3294...Plătind nemțește, la o adică, tot în neștire rămînînd omenirea pînă la acea dezmeticire

  Viața se înfoaie, se fălește-n noi, crezînd că sîntem ceva și nu reușim decît o palidă. Existență, vremelnicia e în toate cele, degeaba tot sporovăim, încrezuți și fazi. Ne tot agităm, foim și ne dăm importanță, trecători și neputincioși în realitatea trăită astfel. Ne amăgim întruna, asemenea dăinuirii neîncetate încrezători în ea.
  Și nu-i, ci-i doar o părere generalizată, ce ni s-o dat voie a o crede, măcar cu atîta. Să ne-alegem, că altele nu-s de nasul nostru încă prea nepregătit în a nu spera măcar. Că sîntem secerați în vremuri în plină vremelnicie, ca și cînd n-am fost. Aiurită treabă-i viața pe Pămînt și încă-o vreme tot așa, urmînd o tradiție a neputinței aflare.
  Zădărnicia ne urmărește și calcă totu-n cale, inconștienți de foarte mult încă ne tot ducem. Speranța să nu se fure, ținem cu ardoare la ea și nu ne pasă de nedreptatea ce ne stăpînește. Plătind nemțește, la o adică, tot în neștire rămînînd omenirea pînă la acea dezmeticire.