3245...Destăinuind micimea, amarul, suferința, mirarea nepriceperii rostului aici viu printre vii

  Privirea ne dă de gol stăpînirea de sine, potolirea, cumințenia, căutîndu-ne pe noi în ceilalți. Reflecția corectă sinceră cît poate, că de unde nu-i, asta-i, neroziei nu-i poți face față. De așa-i las-o-n lumea ei neputincioasă, cît vrea CEL de SUS, nu te ambala, evit-o! Doar dacă..., știi ce afli și-i cu totul altă pălărie, cam mare uneori...
  Credința îți impune altă privire lumii dată, e și mîndră, dar nu încrezută și stăruitor îndreptățită cît se poate. După cerințele expuse, altfel nu, că-i posibil de prisos, poate nu știut așa ușor, ci-n timp altă dată. Că nu-i EL și-n natură cu ea una, ci în CER și altele atotcuprinzătoare, ne știute de noi, ne merituoșii încă. Spiritualitate SA, necunoscută nouă și larg acceptată ne desființează de nu-L știm.
  Sufletul expus privirii, eul, misterul ființei ce ești oriunde oricînd. Destăinuind micimea, amarul, suferința, mirarea nepriceperii rostului aici viu printre vii.