-I dosit de nedrepți de mult tare, în hățișul nedreptății. Nedreptate făcută LUI și nouă, fiind mințiți chiar și acuma continuu.
   Ce cîștigați : apropierea nemijlocită și sinceră de EL și Lumea LUI, ce-i totul pentru om, ne putem construi o viață fără a mai fi părăsiți ci apărați de EL. Și-i cu totul alta existența, adio suferințe, după ce vă dați seama bine de cum trebuie procedat. Și nici un fel de necaz de veți învăța cum e de făcut, ținînd legătura cu EL. Totul încet în viața ta și a familiei se va schimba în bine și tu la rîndul tău făcînd bine celorlanți.
   În privința SA, îL vom afla cum trebuie netrucat, de ne vom informa corect și să-L știm pentru început. Ulterior CER-ul ne va comunica. Cum veți afla în ce mod specific fiecăruia? Cum nici nu vă închipuiți, dar va fi posibil. Înțelegînd ce-i de făcut în continuare că existența continuă, cunoscînd noul. Doar în conlucrare cu Lumea SA.
    Ne va preocupa prezentul doar, trăirea actuală, lăsîndu-L pe EL să ne îndrume în continuare. Din trecut vom învăța minte să nu mai facem greșelile ce ne-au costat, nu numai pe noi.
    Alte preocupări ce ne subjugă nu mai putem avea. Doar EL ne va fi preocuparea  și ceea ce trebuie făcut în continuare pentru o viață normală ce-o vom afla.