3338...Chiar de pare la fel ca a celorlalți nu e

 Oricît am fi de mulțumiți de noi înșine, de viața ce-o avem, nu simțim oare o limitare? În timp ni se tot par că altele-s mai acătării trăiri, ca ale noastre. Ne înstrăinăm, dăm înapoi de la ceea ce sîntem, pierdem controlul firii. Că-n definitiv viața e unică în felul ei deosebită, dat fiecăruia cum nu putem noi stabili. Splendid de necunoscută și înfricoșătoare de nu ești cu toate acasă, împăcat cu ce e.
  În aflare cum ți-i dat, că nimica nu-i la ruletă, ci-s  bine chibzuite Undeva. Pînă nu mai ai ce căuta pe Pămînt, plecînd, se zice singur, o fi, dar iei cu tine. De ai ce lua, ce ai agonisit, ai trăit, de bine de rău, asta e și așa vei fi primit Acolo. Despărțirea de ceea ce lași aici e unică, conștientă ori nu, depinde tot de Ceva ne știut încă. De ai îndreptarea convenită și pricepută, urmată, învățată, altă viață finală ai.
  Chiar de pare la fel ca a celorlalți nu e, ci-i după cum meritai, mulțumit și apropiații știu.