4243..Normal.

  EL se tot preocupă cu aducerea noastră cît mai aproape de ceea ce trebuie să fim, în diferite stadii de cunoașterea firescului. Ce ne aparține și nu-l simțim îndeajuns de bine, hălăduind pe cîte necunoașteri în deriva unor vremi ce-s oarecum de uitat. Dar nu-i chip așa înțînați și habotnici în nelegiuiri și altele ce nu ne vin bine, încă datori unor restricții străvechi, ce nu le depășim acătării.
  Fiind parcă auto-priponiți în dîrze închipuiri ce ne umbresc buna înțelegere a căi de urmat cu EL și celelalte ce ne privesc. Și nu prididim a le lua în considerare așa de prinși cu ale vieții nepricepute încercări, nu alandala, ci de priință. Nouă dar încă nesocotite la vreme și de cele mai multe ori uitate pe undeva în timp și spațiul trăirii nepricepute a existenței firave.
  Din vini ce ne aparțin în mare măsură dar nu ne vin bine și la timp cum ar fi normal, un normal ce nu-l vizăm mai defel.

3969...Doar să le căutăm a pricepe și urma.

  Deci după ce restabilim pierduta îndelungată a legăturii cu EL și ne deșertăm sacul necazurilor. Ce le simțim, ca să I ne adresăm, că altă cale nu-i în lume, că o relație corectă nu-i. Și astfel EL ne silește într-un fel direct, ne scutură, ne atenționează. Că nu-L băgăm în seamă și părăsiți tot plătim, de nu-L revendicăm pe Unicul Dumnezeu al nostru.
  Responsabil Singur din partea CER-ului de noi oamenii să-L urmăm și încă nu reușim. Deci după aceea ni se cere să-L ascultăm, să ne necăjim, să ne dăm tot interesul. Să-L pricepem, ne va ajuta să-L aflăm în orice ne privește, constatînd îndrumarea. Ce-n timp devine firească, doar să perseverăm a vrea apropierea de Divinitate.
  Inima se zice e pe recepție, îndemnurile care ni se dau doar să le căutăm a pricepe și urma.

3951...Nu puteți repara așa una două orice.

  Sînt îndreptări și îndreptări ce-n fața SA le simțim eficiența, ne crede le admite. Sîntem buni, am fost sinceri, cutremurați de greșeala săvîrșită și pe loc am căutat îndreptarea. Văzînd, simțind nemulțumirea LUI, ce ne privea, nu mereu sîntem așa săritori. Și perspicace la vreme, pe fază, îndeplinindu-ne la mustață îndatorirea, corectarea nesăbuinței.
  Astea-s încercări din numeroasele date nouă să ne examineze de cum sîntem de corespunzători. Mici retușuri la nota acordată de CER fiecăruia în timp și spațiu, ce nu-s limitate. Ci-n vreme îndelungată se finisează viitorul, urmărind evoluții a generații întregi. Și nu puține, de edificare a alegerii corecte, nu-n pripă, cum se tot zice în NT, mințind.
  Deci oameni ai Terrei gîndiți-vă de multe ori înainte de a-I greși LUI, că vă costă. Și nu puteți repara așa una două orice, ci-n timp poate îndelungat, cu sinceră îndreptare.

3387..De un firesc care e bine să nu uităm, cît sîntem pe aicea oameni

  Sîntem atrași cu tărie spre necunoscutul absolut, misterul, minunea, desăvîrșitul. În toate cele ce le simțim, am dori să fie cele mai, din cele mai bune, utile și frumoase. Să le știm să le cunoaștem, să conlucrăm, să ne inspirăm, trăind printre astfel de înfăptuiri. Și noi aflîndu-ne rostul în conformitate cu acestea toate nefirești nouă, dar dorite.
  Ne știute cam deloc, ci aproximate, ghicite, oarecum dar niciodată cu adevărat. Ferm și clar nu știm nimica, ci-s constatăm închipuiri, deșertăciuni, iluzii ce-n timp. Ne-au edificat că nu ne privesc, decît ale noastre cu încetul aflate, cîte merităm însă. Că-n timp tot la EL vom ajunge, din aproape în aproape, tendință ce vreo a o scurtcircuita.
  Și nu ni-i la îndemînă, în firea lucrurilor altfel trebuiesc să se petreacă toate ce ne privesc. Mai cumsecade, de un firesc care e bine să nu uităm, cît sîntem pe aicea, oameni.

3338...Chiar de pare la fel ca a celorlalți nu e

 Oricît am fi de mulțumiți de noi înșine, de viața ce-o avem, nu simțim oare o limitare? În timp ni se tot par că altele-s mai acătării trăiri, ca ale noastre. Ne înstrăinăm, dăm înapoi de la ceea ce sîntem, pierdem controlul firii. Că-n definitiv viața e unică în felul ei deosebită, dat fiecăruia cum nu putem noi stabili. Splendid de necunoscută și înfricoșătoare de nu ești cu toate acasă, împăcat cu ce e.
  În aflare cum ți-i dat, că nimica nu-i la ruletă, ci-s  bine chibzuite Undeva. Pînă nu mai ai ce căuta pe Pămînt, plecînd, se zice singur, o fi, dar iei cu tine. De ai ce lua, ce ai agonisit, ai trăit, de bine de rău, asta e și așa vei fi primit Acolo. Despărțirea de ceea ce lași aici e unică, conștientă ori nu, depinde tot de Ceva ne știut încă. De ai îndreptarea convenită și pricepută, urmată, învățată, altă viață finală ai.
  Chiar de pare la fel ca a celorlalți nu e, ci-i după cum meritai, mulțumit și apropiații știu.

3311.Ci nedreptăți cît încape și amarnice încasări cînd ne lasă, că nu-L luăm în seamă defel

  Trecători mai încet ca ceea ce simțim că se petrece în preajmă, ne ducem și noi. Ne pregătim cu regrete și tot cortegiul amintirilor, de nu sîntem în stare de noutăți dătătoare de mai bune speranțe. Molipsiți de neputința înțelegerii cerute și încă ne dezlegată din noianul de încîlceli. Nu înțelegem istoria, ce-i o fugă necinstită, de ne înțeles nouă, cu adevărul ei și ce-l de aflat încă neștiut.
  Fenomene adunate și expuse la grămada dată și neînțelească, vremea lumii se tot perindă. Cu noi odată nepricepuți de nici un fel, neîncrezători, duși de nedreptate unde vrea. Ne reacționînd corect, ci urmînd neputința omenirii în fața SA corectă și părăsiți plătim cu toții. La o adică, aducîndu-ne aminte cu groază, dar nu căutăm îndreptarea, nu ni-i la îndemînă.
  Ci nedreptăți cît încape și amarnice încasări cînd ne lasă, că nu-L luăm în seamă defel.

3232...Depinde cît de români ne simțim și ceea ce găsim în lume și de ne cuprinde ori ba

   Ne simțim cumva mai altfel decît ceilalți, mai domoliți, atenți cu întrajutorarea. Miloși, darnici chiar pînă la nebănuite extreme ale binelui altora, primitori, chiar de uneori nu avem ce oferi. Ne răzbunători imediat, ci cu luare aminte analizînd, despicînd firul în patru, lucru ce nu-i chiar bine mereu. Și ne recunoaștem propriile limite, mai greu, dar totuși putem fi, căutîndu-ne îndreptare, cît se poate.
  Copilării, naivități, ce nu-și au locul deloc în firescul matur al oamenilor, e prezent la noi. Românii de toate felurile și modelele ori nu, fiind mai acătării decît mulți copămînteni. Ce-s încrezuți nevoie mare și nu fac nici o berînză cînd îl analizezi, dar e mîndru și obraznic. Căutînd întîietăți nemeritate și de foarte multe ori și aflate, că noi ne vedem mai lesne de altele specifice, asta e.
  Omenescul nostru e dezarmant în fața celorlalți, ce nu ne pricep totdeauna corect. De asta atîte necazuri ce le întîmpinăm în afara granițelor și greu ne adaptăm, nu toți. Depinde cît de români ne simțim și ceea ce găsim în lume și de ne cuprinde ori ba.

3194.Căutările se vor termina așa cum le-am tot adîncit cu neputința în noi, dar altă cunoaștere afla-vom

 Trecutul ni-i mai aproape, l-au aflat cei ce se pricep în așa ceva de curînd, ori mai de mult. În trecerea timpului cum o fost simțit și transmis ori aflat, cunoscut cum ni-i dat a ști. Dar viitorul, ehei! Aici e aici, destule necazuri ne-o pricinuit neputința de a fi cum trebuie, EL se va amesteca. Și nu ne va mai lăsa de izbeliște, cunoscînd o altă trăinicie de trăit cumsecade cu EL.
  De altă lume vom avea parte, cunoscîndu-ne și pe noi altfel, nu ca pînă acuma. Nu știm nimic, de presupus e și greu și ușor, dar ne știind, ci doar CER-ul la o adică ne va înștiința. Aflînd de toate cele neștiute și de atunci în colo de urmat înnoiți în toate cum trebuie însă. Și Universul de aflat întocmai cum nu ne-o fost dat să-L știm, mai e totuși pînă departe.
  Să ne revedem felul de a fi, mai acătării și demni între noi și cu știința LUI deplină. Căutările se vor termina așa cum le-am tot adîncit cu neputința în noi, dar altă cunoaștere afla-vom.

3052.Dar sîntem oarecum ne cooperanți din fire

  Sîntem tarați în realitatea ce-o simțim, dar oricînd ne face mereu cu ochiul idealul. Dorința de desăvîrșire în cunoaștere măcar, de nu și-n alte simțăminte înalte. Legate de Necunoscutul SĂU, ce ni se pare desăvîrșit, intangibil și de ne gîndit. În ultimă instanță, ce ne covîrșește din toate punctele de vedere omenește fiind.
  De ne conceput, ci EL ne-o conceput pe noi, cîndva în negura vremurilor cosmice. Ce nu le știm nici începutul și mai ales sfîrșitul, o fi fără sfîrșit, cum E acreditat deja. De prea de SUS, ne simțim priviți, gîngănii de nimica cum trebuia să fim într-o vreme. Și de fapt de cînd sîntem, tot sub barem ne încadrăm mereu, ni se dau păsuiri, peste păsuiri.
  Și șuturi din cînd în cînd, așa mai știm și de altele, prinzînd la minte și de rele. Și de bune, cînd e cazul, cu de toate ce ne sînt date a le pricepe, e cam greu totuși. Avem nevoie de EL și EL de noi, dar noi sîntem ne cooperanți din fire oarecum.

2740.Respectăm și exploata conform legilor ei

  Spectacolul vieții, se desfășoară oricum, condiția e să-l simțim ca atare. Și înțelege cît mai deplin, mulțumiți de viața oferită pe Pămînt și noi întorcînd. Bunătate și atentă cumsecădenie lumii și naturii în legătură cu EL, dar nu împreună. Că EL E de sine stătător și Unicul din CER, iar natura e și ea unică în felul ei. Dar la dispoziția noastră mai mereu, dar s-o respectăm și exploata conform legilor ei, încă neștiute-nerespectate de om.
  Iar cît despre EL, Creatorul nostru și a tot ce știm și nu știm, E să-L cunoaștem ca atare cît putem pe Pămînt pricepe. Din ceea ce se știe deja corect și bine, ne dezinformat încă. Respectîndu-L ca să ne fie bine și îndreptați între oameni, tot cu același bine pentru noi și familia noastră. Nu o familie nedreaptă, ci în limitele normalului uman în comportări corecte.
  Iar noi creația, de care EL E mereu preocupat să ne definitivăm în conformitate cu planul SĂU. Ce noi încă nu-L știm deloc, încă nu merităm, fiind încă departe de năzuințele LUI, față de noi. Nedrepți și puși pe rele în dezordine urîtă.

1882.Simțim în timp un gol lăsat, nici nu ne prea pasă

   Alte dăți fericirea o aflăm mai altfel și-n timp îndelungat și poate n-o apreciem deplin. Și cel mai grav că din neglijență, necunoaștere, ignoranță ne părăsește, nici nu știm cînd. Numai aflăm, simțim în timp un gol lăsat și poate nici nu ne prea pasă, fiind ocupați cu viața, cum e ea.
   Și cînd avem în sfîrșit și nevoi și chiar foarte neplăcute, ne amintim cu nostalgie. Că am avut și o vreme cînd fericirea ne cuprindea și viața alta era, dar nu am știut ce să facem cu ea. Neglijîndu-ne așa cum era fericirea noastră, o năpădit-o buruienile ș-o plecat. Lăsîndu-ne cu buzele umflate, acuma de-abea simțindu-I lipsa acut.
   Nu-i nici acum prea tîrziu s-o aflăm din nou, și poate mai atent, o vom păstra. Doar să ne venim în fire cum trebuie, amintindu-ne ce îndeplineam în acea perioadă. Din condițiile LUI, poate involuntar, dar I le înfăptuiam și nu simțeam nici o apăsare. Nici o neplăcere, pînă ne-am întors împotriva cursului acelor vremi bune. Dîndu-le pe ne-bune, atît pentru EL, ce-o răbdat un timp neglijența noastră.
   Pe urmă și-O luat catrafusele și să știi cu părere de rău, ne-o părăsit, văzîndu-ne nepăsarea. Hai să zic, nu față de EL, că puțin se gîndesc cînd le merge și la EL, ci la noi înșine. Că fără EL în preajmă, în conlucrare nemijlocită, vedeți cum ajungeți. Și ajungem, că și eu am fost ca voi, neglijent și plătitor de bir greu neputinței față de EL și mine, pînă la urmă.