2592.Nedreptatea în general nu poate fi umană

  Și lacrimile-s o notă de normalitate, ca și mila și orice e omenește adevărat. Nu-s de disprețuit decît neobrăzații nedemni și nedreptatea în general, nu poate fi umană. Solemnitatea, mila și lacrimile îs de dorit în panoplia omului curat și cumsecade. Nu le pot deține șmecherii, înrăiții și cei fără Dumnezeu în general.
  Că civilizația e și nedreaptă nițel, fiind prea dîrză în nedrepte apucături ce nu-s omenești. Și trebuie să-și revizuiască comportări în normalizarea adevărată. Fără întoarcere la spiritul primar agresiv, al actualei mode cinice în nedreptatea umanului. Unde cinismul, duritatea, disprețul față de cuvintele mari, ce nu-s lor de înțeles.
  Neisprăvita pleiadă în desfășurare hîdă, uită datoriile față de ei însăși, să nu se piardă. Că-i tare lesne, de nu-s atenți la detaliile vieții în huzur și nepăsarea ce-i soră cu refuzul de a trăi. Și chiar li se întîmplă să nu mai trăiască, nici nu-și dau seama și nici osteneală. Doar părinților atenționare că-I greșesc și să-și caute de drumul cerut.

1837.Am căzut din lac în puț, cu așa conducători

   Să avem în fruntea treburilor nației, o elită model între altele și-n drepturile omului. De nu toată construcția e spre prăbușire și nu sîntem buni, ci de nimic. Așa cum e la noi și aiurea de mult tare și nu reușim să ne revenim la normalitate. Cu o elită de netrebnici și hoți, care mai de care și nu-i chip încă degrabă tare.
   Că ne-am complăcut unei existențe nedrepte mult timp, am crezut că am scăpat. În 1989, dar am căzut din lac în puț, cu așa netrebnică clasă conducătoare. Și azi tot încă nu știm ce-i de făcut? EL ne mai ajută cîte puțin, să nu ne rupem de tot. Și-i nevoie de tărie și curaj deosebit ca să trăiești cumsecade într-o astfel de nedreaptă societate. Că netrebnicii o duc, pînă le vine rîndul hărăzit de SUS.
   Altă cale nu-i încă în așa lume cu vădite duceri de rîpă. Că se vorbește mult prea mult și nu se spune nimic și se face mai nimica. Că de aș ști să ne abținem, să ne înfrînăm de la rele și urîte vorbe și fapte. Adică să ne civilizăm, ar fi ceva dar încă ni-i greu cu așa elită de ocară. Doar la EL în întregime ni-I speranța, că lumea civilizată cît e pe unde e, tot e limitată de interese.
   Și numai se face că ne ajută, în realitate ne vinde gogoși și-i înghițim de decenii. Și sătui tot nu sîntem, ci doar de promisiuni deșarte ne-am săturat, dar încă nu se vede. Românu-i îndelungrăbdător, vom vedea pînă cînd? Ajută-ne Doamne!