Se afișează postările cu eticheta vreme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vreme. Afișați toate postările

sâmbătă, 26 aprilie 2014

4394..Fără EL.

  Ni se dau semne și cînd în sfîrșit le pricepem oarecum, ne dăm seama că-s de mai multă vreme în seama noastră a le vedea. Dar n-o fost chip, eram cu ale noastre micimi de viață și EL Acolo ne tot aștepta a-L vedea, înțelege cumva, nu-i ușor. Că de era mai acătării, dar nu-i, de tare multă vreme ne coceam la minte și-L știma cum ne pretinde, altă viețuire aflam.
  Nu-i timpul pierdut cu totul, ne așteptă dezmeticirea, cumpănită, la vremea aceea ce încă nu-i și va fi, afla-vom ce și cum atunci. Mai pe-ndelete, dar pînă atunci să ne căutăm ponderarea, potolirea între oameni, în natură cu dreptate și bună cuviință. Aflînd de putem și despre EL cît mai mult din adevărul ce ne desparte, din veacuri fugăriți din fața SA să ne îndreptăm.
  Acum că se poate și-i primit după cum vă ziceam și ne așteaptă, știind că omul e nestatornic fără credință am ajuns, fără EL, de nu-L știm cumsecade.

sâmbătă, 15 februarie 2014

4305..Măsuri adevărate.

  Iarăși și iarăși mă îmboldește și-i tot zic din cînd în cînd despre azi așa zișii evrei, intrușii de acuma, cazarii de mai de multă vreme a căror urmași direcți îs. Și nu vreau ei a se ști deloc, zicîndu-și semiți, aiurea, mai semiți îs arabii și poate alte nații ce-s prin Palestina de azi și tot năpăstuite, că așa o hotărît EL. În acele locuri în care acel popor odinioară s-o purtat necuviincios cu EL, să fie al patimilor de tot felul și încă este și va mai fi pînă se vor împlini vremurile datului nostru al tuturora cum trebuie.
  Că și pe la noi e cam la fel, acest pămînt de cînd e tot al necazului celor ce-l au de tras că-s pe aici nu vremelnici ci așa împămînteniți, moștenitori ai suferinței și deznădejdii. Dar vine cît de curînd eliberarea și nu numai a nostră, dar trebuie să demonstrăm tărie și voință de schimbare bună alăturea de EL, e de aflat cum și ce-i de făcut, că nu-i chiar un capăt de țară, dar nici prea ușor nu-i. E de muncă. Cît despre acei evrei din vechime care au vrut îmbunătățirea traiului în sînul poporului cazar, dornici și cazarii de schimbare înspre o viață mai tihnită, crezînd că aflîndu-L, dar fără voia SA.
  Că din astă cauză, în mare, is cam toate necazurile lor, oriunde ar fi și simt asta, dar măsuri adevărate și consistente nu iau.

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

4261..Datului uman.

  În acea vreme profesionalitatea corectă era apreciată la justa ei valoare, fără a avea amestec în politică, de doreai cu ardoare. Azi nechibzuința e mai la cătare ca-n trecutul atît de blamat de nerozii de atunci și de acuma, tot neoamenii. Și ce-i fără Dumnezeu și atunci și acuma îs de ne dorit și acest popor știe mai bine ca oricare adevărul curat.
  Sincer ne ascundem și azi și atuncea din calea nedreptății, imoralității, inculturii și batjocuri în natură, mai dihai azi ca ieri. Sigur și-n lipsa libertății se zvonea mai acătării de EL, față de azi cînd E nedreptățit și noi cu așa ne cuviință între noi și oriunde. ÎL nemulțumim și părăsiți vedem parcă mai multe necazuri azi ca ieri, în lume și la noi, nu că ar fi fost mulțumit atunci.
  Dar o țîră de ordine nu ar strica nici azi, dar o ordine bună, înțeleaptă, cumsecade, responsabilă în adevăratul sens al datului uman.

joi, 9 ianuarie 2014

4239..Întruna.

  Ne mai și corectăm unii în virtutea unor porniri aflate din vreme și ca oameni între oameni, în natură și cît de cît și-n fața SA. De avem căderea, convenită de SUS, cine știe cum mai pomenită pe aicea și ne avîntăm poate prea lesne în contrări. Ce unii își zic că nu-și au locul, că totu-i în firea lucrurilor ce se vor drege de la sine în timp și spațiu, o fi.
  Dar cum rămîne cu atitudinea SA față de lumea asta umană, dezumanizată prin ceea ce am ajuns de rîsul-plînsu. Peticindu-ne nevoile și-n fața SA și-ntre noi și natură, de nu mai reușim să fim decît cu fundul gol în bătaia de SUS. Spre îndreptarea ce nu se mai petrece de atîta amar de vreme tot anapoda trăind fără EL și-n afara legii LUI date nouă spre urmare.
  Fără crîcnire, dar de unde, noi nici azi nu-L respectăm măcar și nici îndrumările SALE către noi nu le mai știm, îL ignorăm, plătind peșin întruna, pînă cînd?!

joi, 26 decembrie 2013

4209..Țara de rîpă.

  Încă o gravă viețuire ce-i pe la noi împămîntenită de ceva vreme-i în fruntea țării o șleatcă fără sfîrșit, deocamdată. De tot felul de nemernici, care mai de care mai inventivi nu la bune, respect față de natură și oamenie cu bun-simț și dreptate. Ci taman pe dos o tunat și s-o adunat și se tot adună puzderia de nelegiuiți de pe toate coclaurile necuviinței și fărădelegii.
  Dar au ei habar să-și tot dea sieși reguli în folos nedrept, fără rușine și frică, că doar ne fraieresc mereu cînd le picăm de gură-cască. De la acea să zicem schimbare a comunismului pe ce-i azi la noi în noul stil de hoții la drumul mare în frunte-s însăși guvernanții. Și puterea ce ne tot conduce cu schimbul numai cei buni de pușcării, tîlhari în ținute de justițiari, politicieni și celelalte îndrugate.
  Posibile doar la noi potlogării și-n cler, mass-medie și oriunde te întorci de se duce țara de rîpă în așa condiții de mai ține năzbîtia.

marți, 24 decembrie 2013

4200..Tare demult.

  Cu ceva vreme în urmă cînd apropiați de ai mei auzind și văzînd credința mea în EL și numai în EL. Mi-au adresat întrebarea către EL: ce-i cu isus? tot atunci întrebîndu-L suplimentar eu, dacă o făcut rău lumii creștinismul și isus în general. Mi s-o răspuns imediat, clar și concis că n-o existat isus, de asta nici nu merită să-l scriu altfel o invenție mincinoasă.
  Iar în privința cele-i de a doua întrebări, mi s-o răspuns cumva cum de mai întreb așa ceva, de vreme ce-i o minciună. Un zeu închipuit e doar o falsă și ademenitoare mereu fudulă prostire a omenirii, o încercare nereușită la care o fost pusă lumea. De asta-s și îndelungatele și devastatoarele conflicte religioase pe tema aceasta a creștinătății pedepsitoare pentru oamenii în păcate.
  Strigătoare la CER, gelozia SA și încălcarea legii date din vechime, îs destul să-L tot nesocotim cu costuri pe măsură tare demult.

luni, 23 decembrie 2013

4192..Nu de multe ori.

  Are așteptări de la noi și noi cu ale noastre îi dăm înainte cam nepăsători, ne rabdă o vreme. Și de nu, ne atrage atenția că-L nesocotim și-i timpul să ne revenim la ceea ce cîine cîinește-I dedicasem oarecum. Mulțumindu-L așa cum ne pricepem cum nu ne pricepem, era totuși ceva de capul nostru în fața CER-ului. Și-i timpul îndreptării care culmea o cam știm, dar nu ne dă mîna s-o și înfăptuim.
  Ci mai degrabă-L înfruntăm, zicîndu-ne că-I atragem atenția măcar, că nu ne merge viața cum vroiam. În condițiile date ne mai găsindu-ne locul ce-l dorim, aiureli de momente și vise ce trebuiesc convenite cu EL. Și de văzut de calea aleasă de SUS, nu așa cum ne gîndim noi limitați de cîte și mai cîte trăsnăi ne la locul lor.
  E vremea revenirii la matca pornită cum ne cum și să ne facem datoria de oameni cum am urmat-o un timp măcar, nu de multe ori.

duminică, 15 decembrie 2013

4185..Ține-te!.

  Acel început benefic oricui poate fi oricînd și acuma de vreți a-I fi aproape cu hotărîre și curaj pe măsură, că nu-i oricum. Din acel moment bine pregătit din vreme ești hotărît s-o rupi cu trecutul nedemn de omul dat și ne ajuns din varii motive. Să n-o mai lungim, te prezinți în fața SA oricum echipat și-n orice împrejurare, nu contează decît tu să-I fi sincer vorbindu-I pe șleau ce vrei.
  Cu cuvintele tale ne copiate ori recitite ca o poezie de undeva, nu contează poziția, ci gîndul doar la EL și tine cine te crezi. În raport doar de EL și societate, natură, familie și mai ce crezi tu că contează în viața ta și ce ai de gînd și ce te preocupă. Nu-ți alege cuvintele ci dă-i înainte cu tupeu ca între prieteni, dar EL un prieten Deosebit ce-ți va deveni în curînd, depinzînd doar de tine.
  Cum îL vei aborda în continuare, înștiințîndu-te cu precădere devenind de poți important vei simți ce nu ai trăit poate niciodată. Ține-te!

joi, 12 decembrie 2013

4174..Ne vom îndreptăți

  Toți absolut toți avem nevoie de EL și EL de noi cu toții să-L știm corect, și ce-i de făcut cu credință, chiar foarte corect în timp vom afla. Cînd ne va îngădui EL, mai e vreme, că n-o intrat zilele-n sac și nu-i grabă decît pentru cîteva constatări simțite. Aiure-n lume, că-i necesar oameni să avem conștiința celor 7 ani de acasă corect însușiți, părinții aici au o prioritate dărîmătoare.
  De ei și noi, de nu se achită cît trăiesc cu responsabilitate cît mai desăvîrșită în morală, dreptate, conștienți de EL cum trebuie. Cu noi alăturea, dar numai cu EL, restu-s aiureli ce au ținut lumea-n derută cînd EL supărat pe noi ne dorea și puteam fi îndreptați. Și de abia de curînd sînt semne că am putea pricepe deocamdată numai oarecum cumva că-I foarte îndepărtat de ceea ce știm.
  Aproximativ noi, nu-L pricepem din varii motive ce ne scapă, necopți încă la minte, dar ne vom îndrepta începînd de cînd ne vom îndreptăți.

marți, 3 decembrie 2013

4156...În raport doar de EL.

  Concomitentul acela în CER și pe Pămînt, ce se va ivi și va fi simțit și știut de la o vreme ce va fi să fie, nu tare departe. De cum sîntem încă azi, doar EL știind pașii de urmat și acele îndreptări cerute în desfășurarea firească ce va fi să fie. Nu la nimereală, ci cu urmărire a unor directive de SUS, jos stabilite a fi cum trebuie, aflîmdu-ne calea de urmat atunci.
  Și-n continuare conlucrarea va fi în întregime în parametri ce-i vom afla din CER citire și pe Pămînt urmare fără tăgadă. Eventual unele retușuri și nuanțări trebuincioase acelor vremi de schimbări profunde spirituale și nu numai. Acuma știu vi se par niscaiva SF-uri și luare în derîdere a religiilor și nedreptăților lumești ce vă tot dau de furcă în fața LUI.
  Dar inconștienți cum încă sîntem nu-L luăm în calcul defel și așa credem că va mai dăinui lumea, pînă la un dezastru capital. Nu! NU va fi așa fiți siguri și reflectați cumințiți, potoliți și repoziționați-vă în raport doar de EL.

miercuri, 20 noiembrie 2013

4143...Coalizați înspre cunoașterea.

  Se va petrece dezmeticirea ce o tot dezbat eu de ceva vreme și refacerea legăturii firești cu EL, doar cu EL și noi îndreptați. Cum ne pretinde EL și nu altfel, se vor feri actualii încă în greșeli adînci nu numai spirituale dar și de dreptate, moralitate. Și poate de toate la un loc, plus ori cîte și mai cîte amăgitoare fapte și credințe străine ținute cu sîrg nedrept atîta amar de vreme.
  În derîderea noastră și a LUI, ce-i încă în vogă doar o vreme pînă va suna deșteptarea de SUS pe tot Pămîntul. Regăsindu-ne cum trebuie și aflîndu-ne ce e aia cum trebuie să fim, nu mai fiind posibile actulalele țineri religioase, ce se vor uita. Pe dată ca ciumate, ignorîndu-le și amintirea cu rușinare mare, fiind cred de la CER oprită ori ce demersuri păgubitoare.
  Între oameni de anumite confesiuni și alții, fiind atunci cam toți o apă și-un pămînt, o vreme măcar. Pînă se vor unifica cu toții coalizați înspre cunoașterea LUI corectă la fel, fără demersuri străine și de separare ce și azi în așa lume nedreaptă-s încă.