4138...Coborît din copac.

  Nu ne vedem pe noi mereu cum trebuie în raport de ceilalți, chiar de plătim numai noi ce ne credem buni. În raport de alții ce-s vizibil mai răi și nedrepți, credem noi poate și acei neputincioși de bine și util. Dar pe EL îL știți? sigur nu și vă costă dezinformarea asta, aflați că EL nu se încurcă cu fiștecare. Ci-și are oamenii SĂI bine știuți de SUS pe care în timp și spațiu se poate baza cu vremea.
  Nu oricum ci avînd grijă de ei în felul SĂU, nu mereu și înțeles de noi cum trebuie, cu ochii noștri de melc. Nici nu-i de mirare că nu ne mulțumește viața pe care o tot cîrpim într-o existență precară LUI și nouă lipsind-o. De aportul binelui mereu cît trăim, moralei și băgarea LUI corectă în seamă, nu anapoda cum încă se obișnuiește dezinformați, mințiți și întărtați la rele.
  De nu aveți se poate pe bună dreptatea treabă cu omul dat de SUS, ci cu cel ce vă și credeți, coborît din copac.

4056...Firesc fiecăruia în dreptul său dat.

  În viață să urmărim a fi demni oameni, de mici educați să căutăm a fi buni, cu bun-simț. Între oameni și-n natură și de EL știind, respectîndu-L, chiar cu credință. Nu toți și reușesc a fi așa, dar să caute mereu, pentru a le prii viața și familia. Cu rod adevărat și tot ce fac în realizări corecte demne de oamenii ce sîntem dați a fi.
  Nu rateuri cu nemulțumiri cît trăim, deci să vă doriți a trăi, de unul singur, pe picioarele voastre. Nu pe spinarea altora în batjocoră, neputincioși de bine, util și frumos, luptîndu-ne. C-o fire nedemnă, învingîndu-ne neputințele, demonstrîndu-ne nouă înșine omenie. Credință în fața LUI, cît ni-i în dreptul fiecăruia, aflînd prin faptul că ne merge viața, mulțumiți.
  Viața, viață nu însăilată de azi pe mîine, ci acătării, cum e normal, firesc fiecăruia în dreptul său dat.

3951...Nu puteți repara așa una două orice.

  Sînt îndreptări și îndreptări ce-n fața SA le simțim eficiența, ne crede le admite. Sîntem buni, am fost sinceri, cutremurați de greșeala săvîrșită și pe loc am căutat îndreptarea. Văzînd, simțind nemulțumirea LUI, ce ne privea, nu mereu sîntem așa săritori. Și perspicace la vreme, pe fază, îndeplinindu-ne la mustață îndatorirea, corectarea nesăbuinței.
  Astea-s încercări din numeroasele date nouă să ne examineze de cum sîntem de corespunzători. Mici retușuri la nota acordată de CER fiecăruia în timp și spațiu, ce nu-s limitate. Ci-n vreme îndelungată se finisează viitorul, urmărind evoluții a generații întregi. Și nu puține, de edificare a alegerii corecte, nu-n pripă, cum se tot zice în NT, mințind.
  Deci oameni ai Terrei gîndiți-vă de multe ori înainte de a-I greși LUI, că vă costă. Și nu puteți repara așa una două orice, ci-n timp poate îndelungat, cu sinceră îndreptare.

3817...Vom afla în deplină nouă cunoaștere

  De ce dorește să fim buni, drepți, cumsecade între noi și-n natură, cu EL de asemenea. Conlucrînd cum dorește, e lucru știut de multă vreme și totuși nu ne învățăm, de ce?! Oare așa-i o chichiță de-a SA și-I va trece, sigur nu, e o continuă prefacere ce-o tot trăim. În cunoașterea noastră, a naturii Pămîntului și a SA, subordonați, dar încă nu cum trebuie.
  Mai bine zis EL fiind Șeful proiectului CER-esc cu noi de format să ajungem cumva cîndva. Nu oricum cum sîntem încă azi așa rîzgîiați, nedrepți și neputincioși. Ci cum cam știm bunul-simț, binele și de EL, dar nu ne ținem mai defel. Înstrăinați așa lăsați o vreme de transformări, se vede treaba programate de SUS, mai liberi oarecum.
  Și cît de curînd ne va suna adunarea și alte principii de viață vom afla în deplină nouă cunoaștere.

3493..Cei ce vor rămîne nu știu asta așa devreme ca tine

  Ne pîngărește trecerea anilor, ne înnoroiază de ne recunoscut, oameni parcă nu mai sîmtem. Buni și adevărați, e de luptat, dar e de învățat asta din vreme, să avem viața cum trebuie. Pînă la final, mulțumiți și cei din jur aflînd ce trebuie ca să urmeze îndreptarea. Și de EL cumsecade, conștienți și despărțiți de fărădelegi, ci implicați în binele și utilul moral.
  Deci să ne menținem și nu-i de renunțat că ne costă și pe apropiați la fel, nu nepăsarea. Simțind viața bună și adevărată, dorindu-ne împliniri și tîrzii chiar foarte tîrzii. Doar EL știindu-ne ceasul și să nu-L dezamăgim, ci să-I mulțumim de viața nostră și a celorlați din jur. Știindu-L cît mai bine și făcîndu-ne datoria în fața SA, cît putem mai corespunzător, nu-i de uitat.
  Indiferent de vîrsă să ne bucurăm de viață, de vremuri și trecerea anilor, anotimpurilor și celelalte ce ne leagă întruna. Că ni-i de folos aici și Dincolo și cei ce vor rămîne nu știu asta așa devreme ca tine.

3326...Îndreptarea necesară, firească, ce nu-i pe toate drumurile

  Cît de culți și informați am fi, de nu sîntem și buni, cu bunătatea și zîmbetul pe buze. Sîntem uscați, tîrîturi cu fason, vai de noi, nici vorbă de oameni, ci muhaiele. Că-i în firea lucrurilor, cei cu oarece glagorii îs ai naibii de fuduli, de nu le ajungi cu orice la nas. Deci nu numai acumulare de cunoștințe, ci și de-o anumită finețe necesară omului în ascensiune adevărată.
  Că-s unii simpli memorizatori, ca orice papagal uman și atît, nimicuri încrezute, fără bun-simț. Ni se cere uneori la răscruci de timp să ne întoarcem în noi înșine, aflîndu-ne. Afîndu-ne la zi cum de am ajuns unde am ajuns și ce-i de făcut în continuare. Ca să nu mai fim așa, ci-n îndreptarea necesară, firească, ce nu-i pe toate drumurile.
  E de muncă și cu ambiție și năzuințe de mai bine, se poate, de te  și susține e și mai și de și vrei oarecum.

2862.Mereu privirea să ne fie liberă către ceilalți

  Ce bună-i ținerea de gură, să nu ne ia gura pe dinainte, că-i bai și de reușim sîntem buni. Că multe necazuri și vorba lungă sărăcie preconizează și nu numai. Că-i greu a tăcea, cănd te mănîncă limba și mai ales cînd nimic nu ai să spui. Ci lălăială în toată regula, fără fond și logică, irosire de timp și energie. Sînt și exepții, sigur și mai rare, ce confirmă tăcerea, liniștea, pacea.
  De asemenea trupul, ființa ni-i corespunzătoare cînd ochii ne sînt curați. Limpezi, luminați ca și restul nostru intim și către ceilalți îndreptat, fără ascunzișuri. Fără taine de ne înțeles, de asta e bine mereu privirea să ne fie liberă către ceilalți. Să ne privim în ochi direct ca-ntr-o conversație liber consimțită a privirilor ce spun multe. Și ne grăite vorbe ne destăinuie vederea omului, de-i lăsată ne obturată.
  De cîte opreliști neroade, mode tîmpe adoptate rapid de proști și înrăiții omenirii. Fuduli, că altfel nu-s împliniți, dîndu-și întregul lor aport neînțelesei conviețuiri.

 

2471.E greu de întruchipat atîtea onorabile bune

  Să ne detașăm de lumescul nedrept nouă și lor, trăncăneli, bîrfe, prejudecăți, păreri, etc. Purtîndu-ne nu cum ar merita, ci distincți, detașați, iertători și buni între noi toți. E greu de întruchipat atîtea bune și onorabile, dar asta e, cît putem, mai puțin rău. Ci cu bun-simț și binele în față, vrînd ce ne cere EL nouă între noi. Și să nu-L uităm defel, ci dîndu-I ce-I a LUI, respectîndu-L cum trebuie, niciodată destul, mă gîndesc.
  Că nu-L știm a ne comporta în fața LUI cum trebuie, părăsindu-ne plătim. Văicărindu-ne, că ce ni-o făcut, cum am ajuns de nenorociți, dar minte nu vrem să avem. Ba da, dar de unde? Că nedreptatea ne-o tăiat toate căile de comunicare cu CER-ul, cu știrea LUI. Și asta e deocamdată sîntem în programul CER-ului și ce va urma vom trăi și vom vedea ce-i de mai făcut.
  Deocamdată tot nu știm nimica, tot nedrepți și nerușinați și fără EL, defilăm prin viață. Cum putem cum nu putem, mai aflînd o treabă, de bine dar pusă anapoda fără EL. Mediul înconjurător martor ca și EL, Nevăzutul și ne așteptă să ne mișcăm cum va trebui, că nu-i încotro.

1837.Am căzut din lac în puț, cu așa conducători

   Să avem în fruntea treburilor nației, o elită model între altele și-n drepturile omului. De nu toată construcția e spre prăbușire și nu sîntem buni, ci de nimic. Așa cum e la noi și aiurea de mult tare și nu reușim să ne revenim la normalitate. Cu o elită de netrebnici și hoți, care mai de care și nu-i chip încă degrabă tare.
   Că ne-am complăcut unei existențe nedrepte mult timp, am crezut că am scăpat. În 1989, dar am căzut din lac în puț, cu așa netrebnică clasă conducătoare. Și azi tot încă nu știm ce-i de făcut? EL ne mai ajută cîte puțin, să nu ne rupem de tot. Și-i nevoie de tărie și curaj deosebit ca să trăiești cumsecade într-o astfel de nedreaptă societate. Că netrebnicii o duc, pînă le vine rîndul hărăzit de SUS.
   Altă cale nu-i încă în așa lume cu vădite duceri de rîpă. Că se vorbește mult prea mult și nu se spune nimic și se face mai nimica. Că de aș ști să ne abținem, să ne înfrînăm de la rele și urîte vorbe și fapte. Adică să ne civilizăm, ar fi ceva dar încă ni-i greu cu așa elită de ocară. Doar la EL în întregime ni-I speranța, că lumea civilizată cît e pe unde e, tot e limitată de interese.
   Și numai se face că ne ajută, în realitate ne vinde gogoși și-i înghițim de decenii. Și sătui tot nu sîntem, ci doar de promisiuni deșarte ne-am săturat, dar încă nu se vede. Românu-i îndelungrăbdător, vom vedea pînă cînd? Ajută-ne Doamne!