3243.De rușine și resemnare că nu am putut să-I dăm de capăt, încercării duse prea departe

  Oare vom înțelege să pierim o dată cu vreme aceasta nedreaptă LUI și nouă, să ne acoperim fața. Hîdă a minciunii, tărășeniei, imoralității și celorlalte neghiobii, ce le-am tot aflat întruna. Dîndu-I și cu tifla, încrezuți în nemernicia noastră străvezie, ceața minții îmbîscite de neputința de a fi oameni cu adevărat. De rușine și resemnarea că nu am putut să-I dăm de capăt, încercării duse prea departe.
  Nepricepîndu-ne de nici un fel să ne descîlcim și îndrepta firesc în așa lume nefirească LUI și nouă. Pînă acuma încă tot nelegiuită continuă cu nerușinare beată de neputința omeniei. Nu ne dăm seama de trecerea vremii neputinței și a nedreptății ce I se face și nouă la fel de noi înșîne. Nedumeriți nici acuma, cu toate că atenționările nu încetează defel, cu unele porniri și mai și.
  Ne mai lasă un oarecare respiro, credem atenționați și nu-i, ci ne dorește cu aceiași ardoare. Ca și noi pe EL, doar curățați de ce nu trebuie și cu respectul și cele necesare unei relații corecte cu CER-ul.