4394..Fără EL.

  Ni se dau semne și cînd în sfîrșit le pricepem oarecum, ne dăm seama că-s de mai multă vreme în seama noastră a le vedea. Dar n-o fost chip, eram cu ale noastre micimi de viață și EL Acolo ne tot aștepta a-L vedea, înțelege cumva, nu-i ușor. Că de era mai acătării, dar nu-i, de tare multă vreme ne coceam la minte și-L știma cum ne pretinde, altă viețuire aflam.
  Nu-i timpul pierdut cu totul, ne așteptă dezmeticirea, cumpănită, la vremea aceea ce încă nu-i și va fi, afla-vom ce și cum atunci. Mai pe-ndelete, dar pînă atunci să ne căutăm ponderarea, potolirea între oameni, în natură cu dreptate și bună cuviință. Aflînd de putem și despre EL cît mai mult din adevărul ce ne desparte, din veacuri fugăriți din fața SA să ne îndreptăm.
  Acum că se poate și-i primit după cum vă ziceam și ne așteaptă, știind că omul e nestatornic fără credință am ajuns, fără EL, de nu-L știm cumsecade.