4239..Întruna.

  Ne mai și corectăm unii în virtutea unor porniri aflate din vreme și ca oameni între oameni, în natură și cît de cît și-n fața SA. De avem căderea, convenită de SUS, cine știe cum mai pomenită pe aicea și ne avîntăm poate prea lesne în contrări. Ce unii își zic că nu-și au locul, că totu-i în firea lucrurilor ce se vor drege de la sine în timp și spațiu, o fi.
  Dar cum rămîne cu atitudinea SA față de lumea asta umană, dezumanizată prin ceea ce am ajuns de rîsul-plînsu. Peticindu-ne nevoile și-n fața SA și-ntre noi și natură, de nu mai reușim să fim decît cu fundul gol în bătaia de SUS. Spre îndreptarea ce nu se mai petrece de atîta amar de vreme tot anapoda trăind fără EL și-n afara legii LUI date nouă spre urmare.
  Fără crîcnire, dar de unde, noi nici azi nu-L respectăm măcar și nici îndrumările SALE către noi nu le mai știm, îL ignorăm, plătind peșin întruna, pînă cînd?!