3877...În aflare, tot înainte!

  De a-i fi tu și EL oarecum într-o conlucrare într-o pustietate naturală ori cine știe. În ce izolare prielnică afirmării de sine stătător unei relații convenită ad-hoc. Menținută-n limitele bunului-simț și dreptății resimțite doar de unul singur acolo. În fața SA doar și a unor împrejurări neutre, ar fi ceva cred mai ușor, dar așa. În balamucul lumii actuale oriunde te întorci veștile te implică te răscolesc și viața.
  Cu ale ei de toate cele cu EL poponeț pe culmea unei pretenții vii continuu acutizată. De nevoințe și constatări dărîmătoare din ce în ce, nu de la început cînd o fost ehei bine. O vreme cu consimțămîntul novicelui aburit de perspective negîndite. Pe aripi de ilustre vise din vise și ajungeri în sfere de înaltă bucurie, că doar ești cu EL cumva.
  Aiureli de începător lunatic, cu toate că nu-mi place de oarece vreme luna defel, o evit. Pe EL nu se poate, o dată pornit pînă-n pînzele albe ale SALE în aflare, tot înainte!