Că sîntem capabili de foarte multe, dar încă ne lipsește Baza vieții din lume. Și datorită căreia, nu știm să ne comportăm cumsecade între noi și cu EL. Dîndu-ne cu stîngu-n dreptul, uneori inconștienți, așa de nedepți sîntem. Cunoscîndu-ne bine pe noi înșine înspre bine doar și reabilitîndu-ne din urmă. Vom reuși cu voință să fim cum trebuie, că se poate, avem de toate cele. Doar să ne întrebuințăm cum trebuie și la timp.
Se afișează postările cu eticheta EL dorește. Afișați toate postările

luni, 1 octombrie 2012
2078.O părăsește și primește cînd nu se așteaptă
Într-adevăr cînd EL dorește reglări de conturi c-o societate nedreptă LUI. Și-n general, nedreptă legilor SALE, o părăsește și primește cînd, nu se așteaptă. Corecțiile de rigoare, pentru îndreptatea unor cursuri nedrepte ale societății. Exemple sînt și văd că-s cunoscute de cei ce trebuie, că nu toți iau în considerare. Treaba lor, ceea ce o fost de făcut s-o făcut, în timp și ne urmăm menirea, acuma.
Că sîntem capabili de foarte multe, dar încă ne lipsește Baza vieții din lume. Și datorită căreia, nu știm să ne comportăm cumsecade între noi și cu EL. Dîndu-ne cu stîngu-n dreptul, uneori inconștienți, așa de nedepți sîntem. Cunoscîndu-ne bine pe noi înșine înspre bine doar și reabilitîndu-ne din urmă. Vom reuși cu voință să fim cum trebuie, că se poate, avem de toate cele. Doar să ne întrebuințăm cum trebuie și la timp.
Că nu ne ia nimeni locul de pe Pămînt, sîntem cei dotați de SUS ca nimeni alții. Și ar trebui să fim și responsabili corecți, ținind cont de EL, că de EL depindem. În cea mai mare măsură, fiindu-ne Călăuzitorul, de care depindem, dar să ne revenim o dată.
Că sîntem capabili de foarte multe, dar încă ne lipsește Baza vieții din lume. Și datorită căreia, nu știm să ne comportăm cumsecade între noi și cu EL. Dîndu-ne cu stîngu-n dreptul, uneori inconștienți, așa de nedepți sîntem. Cunoscîndu-ne bine pe noi înșine înspre bine doar și reabilitîndu-ne din urmă. Vom reuși cu voință să fim cum trebuie, că se poate, avem de toate cele. Doar să ne întrebuințăm cum trebuie și la timp.
duminică, 15 iulie 2012
1669.De dovedim să fim cum trebuie să fim
EL dorește de unde au fost întrerupte legăturile cu EL și Lumea SA, încă din vechime. Cu ale poporului SĂU de atunci și de mai curînd de pe la noi de acum 77 de ani. Să fie continuate, cum se cuvine, dezvoltate înspre ceea ce deocamdată ne dorește EL nouă. Adică, îndreptarea, moralizarea între oameni lumii, facerea doar de bine oriunde și să-L aflăm corect, cum E : Creatorul, nostru și Singurul din CER ce răspunde de noi cei vii de pe Pămîntul SĂU și al nostru, de dovedim să fim cum trebuie să fim.
Avem chiar aici pe la noi, noi românii, de a-I îndeplini o cerință ce în curînd împlinește 77 de ani la Parepa-Rușani. Biserica construită de Maria Petre să-I fie LUI închinată și celor ce au dispărut în străvechime pe acolo. Încă nu știți cine-s acei morți ce EL ne-o învednicit să-i comemorăm prin construcție? Și de EL v-o durut în spate. Închinînd biserica unui necurat strămort, cînd o fi murit pe undeva prin lume, nici nu pe la noi.
Veniți-vă în fire! Și fiți cum vi s-o cerut! Ori așa de nedrepți continuați să fiți. De nu-L respectați pe față pe Însuși Creatorul Lumii!?
Cu toate că ne părăsește și avem necazuri, EL tot ține la noi, creația SA. Și nu vrea să se lase păgubaș în a ne îndruma cum trebuie și încă noi nu știm. Că încă nu dăm măcar semne că am vrea îndreptarea, ci-o tot ținem pe aia nedreaptă.
Între noi oamenii cînd avem probleme de ne rezolvat, ne identificăm și ne asumăm riscuti, pentru rezolvări și aflări limită. În cazul SĂU cu noi nu-i cazul că EL ne știe tot ce ne privește de vrea. Și-i lămurit demult de ce putem și ce nu putem. Condiția e că noi nu știm ce-i cu noi și-L dezamăgim în așteptările SALE.
Și mai grav pierzînd legătura cu EL, nu-L știm și nici nu mai știm cum să procedăm. Debusolați continuăm o existență precară, în părăsiri repetate avînd consecințe rele pentru noi, inconștienți în fața SA în cea mai mare parte.

1667.Nu știm că-i posibilă altfel de viață aici
Să ne face datoria cum am fost proiectați de EL și Lumea LUI, nu sacrificîndu-ne, ca încă și acuma. Sacrificîndu-ne încă de milenii, ca și acuma, că nu-L pricepem și nici pe noi. Și El dorește să ne oprim, la bine și cu bun-simț, știindu-L, ca să reușim opriți nedreapta delăsare. Ce ne pierde tot mereu, prin suferințe și dispariții devreme, mereu de cînd sîntem.
Ne-am și obișnuit cu așa viață, nici nu știm că-i posibilă altfel de existență aici. Habar nu avem că avînd Cunoștință de EL corectă și îndreptîndu-ne cum se vrea SUS. Altă trăire înfiripăm în lume, cunoscînd cum trebuie să fim de cînd ne știm și nu am știut. Nu-i mare scofală, și cred că de asta nici nu i s-o dat importanță.
Doar să fim moralizați în viață cu toată lumea, înspre bine și să-L știm cu adevărat. Îndreptarea aceasta nu-i chiar ușoară și facerea binelui mereu. Și nici să-L aflăm că-I dosit de nedrepți de mult tare, în hățișul nedreptății. Nedreptate făcută LUI și nouă, fiind mințiți chiar și acuma continuu.
Ce cîștigați : apropierea nemijlocită și sinceră de EL și Lumea LUI, ce-i totul pentru om, ne putem construi o viață fără a mai fi părăsiți ci apărați de EL. Și-i cu totul alta existența, adio suferințe, după ce vă dați seama bine de cum trebuie procedat. Și nici un fel de necaz de veți învăța cum e de făcut, ținînd legătura cu EL. Totul încet în viața ta și a familiei se va schimba în bine și tu la rîndul tău făcînd bine celorlanți.
În privința SA, îL vom afla cum trebuie netrucat, de ne vom informa corect și să-L știm pentru început. Ulterior CER-ul ne va comunica. Cum veți afla în ce mod specific fiecăruia? Cum nici nu vă închipuiți, dar va fi posibil. Înțelegînd ce-i de făcut în continuare că existența continuă, cunoscînd noul. Doar în conlucrare cu Lumea SA.
Ne va preocupa prezentul doar, trăirea actuală, lăsîndu-L pe EL să ne îndrume în continuare. Din trecut vom învăța minte să nu mai facem greșelile ce ne-au costat, nu numai pe noi.
Alte preocupări ce ne subjugă nu mai putem avea. Doar EL ne va fi preocuparea și ceea ce trebuie făcut în continuare pentru o viață normală ce-o vom afla.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)