3277.Încercare dată, nepricepîndu-ne menirea întortochiată, de speranțe plină, dar greu de atins

  Căutîndu-ne a nu fi orbi la figurat, ci dîndu-ne seama de ceea ce trebuie să fim, oameni. De nu, avem parte de belele și o tot ducem într-o letargie, să ne trezim și alții ne întind mîna cu speranțe. De mai bine, urmîndu-i în bine și util, chiar și-n frumosul uman. Uitînd de firea neroadă nouă, totuși în viață dați a ne salva, încercările să le trecem cum trebuie.
  Demni, dezmeticiți, cît pricepem, că-i foarte greu încă destul de însingurați în nedreptatea lumii. Fără EL, care oricum îL vom afla de ne căznim și EL fiindu-ne în preajmă simțit de dorim asta, doar să-L abordăm. Cum trebuie, făcîndu-ne timp și cu efort adevărat cumsecade, în timpul alocat. Dezmeticirii firești, ne ratînd salvarea și cunoașterea adevărului izbăvitor în conlucrare bună între oameni.
  Că vine finalul, așteptat, știut, dar mereu pe nepregătite, cu toate că sîntem atenționați. Prin ceea ce alții află, aflînd și noi, de nu avem minte la timp, ce pățim, nemulțumiți părăsim. Încercarea dată, nepricepîndu-ne menirea întortochiată, de speranțe plină, dar foarte greu de atins.