3356..Slăbiciunea rațiunii e că se adresează doar celor ce-o pricep

  Că lucrurile, unele doar par mai bine realizate cînd încă nu-s gata, mai promițătoare. Că-n timp de aspirații noi, mereu spre mai desăvîrșire, precizările mereu noi și stricte. Ne îndepărtează de fapta pornită și aproape terminată, dar niciodată cum ne-ar trebui. Ne găsindu-ne exact rezolvarea finală, pretențioși și nelămuriți, oscilanți, necunoscători.
  Ai cerințelor trebuincioase în continuu neputincioși, ne irosim ocaziile date. Că nu sîntem raționali destul, ci repeziți, nerăbdători, porniți și nu știm unde și cum. Că rațiunea-i bună doar celor raționali, la restu-i încurcă doar, că-i slăbiciunea ei, o fi. Asta e și să ne obișnuim măcar a fi moderați, potoliți, ne întinzîndu-ne mai mult decît ni-i plapuma.
  Deci slăbiciuna rațiunii e că se adresează doar celor cu putere de pricepere, raționalilor. Chiar de li se arată mai multora anumite lucruri, să nu le luăm ca atare. Poate nu-s pentru noi și să ne vedem de drumul cunoscut, în dreptul nostru.

3045.Intemperii buclucașe, de nu pedepsitoare oriunde

  În timp lumea-i în schimbare, în devenire, ne potrivindu-se situațiile, moravurile. Și nici credințele, că nu-L nimerim mai defel, E că nu-L aflăm, se ferește de noi neisprăviții. În fața SA și-ntre oameni tot așa de nedrepți, se leagă una cu alta. Așa-i dat, nedreptatea-n omenire e corelată de neputința în fața LUI cumsecade și demni cu adevărat.
 Ne dorește EL să-I fim, pentru început e ușor de te încumeți în demersul aflării SALE. Te așteaptă, doar să fi-i pe fază și cum trebuie în lume și-n fața LUI de asemeni. Ne confundîndu-L cu nedreptatea ce I se face mereu de multă vreme, ci cu adevărul SĂU. Cît străbate corect prin așa nelegiuită societate ce cu greu o admite EL și-o simțim.
  Asta prin cîte părăsiri urmate de pedepse suportăm cu toții, de la vreme potrivnică. Domolului în ponderate temperaturi, fără ruperi de ritm în vînturi și intemperii. Ce-l puțin buclucașe de nu chiar drastic pedepsitoare oriunde nu vreți. Și altele cu duiumul.

3020.Admițîndu-se binele tuturora și al naturii

  Oamenii importanți, ridicați prin forțe proprii, ori prin altele, devin în timp. De nu-s corecți construiți, educați din copilărie, moralizați în bine, cumsecade. Și cu adevărul SĂU evident în gînd mereu, devin posibil agresori ai libertății. Celorlalți ce nu le împărtășesc din ideile lor, care pot fi și greșite, intoleranța-i vina. Ce trebuie combătută, reținerea, de nu-i posibil atunci evitarea lumii.
  Retragerea dintre oameni și adoptarea îndreptării cum putem cum nu putem. Și cu ajutorul SĂU, în timp se reușește ori, ori. Adică te pui pe fapte și vorbe acătării, fiind om între oameni, drept și cumsecade. Ori de nu și nu cață-ți altă treabă care să te îndepărteze de nedreptatea ce-o înfăptuiești. Uneori cu bune intenții dar unidirecționale, intolerant, ceea ce-i greșit între oameni fiind.
   Admițîndu-se binele, îndreptarea spre adevăr și dreptatea fiecăruia, fără rele și urîte fapte și vorbe. Cuprinzînd și natura în demersurile noastre demne și cu respectul cuvenit dintotdeauna cu bun-simț.

2856.La cheremul fiecăruia inspirat în a îndruga

   Tot ceea ce trăim în viață noi, ori sîntem martori oriunde în lume, în timp e poveste. E de poveste, se poate relata mai mult ori mai puțin exact. Vorbele, faptele, imaginile văzute de prin existența noastră, simțită. Care ne-o explicăm, după cum o pricepem fiecare, mai mult ori mai puțin de acord cu alții. Ce-s și ei cu noi odată ori separat în contact cu acele momente de viață omenească firească ori nu.
  Desigur și foarte multă imaginație joacă rol de expunere mai mult ori mai puțin în legătură cu realitatea. Aici obiectivitatea nu mai are nici un rost, e la pura înlănțuire de minciuni. La cheremul fiecăruia, cît și cum e de inspirat a îndruga verzi și uscate. Ca fraierii să creadă și să mai și contribuie la altele și la altele, gogoașa să tot crească. Explozia e doar cînd ne dezmeticim de-a binelea ferm și corect.
  Și se dezumflă gogomănia toată și cei plăcut implicați poate cine știe cum nici nu regretă. Făurind și ei tot alte năstrușnice basme, fantezii și altele fără o realitate cunoscură corect. În minte ori și-n cîte relatări zise ori scrise la îndemîna celor creduli.

2499.Cea mai mare dezamăgire e de ordin spiritual

  Ne străduim a înțelege viața, uneori complicîndu-ne-o, în căutări continui. Chiar și cu mari nevoi ne luptăm ca să ne fericim oarecum în timp, ce nu ni-i mereu aliat. Și cea mai mare dezamăgire e de ordin spiritual, e suma tuturor trăirilor și-i grav. Că nu o pricepem în așa nedreptate ni-i ascuns esențialul existenței conlucrarea pe față cu EL. Ceea ce nu-i deloc pusă la punct ci dosită de netrebnicii lumii.
  Mai mult nici pentru ei însăși căpoșii nedreptăților nu se pricep a fi cum trebuie în fața SA. Și prin ricoșeu, nici cum ar vrea înaintea noastră, ratîndu-și singuri ei viața. Înstrăinați de EL, părăsiți plătim cu toții că nu-L cunoaștem cît mai bine cu putință. În primul rînd revenind la îndreptarea între oameni, trebuie să ne dezvățăm a tot da vina pe alții.
  Și mai ales pe închipuiri, ce-i o trăsnaie veche, să nu ne mai luăm de rău și urît ci numai de bine și să-l înfăptuim prin vorbe și acțiuni. Trezindu-ne la realitatea LUI și s-o respectăm întocmai. Nu-i nevoie de credință în EL de nu puteți, fiți oameni drepți și corecți între ceilalți.

2075.În pace și liniște atunci, aflînd că se poate

   EL ne mai creditează uneori în timp să ne cunoaștem pe noi și felul de viață dată. Culegînd roadele existenței în pace și liniște, chiar fericiți atunci, aflînd că se poate. Că de regulă ne-o tot atenționat și părăsit cu groaznice urmări în istorie. Că nu eram și nici acuma nu sîntem cum dorește EL, Unicul Responsabil Dumnezeul cel Viu. De noi vii de pe Pămîntul acesta.
   Rătăciți în greșeli față de EL, renegîndu-L, căutîndu-ne alți zei necurați, la care și azi ne închinăm. Și EL înghite în sec, dar plătim și groaznic de cînd ne știm. Cu scurtarea vieții și cît trăim în părăsire și suferințe desnădăjduite. Că nu ne îndreptăm între noi să fim omenoși și cu binele în față. Ci tot de rele și urîte fapte și vorbe dăm dovadă, încăpăținați și-n fața LUI, ignorîndu-L.
   Că așa de înstrăinați sîntem de o colaborare cu EL, Singurul ce ține de noi și noi de EL. Că nici nu ne închipuim cum e o viață în tihnă și cunoaștere cît o merităm corectă pe Pămînt. Da, totu-i pe merite aici pe Pămînt între noi și-n fața SA, chiar de nu ne dăm seama și nici nu vrem. Mai bine inconștienți, aburiți de cîți netrebnici fără EL, ce ne mint mereu.

1835.Educație în dreptate și a bunului-simț ce-s date

   Am atins iar un punct sensibil tare ne pus în lume la punct. Că majoritatea oamenilor îs ne inteligenți, ci doar o mică parte. Dar toți pot fi educați la o adică, prin efort și procupare în timp. Păcat că nu se pune accentul deloc, ori sporadic, se și văd consecințele rele.
   În lume pe educație în dreptate și a bunului-simț, ce ni-s date. Dar trebuiesc mereu ținute în frîu nedreptățile ce ne impresoară. Să nu ne lăsăm adormiți niciodată cît vom fi, altfel e rateu viața ta și a altora.
   Pe asta și EL contează în ceea ce ne cere mereu, că în știință și cunoașterea tehnică înaintăm. Avem și succese nenumărate, dar cu morala și dreptatea aplicată, nu, am înțepenit. De mult tare sîntem niște nedrepți la grămadă și cu foarte puține excepții nu se poate fi cum trebuie să fim, ca lumea.
   Se impune dezmeticirea totală a lumii, pînă EL nu se va sătura de așa fărădelege ce ne domină viața. Și nu ne sinchisim deloc, dînd vina pe cîte în lună și-n stele. Dar lipsa Bazei vieții și a îndreptării corecte-i cauza eșecului mondial actual și dintotdeuna.
   Se impune cunoașterea SA corectă în lume și noi în cadrul societății umane să ne moralizăm integral și fără rabat. Și doar binele să-l înfăptuim mereu.

1774.Educație fermă și clară în bine, conștienți de EL

   Omul e preocupat de calitate în dauna cantității, ca și de morală și dreptate. Condiții înrădăcinate din facere, dar necesare mereu de pus în evidență, că se pierd. În timp și-n nedreptatea lumii, tot mai agresivă, e greu de ținut piept. De unul singur și fără o educație adevărată fermă și clară în bine și conștient de EL.
   Tot amintesc, că-n viață sîntem majoritatea creditați un timp de SUS, să ne înfruptăm. Din viața dată cadou, s-o experimentăm în fel și chip, învățînd să fim oameni. Și după o vreme, cam se știe SUS de ce sîntem capabili. Și încep unele îndrumări, ce-s nevoie de priceput. E greu că-n societate fără Baza vieții și îndreptarea la fel nu-i respectată în bine.
   Să nu ne arătăm plictisiți și fără chef de viață, chiar de-i grea, să răzbim a-i afla rostul. Că EL ne-o îndrumat și se știe că e nevoie de moralizare în societate. De înfăptuit binele și să-L știm corect. Cu astea la activ, vom duce-o bine mult în viață apropiindu-ne și de EL și El de noi.
   Nu va mai fi experimentată desnădejdea, suferința ci o viață corectă, mulțumitoare. Tu și familia ta, fără neajunsuri, în tihnă rezolvîndu-vă o existență normal. Cum ceilalți n-o cunosc, nedrepți și fără EL știu părăsirea și nevoile cîte sînt. Toate formele de înspăimîntare a celor fără EL și nedrepți, de la boli și toate necazurile. Și moartea prematură, neașteptată, nemulțumirea la final de viață, ce-o resimte întreaga familie.