2592.Nedreptatea în general nu poate fi umană

  Și lacrimile-s o notă de normalitate, ca și mila și orice e omenește adevărat. Nu-s de disprețuit decît neobrăzații nedemni și nedreptatea în general, nu poate fi umană. Solemnitatea, mila și lacrimile îs de dorit în panoplia omului curat și cumsecade. Nu le pot deține șmecherii, înrăiții și cei fără Dumnezeu în general.
  Că civilizația e și nedreaptă nițel, fiind prea dîrză în nedrepte apucături ce nu-s omenești. Și trebuie să-și revizuiască comportări în normalizarea adevărată. Fără întoarcere la spiritul primar agresiv, al actualei mode cinice în nedreptatea umanului. Unde cinismul, duritatea, disprețul față de cuvintele mari, ce nu-s lor de înțeles.
  Neisprăvita pleiadă în desfășurare hîdă, uită datoriile față de ei însăși, să nu se piardă. Că-i tare lesne, de nu-s atenți la detaliile vieții în huzur și nepăsarea ce-i soră cu refuzul de a trăi. Și chiar li se întîmplă să nu mai trăiască, nici nu-și dau seama și nici osteneală. Doar părinților atenționare că-I greșesc și să-și caute de drumul cerut.

2364.Nu știm din ce cauză suferă respectivii

  Mila e normală, firească chiar EL ne îndrumă, ne înlesnește ajutînd nevoiașii. Părăsiții, pedepsiții, pe merit, ori că noi nu știm, asta-i cea mai plauzibilă treabă. Nu știm din ce cauză suferă respectivii, de cele mai multe ori, dar uneori cam știm. Și ne zgîrmă limba și zicem și verzi și uscate, numai EL știind adevărul. Dar se poate să ne implicăm unde nu ne fierbe oala, adică considerăm.
  Că cei demni de milă sînt nevinovați, e treaba doar a LUI și numai a LUI, noi tăcere. Cel mult, da cel mult îI cerem ajutorul, că nu ne putem implica suficient în ajutorarea nevoiașilor. Atîta și nimica mai mult, că-L nesocotim și cine sîmtem noi? Și EL decide de ne ajută, să-i ajutăm pe cei în nevoi, ori ba și ulterior ori atunci aflăm.
  Că ne depășește implicarea și ce-i de făcut ori cîte și mai cîte toate omenești. Că unele religii caută să rezolve, se poate dar tot cu acordul SĂU și numai aL SĂU. Altfel nu-i posibil, cine zice altfel minte de îngheață apa la ecuator la nivelul mării. Că minciuna încă ne încurcă tare în relațiile cu EL e firesc, EL încă dă voie.

2160.Trebuie să ne îndreptăm din felul nedrept

   De asemenea din panoplia comportărilor omenești să nu lipsească dărnicia. Mila față de cel în nevoi, altruismul, întrajutorarea dezinteresată, cumsecădenia. Deci puțin să fim sfinți, că nu-i ușor se știe, de cei implicați cu adevărat. Dar trebuie să ne îndreptăm din felul nedrept în care conviețuim încă acuma.
   Și omenia s-o încercăm chiar de nu o știm defel, poate credem că nu ne vine, aiureli. Toate sînt ca omul să fie cum trebuie doar singur să-și dea seama bine și responsabil cu adevărat, încercat.
   Tot din încercări fac parte și întîlnirile cu acei loviți de viață, năpăstuiții, de orice fel. Bolnavii, suferinzi în desnădejdii crunte, accidentații grav și cîte necazuri sînt. În vigoare pe Pămînt, doar să luăm aminte și să fim cum vrea doar EL. Și să ne îndreptăm cum putem mai bine, conlucrînd la această înfăptuire, omul, care nu-i simplă.

1929.Fără ca noi s-o putem afla, de nu ni-i dată

   Mila e peste dreptate, o depășește, e din alte porniri mai lăuntrice firii umane. Divinitatea-I de „vină” că ne-o dotat cu ea, fără ca noi s-o putem afla, de nu ni-i dată. Chiar de ne obligă careva, e o forțare a notei proprii, ce nu ține decît de ochii lumii. Și cum lumea-i nepăsătoare și nedreptă, nu ne alegem cu nimic bun viețuind în ea.
   De nu ne rupem și-o pornim cum ni-i chemarea lăutrică, ori EL ne deschide calea. Ce-n timp o vom urma definitivîndu-ne înspre altceva ce-o vom afla. Lumescul din contra e socotit, înnăcrit în zgîrcenia cumplită, ce ne întunecă orizontul pornirilor. Salvatoare uneori și dătătoare de speranțe de mai bine.
   Dar binele a bine trage și răul la rău, așa că alege și culege roadele, de sînt. Că de nu ești om cu adevărat, ai toate șansele să nu știi ce vrei. Urîțindu-ți viața pe mîna ta, inconștient de faptul că trebuie să fim oameni. Cum ne-o dat de SUS, atunci la începuturi de mult uitate.

1427.S-o indicat de EL sîmbăta

   Mila de străinul şi de oricine, aflat în dificultate ţi se întoarce cu vîrf şi îndesat de la EL, dar să faci totul dezinteresat, cu bun simţ, ca aşa-i doar cu priinţă. Să nu ne încadrăm în viziunile nedrepte multora ce-s zic urmaşii simienilor. EL ne-o creat nu ca să fim chiar aşa de nedrepţi în ceea ce-L priveşte, dar treaba lor de nu le pasă de ei însăşi.
   Într-adevăr suferindul e o figură respingătoare, un focar de pericole de ne imaginat, ne vine a  fugi. Dar nu-i drept, de încă ne şi cere ajutor, nu putem să-l lăsăm fără o minimă atenţie, cît de cît, cît putem. Orice mînă întinsă năpăstuitului e o atenţie din partea LUI, ori nu vreţi să fiţi, din partea LUI, cît puteţi fi? Chiar de unii şi alţii îl ocolesc, luaţi-vă inima-n dinţi şi vedeţi despre ce-i vorba, poate puteţi îmbunătăţi cu ceva.
   Să nu fim aşa zise cadavre purtate de apa mohorîtă a vieţii, unde vrea ea, noi fără un ţel măcar interesant omeneşte, firesc. Cu toate că-i de dorit, dar nu obligatoriu, doar să ne fie bine, normal : să ne moralizăm şi să-L ştim corect.
   Să fim aleşi de EL, nu noi pe EL, că ni-I ascuns de nedreapta lume. O dată aleşi, ne îndatorăm LUI. Sînt cazuri de inconştienţi, ce nu ştiu cum e să ai totuşi o legătură cu Divinitatea şi-o ratează uşor. Ulterior le pare tare rău, dar ocazia o fost. Nu-I după colţ, la o azvîrlitură de băţ, ci în înaltul CER-ului, neştiut ne văzut, de noi nedemnii SĂI.
   Ni se cere să-L serbăm şi să ne odihnim la 7 zile, iniţial ni s-o indicat de EL sîmbăta, în VT, ulterior s-o învoit cu ce-am adoptat după romanii nedrepţi LUI şi nouă. De asta i-o şi desfiinţat de nu-s şi limba-i moartă.
   Avem numeroase îndatoriri pămîntene şi familiare, ne îngăduie a le îndeplini. Şi preocupaţi şi de societatea umană cu ale ei nevoi de îndreptare înspre bine, cu bun-simţ. Prin cei ce trebuie să fie acolo, de pedeapsă ori de construcţie a binelui şi utilului tuturora. Nu oricum că de ceea ce înfăptuim aicea ne prelungeşte existenţa pe Pămîntul SĂU, ori nu, în bine ori necaz.

1426.Ca şi Tatăl Ceresc cu noi

   Prorocul Ilie un adevărat Sfînt între oamenii timpului său, cu aprige semne de SUS, pedepsind şi făcînd dreptatea Divină unde se cădea. Omul LUI Dumnezeu neînfricat luptător pentru dreptate şi adevărul SĂU. Care adevăr, de mult nu-i în lume, ascuns de nedrepţii netrebnici, hîzeniile împopoţănate. De-L va trimite cum o promis în VT, înaintea SA să ne pregătească pentru a fi cum trebuie în lumea oamenilor, pentru cînd va veni EL, pentru mult timp.
   Să-npace Sf. Ilie, copii cu părinţii. asta-i marea SA problemă de atunci. şi azi tineretul tot mai înstrăinat de calea SA. Nedrept la greu şi deochiate apucături înspre rău şi urîte fapte. Părinţi, chiar de nu vă ascultă copii, măcar voi îndreptaţi-vă cum ni se cere de SUS. Şi-n schimbarea înfăptuită doar spre bine şi de-L veţi şi şti corect, îI puteţi cere să-i aibă-n pază şi îndrumare. Şi va-ţi luat o piatră de pe inimă, dar şi voi să continuaţi a-I fi de-ai LUI, cu fapte pămîntene pe măsură dreaptă.
   Se zice că de înfăptuieşti binele şi ştiindu-L corect în calea LUI, ai duh şi alte lucrări faci de exemplu-n lume. Unde nedreptatea-i lege strîmbă ca şi religiile lumii, ce-şi zic baza, doar a bazaconiilor ce le contemplă cu închinate tare. Se ştie că doar credinţa în EL, Adevăratul, Creatorul e baza existenţei noastre şi înfăptuirea binelui cu bun-simţ între oameni să fim.
   Şi dovadă permanentă de milă să dăm, ca şi Tatăl Ceresc cu noi, cerîndu-I cu milă să ne îndrumeze mereu. Înspre ceea ce EL preconizează şi noi încă nu dibuim. Cu chiu cu vai îndreptaţi ni-i greu a fi, moralizarea şi dreptatea, am pierdut-o-n lume de izbelişte. Să nu ştie stînga ce face dreapta cînd dăruim miluind nevoiaşi şi suferinzi de dreptatea SA. Din inimă şi înţelepciunea celui responsabil, nu-n batjocură şi scîrbă, că nu-i primit SUS. Chiar de pe Pămînt e luat de nevoie, aşa că nu vă irosiţi în nedreptatea hîdă şi fiţi cum trebuie în faţa SA.
   Să uităm răutăţile şi urîţeniile ce le întîlnim mereu prin viaţă, agresiunile nedrepte evitîndu-le mereu. Să ne facem că nu le vedem, că nu le pricepem deloc, fără să le răspundem veodată.

Măreţia şi micimea

   Nedrepţii ce au mai aflat cîte ceva în bine, ori au fost educaţi bine şi au călcat strîmb şi aşa merg de atunci, îşi acoperă negativismul, nedreptatea, şmecheria, urîţenia, relele cu vorbe mari, uneori bine ticluite, cîrpite ( înaltă calitate ne la locul ei), cu slogane, unele foarte normale la un drept şi cinstit, dar aşa insul urît în caracter mizerabil interior, degeaba se feţeşte, fain să nu arate micimea, tot mic e, de la o poştă îl simţi.
   Din zicerile nedreptului, vorbele înălţătoare cum au fost, în mocirla josnică une-s tîrîte, se degradează şi ele pierindu-le solemnitatea zămislită de un popor cîndva ne otrăvit, popor ce-şi are încă undeva puritatea lui.
   "Solemnitatea nu-i totuna cu formele ei degradante ori cu  pseudomorfozele ei, cu pompierismul, cu  emfaza, cu genul declamatoriu, găunos ori onctuos... rostirea adevărului şi proclamarea dragostei au rămas, prin însăşi natura lor, acte solemne"(N, Steinhardt).
    Iritarea ca urmare a civilizaţiei incomplet înţelese în faţa solemnităţii, milei şi lacrimilor, e o neînţelegere şi o exagerare ridicolă, dar care se ţine tare ţapănă şi atît, fără caracter, dreptate, şi firesc uman, "mila nu e sentimentală, domnilor nietzscheieni, ci umană şi bărbătească"(Eugen Ionescu), "poate că nicăieri nu se plînge mai des şi nu se cuvîntează mai solemn ca la Homer, ai cărui eroi sînt deopotrivă de viteji şi de miloşi de lesne de înduioşat"(N,Steinhardt).

Solemnitatea

   Au degradat solemnitatea vorbelor mari, inpostorii, nedrepţii, lichelele (cu oarecare cultură), folosindu-le pentru aşi acoperi mîrşăviile lor, micimea din ei, prostiile.
   Lovind în imaginea societăţii, ducînd în derizoriu solemnitatea adevărată pură, bătîndu-şi joc de ea.
   Cei ce au dus o viaţă uşoară, fără privaţiuni, ori needucaţi nu ştiu să aprecieze adevăratele valori umane, greşind la aprecierea încărcăturii emoţionale a sentimentelor.
   Prin vorbe solemne, adevărate, puternice, patriotice, ori mobilizatoare în orice domeniu înălţător, ce-i mişcă pe cei ce au suferit, şi ştiu să aprecieze obiectiv suferinţa, şi să le fie milă de cei oropsiţi, şi să nu facă haz de nacaz.
   Cinismul îşi are rostul său, dar nu oriunde şi oricum pentru că poţi greşi şi răni prin gestică şi atitudini orgolii întemeiate adînc , de nezdruncinat, plătind greu neştiinţa.
   Nu e ruşine să-ţi fie milă, şi cei viteji şi incoruptibili au o doză apreciabilă de aplecare spre ameliorarea suferinţei adevărate concrete.
   Să nu cunoască pedeapsa, durerea pentru că nu ştiu să-i facă faţă, nu sînt pregătiţi deloc, chiar de au fost avertizaţi cumva, suferinţa e mereu nouă, neaşteptată, imprevizibilă, dărîmătoare, descurajantă, totală, paralizantă uneori, depinde de sinele fiecăruia.
   Şi de regulă cei complet nepregătiţi, şi cei ce nu ştiu să aprecieze echilibrul vieţii, plătesc, şi cît sînt de maturi ca şi "domnul Goe" fug la mama, de se mai poate un asemenea refugiu.
   E ceva şi mai şi decît s-a desprins pînă aici : de mii de ani unii s-au considerat îndreptăţi-ţi în solemnitatea supremă să nu-L ştie, respecte şi fără frică cum vrea EL, au fost şi sînt pedepsiţi  ei şi enoriaşii lor.
   EL va veni şi cum a promis în VT, la final, va fi vai şi amar de voi nedrepţilor, am intrat deja în ceasul al 12- lea.