3288..Pe Pămînt, că ne dorește îndreptarea cum trebuie, nu de mîntuială și nici tot amînată

  Nu-s de acord cu resemnarea, cu îndoirea-n fața greutăților de tot felul, a neîncrederii. E adevărat ne culcă la pămînt uneori deznădejdea, nu mai vedem scăparea, ni se întunecă orizontul. Dar atunci, așa fiind, tot mai licărește, ceva, te încearcă doar, să te trezești, că-I greșești. Să-ți revii, om să te facă, încearcă, scuturîndu-te, cît te țin tăriile ființei tale.
  EL ți le știe, tu le vei simți, de te preocupă, să te îndrepți, conformîndu-te, măcar cît pricepi. Mai cerîndu-I ajutorul, și-l vei primi, așteaptă-L cu destulă încredere și năzuințe de mai bine. Le vei afla cum trebuie, doar să-I fii, conlucrînd la recondiționarea ta. Ai fost dat bun și util și în timp te-ai strîmbat, de ne recunoscut și te vrea îndărăt, cît mai acătării.
  Stoicismul să ți-l scoți din minte definitiv, de vrei să mai viețuiești tu și ai tăi bine. Pe Pămînt, că ne dorește îndreptarea cum trebuie, nu de mîntuială și nici tot amînată.