3339.Clipa luării de rămas bun

  Ne copleșesc grijile necunoscutului, cînd plecăm de aici, dinainte cu ceva vreme. Oare ce ne mai așteptă și cînd vom fi, ce vom fi, și cine, ce? Nu ni-i de aflare, ci numai aburire în necunoașterea construită de aici. Neputincioși în fața SA și între oameni, nici nu avem ce cere, ci ceea ce merită, atîta punct. Copleșiți de neputințele trăirilor nepricepîndu-ne viața, atunci unii află ce nu au aflat o viață.
  Și de-s urmați, sînt cîteva exemple și mai recente, de apropiații ce au priceput. Că-n astă lume nedreaptă LUI și nouă nu-i de trăit, ci izolați așteptîndu-L cu precădere. Îndreptați și urmîndu-L altă aflarea ce ne trebuiește în timp, fugind din lume. Chiar de-o fost în ea pînă-n plăsele, se dezbăr și nu-s de recunoscut, ci îndepărtați, caută noua aflare.
  Clipa luării de rămas bun, a spiritului de la trup, a sîngelui din același trup, o dată cu spiritul și gîndirea.