4394..Fără EL.

  Ni se dau semne și cînd în sfîrșit le pricepem oarecum, ne dăm seama că-s de mai multă vreme în seama noastră a le vedea. Dar n-o fost chip, eram cu ale noastre micimi de viață și EL Acolo ne tot aștepta a-L vedea, înțelege cumva, nu-i ușor. Că de era mai acătării, dar nu-i, de tare multă vreme ne coceam la minte și-L știma cum ne pretinde, altă viețuire aflam.
  Nu-i timpul pierdut cu totul, ne așteptă dezmeticirea, cumpănită, la vremea aceea ce încă nu-i și va fi, afla-vom ce și cum atunci. Mai pe-ndelete, dar pînă atunci să ne căutăm ponderarea, potolirea între oameni, în natură cu dreptate și bună cuviință. Aflînd de putem și despre EL cît mai mult din adevărul ce ne desparte, din veacuri fugăriți din fața SA să ne îndreptăm.
  Acum că se poate și-i primit după cum vă ziceam și ne așteaptă, știind că omul e nestatornic fără credință am ajuns, fără EL, de nu-L știm cumsecade.

4292..Pricepem noi pămîntenii.

  Cu vremea ne obișnuim c-o colaborare oarecum cu CER-ul și unele obligații ce decurg cu vremea ni le însușim cît se poate. Că-i o continuă schimbare și oameni sîntem și-I tot greșim și ne mai lasă și ne și penalizează, uneori înțelegem alteori ba, încăpăținați. Nu I-e ușor nici LUI cu noi așa poznași ori destul de ne cum ar trebui, de fapt nici nu prea știm corect cum e de făcut.
  Totul să fie cît mai bine, ne chinuim oarecum și de la o vreme se înfiripă așa o mediere spre înțelegerea firească ție cu EL și invers. Nu-i bătut nimic în cuie și de se încearcă schimbări sugerate, de regulă eu nu le-am acceptat, mergînd pe o constantă. Cît de cît, nu mereu și respectată de mine de asta mai șchioapătă relațiile cu vremea se restabilesc cele dinainte oarecum.

  Se tot strînge un fel de joc, toleranța-i tot mai mică, poate mi se pare, dar nu, e tot mai cu grijă de ambele părți grija de corectitudine cît pricepem noi pămîntenii.

4055...Spre desăvîrșirea aflărilor dorite.

  Astfel e de aflat că și-n actuala debandadă cu EL și NT concomitent pe piața spiritualității. E un compromis în timp legiferat oarecum, care încurcă minți destule, EL E Titularul de drept. Oriunde, dar se mai îngăduie că mintea încă a omenirii nu-i cum trebuie, nu-I trecu supărarea. Și de nu-L disociază chiar flagrant, dîndu-și seama de Unicitatea LUI, mai merge oarecum căruța.
  Cu hurducături că asfaltu-i rar pe așa cale înspre EL, și cărarea bună bătătorită, fără asperități. Știu tălpile goale ale începuturilor hăt uitate, că-s mai de dorit, nu se încinge vara așa tare. Deci în sinea noastră, bodogănim verzi și uscate făcînd pe plac și nelegiurii, din gură doar. Că noi înșine nu ne dezmințim în fața SA, smirnă cum ne pretinde, chiar și inconștient, uneori.
  Atrași cu totul spre desăvîrșirea aflărilor dorite de EL nouă întru totul cît mai aI LUI.

3910...Nu avem de ales

  Ceva din veșnicia SA ne cuprinde oarecum și pe noi indirect, astfel înainte de a fi. Provin din CER, spiritul și gîndirea ce se închiagă competent în omul ce va fi. Trăind cum va fi de capabil în bine, ori în rău adică incapabil. Cînd ne întoarcem după periplul terestru, dincolo, ni se preia sufletul într-o direcție de înstrăinare continuă. De ceea ce-o fost omul cîndva, reîntregind Totul inițial, ce-i veșnic Undeva.
  Nimic în afara Pămîntului nu ne reprezintă, nu mai sîntem, decît aici cît trăim cum trăim. Bine, adică în raiul ce ni-l aflăm pe propriile forțe benefice cu EL și-ntre oameni cumsecade. Ori rău de ne facem de cap fără EL și-n lumescul ăsta deșănțat, deci în iadul pe Pămînt. Că-n altă parte nu-i nici iad nici rai pentru oameni, nu avem de ales decît îndreptarea cu EL aici. Sînt totuși cele mai multe semi-eșecuri și semi-izbînzi, El știind și acei constată împărțirea pe Pămînt.

3877...În aflare, tot înainte!

  De a-i fi tu și EL oarecum într-o conlucrare într-o pustietate naturală ori cine știe. În ce izolare prielnică afirmării de sine stătător unei relații convenită ad-hoc. Menținută-n limitele bunului-simț și dreptății resimțite doar de unul singur acolo. În fața SA doar și a unor împrejurări neutre, ar fi ceva cred mai ușor, dar așa. În balamucul lumii actuale oriunde te întorci veștile te implică te răscolesc și viața.
  Cu ale ei de toate cele cu EL poponeț pe culmea unei pretenții vii continuu acutizată. De nevoințe și constatări dărîmătoare din ce în ce, nu de la început cînd o fost ehei bine. O vreme cu consimțămîntul novicelui aburit de perspective negîndite. Pe aripi de ilustre vise din vise și ajungeri în sfere de înaltă bucurie, că doar ești cu EL cumva.
  Aiureli de începător lunatic, cu toate că nu-mi place de oarece vreme luna defel, o evit. Pe EL nu se poate, o dată pornit pînă-n pînzele albe ale SALE în aflare, tot înainte!

3769...Deci ne urmat cum trebuia nici azi

  Oarecum poate a treia o mai trăim și azi, de mii de ani puținii aleși și ne aleși, ci la grămadă. Nații și țării mai mari ori mai mici societăți, în comuniuni deschise conviețuirii. Ori mai închise, tiranice ori mai democrate, liberale, ori cum ni se năzare. Toate-s cum se dorește de SUS, dar puțin conștientizăm, crezînd în întîmplare. Fiind și azi cam tot depărtați de EL și Lumea LUI, încă nemerituoși fiind în fața SA.
  Și-ntre noi nu putem fi cum ne dorește, tot nedemni de firea omenească corectă. Demnă, morala binelui peste tot în lume aflată și respectată între noi și-n natură.
  Se împlinesc azi 78 de ani de cînd EL, Dumnezeu, Unicul, o transmis prin Maria Petre. Din Parepa -Rușani, de lîngă Ploiești, Mesajul SĂU de atunci lumii oamenilor.
  În românește și nouă de aici, dar nici acuma corect priceput deci ne urmat cum trebuia nici azi.

3595.Ci și pentru restul, clar și ferm

  Nu sîntem în rînd cu ceilalți, aflăm mirați, bucuroși, dar și înspăimîntați. De ghelirul, cîștigul picat din CER, ciudat și simțăminte noi și curiozitatea. Ne tot dă ghes descoperind o viață mulțumitoare și cu obligații crescînde. Necunoscute mai înainte între oameni, cu pornire de SUS, îndemnuri primite pe căi noi. Nu ca-ntre oameni, ci un nou limbaj cam neplăcut, înveți silit și nu te simți normal.
  Dar restu-i oarecum normal, cît  știm, că nimica la o adică sîntem cum încă nu știm de ce?! Și ce trebuie și pînă cînd? Nu știu încă multe, poate cu vremea de ne va fi dat, nesiguranța, aproximarea-s dăunătoare vieții. Liniștii ce astfel e periclitată, vom trăi și vom vedea, învățînd din mers cîte ceva. Cu țîrîita cunoștințe făuritoare de mari speranțe, e totuși ceva nou, oarecum de priceput.
  Cred cînd va fi să fie mai corect recepționat mesajul de urmat nu numai pentru unii. Ci și pentru restul, clar și ferm, cine știe?!

3486.Cîntărindu-ne în raport de și cu EL mereu viața în contact cu lumea

  Da oarecum e o programare strictă de SUS aici pe Pămînt, oarecum  deoarece ni se dă posibilitatea. Sîntem așteptați a ne schimba în mai bine mereu, neluînd în considerare răul niciodată. Cît trăim evitîndu-l mereu ca să ne fie și nouă bine, bine dai bine găsești. Cu toate că răul e mereu în preajma nostră, oricînd la îndemînă a-l înfăptui.
  Și urmările ne costă mereu, părăsiți noi și ai noștri o sfeclim, ratîndu-ne viața ce ne va nemulțumi. În final întrebîndu-ne de ce am trăit, de nu ne putem bucura pînă la final de existență. Satisfăcuți măcar cît de cît, de nu putem fi și bucuroși și împliniți deplin cumsecade ca oameni ai LUI. Nu de izbeliște lăsați din mîna SA, ci-n colaborare măcar cît merităm simțindu-ne de folos aici și Acolo SUS.
  Să nu ne îmbătăm cu apă chioară, oameni cu minte și spirit Divin, că sîntem lăsați jos să ne dumirim mereu. Ce și cine sîntem, deci uitarea nu ni se impune, ci iertarea și de una și de alta cît putem fi de buni, să fim! Cîntîrindu-ne în raport de și cu  EL mereu viața în contactul cu lumea.

2850.Oarecum ne ține sub papuc, chiar să mai fim

  Că-i lumea rea și nedreptă și noi în ea indiferenți și izolați de ea oarecum. Nici nu putem fi părtași la așa neputințe omenești, cînd știm calea. Ce ne-o dat-o EL și ne susține în demersul spre o nouă viață și o societate în devenire. Corectă, adevărată, demnă, moralizată între oameni și cu EL mereu alăturea. Ne înstrăinați ca acuma omenirea de EL și EL de ei sub părăsiri și necazuri și moarte timpurie.
  Și pe neașteptate deocamdată, înspăimîntă omul nedrept, în voga neputinței. Neputințele omului de rînd în așa societate nedreaptă, om luat de valurile vieții. Neînțelese cum trebuie între oameni să fim și-n fața LUI, o complexă harababură. Ce i se va pune capăt cînd va dori EL, să ne mai dezmeticească oarecum ori definitiv. Pe o cale mai cuminte ori chiar ce nici nu ni-o imaginăm azi.
  Așa îndepărtați de EL și EL destul de reținut și neînțeles de noi. EL cu ale LUI în CER și oarecum ne ține sub papuc, chiar să nu facem ce vrem. Și noi cu ale noastre necazuri și vremuri nedrepte LUI și nouă, ce le tot plătim.

2803.Bucuria împlinită, pe o potecă ce nu-i bătătorită

  Se face așa oarecum în ciuda morții, ne facem vînt peste acest moment foarte trist. Ne săturăm după, cu bucate și băutură, mai corect ar fi fost să ne tot gîndim cum să facem. Ca să fim pregătiți cu toții la acest moment nefestiv, dar foarte înțolit în neștire, ci îndoliat, amarnic. Să-L știm din viață cum ne tot cere și nu avem plăcere, degeaba EL ne tot cere.
  Nu avem habar de EL cum E firesc, comportîndu-ne nedrept și între noi, neoameni. De L-am fi știut din vreme, cu timp înainte de acea despărțire de viață, altă făină măcinam. La propria mormîntare știută din vreme multă, cuminți gură-cască, aflînd că-nainte de mormînt. E bine să fii salvat de neputința nedreptății ce-i încă pe Pămînt.
  Și bucuria era mai împlinită, salvați eram pe o altă potecă ce nu-i bătătorită. Ci ocolită de nedreptate ce I se face LUI și nouă, întruna. De cînd e soarele și luna, opriți din vrajbă și-nchinare la cîte cruci, poze și alte oase-n deranjare.

2499.Cea mai mare dezamăgire e de ordin spiritual

  Ne străduim a înțelege viața, uneori complicîndu-ne-o, în căutări continui. Chiar și cu mari nevoi ne luptăm ca să ne fericim oarecum în timp, ce nu ni-i mereu aliat. Și cea mai mare dezamăgire e de ordin spiritual, e suma tuturor trăirilor și-i grav. Că nu o pricepem în așa nedreptate ni-i ascuns esențialul existenței conlucrarea pe față cu EL. Ceea ce nu-i deloc pusă la punct ci dosită de netrebnicii lumii.
  Mai mult nici pentru ei însăși căpoșii nedreptăților nu se pricep a fi cum trebuie în fața SA. Și prin ricoșeu, nici cum ar vrea înaintea noastră, ratîndu-și singuri ei viața. Înstrăinați de EL, părăsiți plătim cu toții că nu-L cunoaștem cît mai bine cu putință. În primul rînd revenind la îndreptarea între oameni, trebuie să ne dezvățăm a tot da vina pe alții.
  Și mai ales pe închipuiri, ce-i o trăsnaie veche, să nu ne mai luăm de rău și urît ci numai de bine și să-l înfăptuim prin vorbe și acțiuni. Trezindu-ne la realitatea LUI și s-o respectăm întocmai. Nu-i nevoie de credință în EL de nu puteți, fiți oameni drepți și corecți între ceilalți.

2285.Necuratul mort își tot face loc, detronîndu-L, sîc!

  Totu-i evoluție, religia creștină cu cca. un mileniu în urmă era progresistă oarecum. Oarecum că totuși EL nu prea era cuprins în ea, necuratul mort își tot făcea loc. Reușind să-L detroneze din imaginația oamenilor, pe Unicul Împărat CER-esc. Real, isus o himeră fără nici o importanță în viața oamenilor vii, pe care-i încurcă rău. Plătind, fiind părăsiți de EL în necazuri, suferințe și moarte grăbită. Că nu-L știu a respecta corect acuma cum vrea EL, de un timp încoace.
  Și îndreptați între oameni cu bine și moralizați, reveniți-vă! De nu vreți să mai aveți necazuri și nemulțumiri în viață, că încă-I în așteptarea noastră. Nu că ar fi o ispită, ci neputința de a accepta Noul, care-I vechi de cînd lumea, EL. Și noi mereu alții, dar ancorați greșit în nedreptăți costisitoare LUI și nouă.
  Ne dorește mai receptivi în fața SA, cînd o fost acum 77 de ani și ne-o cerut. Îmbunătățirea vieții în societate în general, moralizarea și binele înaintea nostră mereu. Cunoscîndu-L corect cine E și recunoscîndu-I Unicitatea din CER, fără minciuni. Dar nu s-o putut și am plătit groaznic și sigur nu mai vrem, dar minte nu avem.