3246..Privirea ochii de ne sînt limpezi, curați, toată ființa-i acătării în bine și omenoasă

  Privirea ochii de ne sînt limpezi, curați, toată ființa-i acătării în bine și omenoasă. Omu-i cum is ochii, cei ce-și acoperă privirea cu cîte tertipuri, mofturi de doi bani. Știu îs niște ascunși, fățarnici și părăsiți, au neîmpliniri, pedepse și-s neputincioși. Ferindu-se de ceilalți și voi de ei, că nu aveți ce pierde, ci eventual necazuri.
  Că-s capabili de rele și urîte oricînd, te poți aștepta de la așa ascunși nedemni. De oamenii ce se pretind și nu-s, încercații cu precauțiune mărită, însemnații neputinței.
  Că EL ne știe și nu-i nevoie de privirea către EL, și așa neputincioși fără EL ca și-ntre oameni. Nu se ascunde ci așa-i datul nouă să nu-L percepem ca între noi toți și-n natură. EL e prea diferit și periculos de ne avîntăm în necunoscut, că nici nu-L știm defel, ci iluzia, credința, aproximarea păguboasă.