4088...Scuturîndu-ne dezmeticiți.

  Am vrea noi mai tîrziu să ni se confere meritul că am urmat un fir al „Ariadnei”. Dar nu-i așa, încă sîntem tot împinși de EL de la spate să evoluăm înspre ceva. Undeva să tot propășim integral, de ne recunoscut ajungînd în final, oameni superiori. Din toate punctele de vedere, nu acuma nu putem nici gîndi ceea ce vom fi.
  Începutul bate la ușă nerăbdător și noi ținem cît putem să nu ne ia prin surprindere. Cumva neputincioși căutăm ca și nepricepuții încă aflarea, dăm tot coturile, doar om scăpa. Dar nu-i încotro, așa-i datul, firescul și-l vom urma morți copți, dar încă tot mai vii. O nedumerită încă devenire cît de curînd întrezărită sub zorii SĂI și Lumii LUI, urmînd-o.
  Nu ne-o fost ușor să ne tot adaptăm și neputincioși să aflăm calea asta așa cum încă e. A neputinței, care o vom părăsi cît de curînd, scuturîndu-ne dezmeticiți înnoitori.

3875 ...Și-o mai știu și alții cred (nu-i chiar FB,...)

  Ne tot dorim binele și frumosul în viață, să-l percepem mereu oricînd și oriunde. Dar nu ne dăm seama că ni-s oferite de Ceva, de Cineva și nu-L știm și nu ne mai merge mereu. Asta e și eu la fel pățesc, nu-mi merge totdeauna, ci mi se cere și impune să dau de la mine. Și dau nu am încotro și ceea ce vă scriu acuma-s sub imboldul oarecum silit al SĂU.
  Că nu-mi arde mie chiar acuma, în cîte nevoi mă consider băgat, ce mă nemulțumesc. Profund dar pe EL nu-L interesează decît calea ce vreau nu vreau trebuie s-o urmez. NI se bagă-n suflet și face cam ce vrea, de-ți vine uneori să-ți iei lumea-n cap. Nu vrea răul celorlalți și naturii ca și LUI, ci bunele, dar tu nu prea contezi, ești în horă cu EL, joacă.
  Cum îți cîntă, de nu poți nu contează, trebuie, asta-i politica CER-ului, și-o mai știu și alții, cred.

3294...Plătind nemțește, la o adică, tot în neștire rămînînd omenirea pînă la acea dezmeticire

  Viața se înfoaie, se fălește-n noi, crezînd că sîntem ceva și nu reușim decît o palidă. Existență, vremelnicia e în toate cele, degeaba tot sporovăim, încrezuți și fazi. Ne tot agităm, foim și ne dăm importanță, trecători și neputincioși în realitatea trăită astfel. Ne amăgim întruna, asemenea dăinuirii neîncetate încrezători în ea.
  Și nu-i, ci-i doar o părere generalizată, ce ni s-o dat voie a o crede, măcar cu atîta. Să ne-alegem, că altele nu-s de nasul nostru încă prea nepregătit în a nu spera măcar. Că sîntem secerați în vremuri în plină vremelnicie, ca și cînd n-am fost. Aiurită treabă-i viața pe Pămînt și încă-o vreme tot așa, urmînd o tradiție a neputinței aflare.
  Zădărnicia ne urmărește și calcă totu-n cale, inconștienți de foarte mult încă ne tot ducem. Speranța să nu se fure, ținem cu ardoare la ea și nu ne pasă de nedreptatea ce ne stăpînește. Plătind nemțește, la o adică, tot în neștire rămînînd omenirea pînă la acea dezmeticire.

2308.Și să-L știm, altfel trăim degeaba și menirea?

  E bine să ne alegem cu ceva din trecerea timpului, învățînd, îndreptîndu-ne între oameni să fim folositori. Și să-L știm, că altfel trăim degeaba și ne putem rata menirea dată, de a fi oameni responsabili. De familie, de noi, de un obiectiv ce ți se dă de societate, etc. Ni se cere mereu să ne depășim să ne realizăm mai ceva ca alții. Dar de regulă nu se poate decît obișnuitul, firescul și pace, de ar fi posibil.
  Bine ar fi să nu ne dorim ouă pătrate, ci cuminți să ne vedem de ale noastre limitate posibilități. Că nu știm încă multe ce ne trebuiesc pe Pămînt, mai ales între oameni să ne comportăm. Cum trebuie cu binele și utilul înainte de toate și să-L știm de asemenea bine. Pe EL, Domnul Dumnezeul nostru  Singurul și Indivizibilul din CER.
  EL e Creatorul a totul ce știm cît de cît și majoritatea ce încă o bîjbîim. Ori mai simplu, n-o știm deloc încă, ba că nu merităm să ne fie oferită. Ba nu ne pricepem cum s-o luăm. Că sîntem o creație combinată, de materie reciclabilă pe Pămînt, adică ne descompunem. Nu poluăm Tera, ca alte materialități inventate de noi în timp, contra naturii.