3334.Trebuie să ne regăsim în oamenii ce am fost

  Am ajuns să nu mai putem trăi cam deloc în singurătatea ființei care sîntem date. Ne dorim să fim însoțiți, nu contează, doar să ne treacă timpul, nu-l suportăm a ne afla. În fața sa de unul singur, ne simțim părăsiți, oare de ce? În timp ne-am înstrăinat de felul uman lăuntric de a fi, a cugeta, ne bruiați de cîte și mai cîte. Ce ne tot îndepărtează de noi înșine, lacomi de nedreptate am ajuns, de plătim.
  La urmă plătim, însingurați rămînem, chiar de nu vrem, o încasăm, ni se întoarce. Aflarea a ceea ce nu mai putem îndura, singurătatea, liniștea, pacea, aflarea ființei ce sîntem. Goală de conținutul uman și năpădită de nelegiuiri, neputințe și neștiința SA. Nu mai sîntem oamenii care am fost dați, ci nulități, artificiale însăilări bizare.
  Ușor de manevrat și dus unde o dus mutul iapa, la capătul umanității posibile și imposibile. Mai rău de atîta nu-i încotro, trebuie să ne regăsim să ne dezmeticim, să ne schimbăm în oamenii ce am fost cîndva.