Ne copleșesc grijile necunoscutului, cînd plecăm de aici, dinainte cu ceva vreme. Oare ce ne mai așteptă și cînd vom fi, ce vom fi, și cine, ce? Nu ni-i de aflare, ci numai aburire în necunoașterea construită de aici. Neputincioși în fața SA și între oameni, nici nu avem ce cere, ci ceea ce merită, atîta punct. Copleșiți de neputințele trăirilor nepricepîndu-ne viața, atunci unii află ce nu au aflat o viață.
Și de-s urmați, sînt cîteva exemple și mai recente, de apropiații ce au priceput. Că-n astă lume nedreaptă LUI și nouă nu-i de trăit, ci izolați așteptîndu-L cu precădere. Îndreptați și urmîndu-L altă aflarea ce ne trebuiește în timp, fugind din lume. Chiar de-o fost în ea pînă-n plăsele, se dezbăr și nu-s de recunoscut, ci îndepărtați, caută noua aflare.
Clipa luării de rămas bun, a spiritului de la trup, a sîngelui din același trup, o dată cu spiritul și gîndirea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu