Răzbate

   Parcă-i tare demult verbul de acţiune: a răzbate, nefolosit, prăfuit, învechit, expirat al oamenilor de bine, dar înlocuit cu mai tînărul verb de acţiune nou : a descurca, a fraieri, a şmecheri nişte corecţi, naivi, neînvăţaţi cu nedreptatea noului val de parveniţi, ce-şi spun oameni de afaceri, afaceri cu miros urît a injustiţia de la noi.
   Nedreaptă cînd ea trebuia, justiţia să poarte stindardul incoruptibil al adevărului şi dreptăţii, da de unde ea-i oarbă nu "nimereşte" dreptatea de foarte mulţi ani pe la noi, e super-fudulă tare, dar  o ştie şi vestul, de s-a săturat de ea şi de neputinţa noastră, vai de noi, dar EL nu ne va mai lăsa în părăsire mult timp, nădejde-i în EL.
   Descurcăreţii mimează corectitudinea, dar nu le pasă de bun-simţ, adevăr şi dreptate, ci numai de învîrteli incorecte, nedrepte, coţcării la drumul mare, ca la noi la nimenea, se face haz de necazul naţiei şi pe postul radio nr.1 al ţării pentru că nimănui nu-i pasă de nebinele firesc, normal, ne conduc impostori, şmecheri, descurcăreţi nevoie mare.
   Verbul a răzbi e în domeniul bunului simţ, folosit doar de oameni adevăraţi, drepţi, cu simţ de răspundere corect, ce-i ce încep încet încet să-şi dea seama că nu se mai poate aşa cu răul şi urîtul descurcăreţilor, se trezesc şi vom fi ce am mai fost cîndva, răzbitori în lumea asta nedreaptă, şi cu EL alături .

Asprimea

   Uneori sîntem pedepsiţi şi nu ne ştim vina, greşeala, se poate să ne considerăm oricum vinovaţi în faţa SA şi deci nu vom scăpa mai devreme ori mai tîrziu nepedepsiţi, ei nu-i aşa, sînteţi în eroare exagerată, nedreaptă, EL nu pedepseşte de florile mărului, ci numai cînd se adună un noian de greşeli, ce nu Le mai poate trece cu vederea.
   EL nu ne pedepseşte de cîte ori greşim, poate şi aici e din prea mare mărinimia LUI, noi ne-o luăm în cap, şi-I întrecem măsura, pe care numai EL o ştie, şi plătim la o adică cu vîrf şi îndesat pentru toatele, gîndite, vorbite, făcute, smomite, forţînd pe alţii, etc. dar cel mai mult pentru că nu-L respectăm cum doreşte EL, şi e tare tipicar uneori, de nu-I oferi altele bune, cu dăruire fermă.
   Nu se va întîmpla niciodată ca unii să tragă foloasele şi alţii ponoasele, EL e drept, adevărat, ferm, direct, conştiincios, responsabil, creator, aspru, desăvîrşit, Divin, Unicul, Dumnezeu Tatăl Ceresc, Atotştiutorul, Domnul oştirilor Cerului.
   "Răspunderea nereuşitei o purtăm, întreagă, noi înşine,şi orice încercare de a transmite vina asupra unor circumstanţe obiective şi extranee este iluzorie şi mîngîietor-copilăroasă"(N.Steinhardt), "atîta doar că oamenilor, în general, le plac  numai adevărurile consolatoare.Şi chiar sînt aşa, dar numai după ce au fost acceptate în asprimea lor"(Fracis Bacon).
   Nu ne convine pedeapsa de nu sîntem conştienţi de vina noastră, în ultimul timp eu îs conştient de vinovăţiile mele şi plătesc de nu mă văd, sufăr, asta e, de greşesc plătesc şi caut să mă-ndrept cît de repede pot, şi trece pedeapsa ca prin farmec, am convenit cu EL, uneori să mai învăţ şi din greşelile mele, ori a altora de le ştiu precis, asta e, comuniune, comuniune, dar mai altfel cum vrea EL, ce să fac încă mai am de învăţat, îs şi-n examene la EL, vreau să reuşesc, ceea ce vă doresc şi vouă, pentru a nu mai suferi în neştire, şi să vă-ndreptaţi conştienţi de EL, şi de binele din voi . 
   Dar de curînd sînt popoare, din Japonia, Noua Zeelanda şi altele mai mereu în groaznice pedepse date de EL pentru trezire şi îndreptare cum doreşte EL, pentru că altul nu e cine să-I pedepsească, decît EL, pentru a-L şti, respecta, şi să se-ndrepte în bine; din relatările din mass media se vede că n-au înţeles nimic şi-i dau-nainte cu neştiinţa LUI, ca mai înainte cu tupeu, vai de ei.
   De asta am intervenit şi eu azi, cu voia LUI, să-i mai îndemn de pricep, şi nu-s grei de cap, poate nu toţi, şi cu un număr la aprecierea LUI de îndreptaţi din acel popor, se poate scăpa, de vrea EL, dar să se ţie legătura continuu cu EL, pînă la vindecarea totală a pedepsei, nu sporadic, ci cu dăruire totală, şi fără să se mai renunţe vreodată la EL.
   Îi sîntem datori vînduţi şi mai facem şi nazuri, şi încă ce obraznici-nedrepţi ne-am făcut, pînă cînd crede-ţi că vă mai merge, fără EL? Au început ca unii să dea socoteală, vreţi să vă vie rîndul, zic să nu întinde-ţi coarda răbdării LUI, a plesnit tare în acele părţi putea să fie,cam pe oriunde, pentru că sînteţi cam la fel de nedrepţi, şi fără respectul datorat LUI.

Credinţa 2-

   Da, atunci EL era mai permanent printre oameni creeaţi de EL, era o bucurie cred imensă pentru EL să se poată înţelege cu cei pe care-i creease nu demult tare, şi se adaptau vieţii pe planeta Sa, în condiţii care poate şi EL le experimenta cu omul pe pămînt în natura dată în continuă transformare după legi care nici azi nu le prea ştim, şi plătim pentru că nici nu-L ştim măcar pe EL cum doreşte.
   Oamenii îL simţeau, îL vedeau, intrau în legătură cu EL, şi în primul rînd EL dispunînd de puteri specifice Divinităţii supreme îi influienţa şi chiar direct, cred că atunci existau favoriţi pe care-I apropiase EL mai mult se crease o comuniune de progres în sînul comunităţilor existente atunci.
   Dumnezeu Creatorul îşi dă seama că oamenii îs dificili,  inprevizibili, şi cu multe metehne animalice greu de educat, EL se inplică într-un mic grup influienţîndu-le  gîndirea responzabilizîndu-i pentru EL. Oamenii nu-s toţi la fel de inteligenţi, mulţi cu gura mare-s tare inculţi, şi de altfel majoritatea-s sub mult ce dorea EL.
   Pentru a nu conlucra cu toţi oamenii aceea, legate de unele afinităţi, El înfăptuieşte delimitarea prin limbi a înţelegerilor în sînul societăţilor timpului, de cam atunci EL îşi stabilise un segment de populaţie cu care conlucrînd mai apropiaţi dorea să-i folosească pentru a nu se inplica direct în conducerea lumii umane.
   Cred că de atunci EL dă îndrumări de viaţă familiară, socială, credinţă în EL, influienţe valabile şi azi în lumea oamenilor de pretutindeni. Măsuri coercitive de mai largă ori mică amploare  au fost şi atunci împotriva neascultării oamenilor timpului.
   EL a fost de la început tare preocupat de a-şi găsi intermediari dintre oameni, între EL, Lumea SA şi lumea oamenilor, o populaţie de legătură, un fel de diplomaţi-punţi pentru conducerea umanităţii în ansamblul ei foarte diversă, inprevizibilă, neascultătoare, nedreaptă, vulnerabilă în ultimă insatanţă.
   Cred toate acestea pentru că EL avea şi are şi alte preocupări înalte, de foarte înaltă tehnologie şi spiritualitate neînţelese de noi nici acum după multe mii de ani de cînd îL cam aflasem cumva ; şi nu prea are timp mult pentru conducerea directă a noasrtră, şi nici nu ar fi corect.
   Da, acum şi cu influienţe din partea-I, am aflat tehnic nişte paşi înspre cunoaşerea în domenii ce ne fac competitivi măcar tehnic oarecum, cunoaştem un abc oarecare în raport cu lumea LUI, dar îL nemulţumim tare pentru că spiritual nu-L cunoaştem mai defel, şi-I într-o dilemă, timpul trece şi noi rămînem cam de căruţă spiritual.

Învingătorul

   Odată apucînd pe un drum, chiar şi mai puţin umbat, bătătorit ori chiar pustiu, nu mai poţi da înapoi, fiece o fi, trebuie să te inplici cumva, se-ntîmplă că poţi înpăca mai multe preocupări pe rînd poate-s complementare, de nu trebuie după ce afli ce şi cum e treaba, să horărăşti cumva, "nu poţi şi cu porcu-n coteţ, şi cu slănina-n pod", ori e lae ori balaie.
   Trebuie să te hotărăşti cumva, la calea de urmat, după o evaluare mai aşezată, fără grabă, e posibil şi o tocmeală, unde cîştigi mai mult urmînd acea cale, de calea-i spirituală, şi e-n conflict cu alte preocupări lumeşti, sigur spiritualitatea îţi aduce cîştig mai mare orice ar fi, dar tu hotărăşi singur fără nici un amestec din afară, oricare ar fi, numai pe tine te priveşte, nimai tu vei suferi de greşeşti cumva.
   Sînt unii mai neserioşi ce umblă în neştire pe căi diferite, nehotărîţi în ce au de înfăptuit sincer în viaţă, şi odată vine scadenţa cumva şi-i surprinde nehotărîţi şi buni de plată şi plătesc de nu se văd neserioşii, nehotărîţi, atunci adagiul juridic:"odată ce s-a ales o cale, nu mai există recurs la alta", e indiscutabil.
    Uneori alegerea ta e pur spirituală, ai şi argumente hotărîtoare pentru tine, chiar de alţii nu le admit, şi ai probleme între apropiaţi şi tine, nu contează deloc acele păreri, ori de la cine vin, nici un preţ nu-i prea mare de eşti tu liniştit în sinea ta sinceră, convins că ai numai de cîştigat, şi nu pierzi nimic esenţial din convingerile tale fundamentale, corecte, drepte, adevărate, la urmă vin şi cele materiale .
   Se-ntîmplă să ai pierderi materiale, pedepse, etc., toate le vei recăpăta prin credinţă de eşti adevărat, şi vei fi alt om, curat, un învingător, prin îndreptare.
 

Măreţia şi micimea

   Nedrepţii ce au mai aflat cîte ceva în bine, ori au fost educaţi bine şi au călcat strîmb şi aşa merg de atunci, îşi acoperă negativismul, nedreptatea, şmecheria, urîţenia, relele cu vorbe mari, uneori bine ticluite, cîrpite ( înaltă calitate ne la locul ei), cu slogane, unele foarte normale la un drept şi cinstit, dar aşa insul urît în caracter mizerabil interior, degeaba se feţeşte, fain să nu arate micimea, tot mic e, de la o poştă îl simţi.
   Din zicerile nedreptului, vorbele înălţătoare cum au fost, în mocirla josnică une-s tîrîte, se degradează şi ele pierindu-le solemnitatea zămislită de un popor cîndva ne otrăvit, popor ce-şi are încă undeva puritatea lui.
   "Solemnitatea nu-i totuna cu formele ei degradante ori cu  pseudomorfozele ei, cu pompierismul, cu  emfaza, cu genul declamatoriu, găunos ori onctuos... rostirea adevărului şi proclamarea dragostei au rămas, prin însăşi natura lor, acte solemne"(N, Steinhardt).
    Iritarea ca urmare a civilizaţiei incomplet înţelese în faţa solemnităţii, milei şi lacrimilor, e o neînţelegere şi o exagerare ridicolă, dar care se ţine tare ţapănă şi atît, fără caracter, dreptate, şi firesc uman, "mila nu e sentimentală, domnilor nietzscheieni, ci umană şi bărbătească"(Eugen Ionescu), "poate că nicăieri nu se plînge mai des şi nu se cuvîntează mai solemn ca la Homer, ai cărui eroi sînt deopotrivă de viteji şi de miloşi de lesne de înduioşat"(N,Steinhardt).

nedreptate

   Fericit prin nefericirea altuia, e o mare greşeală în lumea oamenilor de cînd e lumea, specifică celor needucaţi, neînfrînaţi, nemernicilor, şmecherilor, profitorilor, hoţilor, în general a nedrepţilor de toate categoriile existenţi în omenirea asta decăzută.
   "Oricine are dreptul la fericire, dar nu pe seama şi socoteala altuia"(Feodor Mihailovici Dostoievski ),"de unde rezultă osîndirea tuturor formelor parazitare ale fericirii : crima, furtul, adulterul, calomnia, delaţiunea-toate exploatatoare ale drepturilor altui ins" (N.Steinhardt).
   Şi cînd vă gîndiţi ca acest urît fenomen nu era întîlnit în comportarea firească a poporului român, e plină azi mass media de asemenea exemple neroade, şi au curaj nemernicii să nu recunoască adevărata faţă a lor, am ajuns de batjocura lumii cu asemenea jalnice exemple încă şi în fruntea ţării !?....
  

Să ştim

   EL ne pedepseşte uneori prin noi înşine şi suferim accidente, boli, întîmplări nefericite, pedepsindu-i şi pe cei la care ţinem în mod deosebit, şi iarăşi suferim pentru ei, şi mai sînt suferinţele produse prin cei "răi" ce ne pedepsesc pentru EL, şi nu ne dăm seama, şi credem altceva, inchipuiri false, se mai întîmplă să ne pedepsească şi prin ne "răi", şi tot nu înţelegem nimic.
   Vina e a noastră întreagă şi suferinţa prin pedeapsă e doar pentru îndreptarea spre bine, adevăr, dreptate, şi poate pentru trezirea necesară spre a-L respecta măcar cum vrea EL, nu înţelegem şi tot greşim cîteodată fără să vrem. pentru că nu sîntem pregătiţi încă pentru ceea ce vrea EL de la noi, trebuie să-L căutăm.
   Va veni un timp. şi cred că nu-i departe cînd pedepsele LUI se vor produce altfel, cum nu ştiu încă, şi lumea se va schimba în bine, şi cine va mai fi pe atunci nu va mai simţi "răul", pedepsele cumva, trăind în voie bună, şi cel mai important : îL vom şti, respecta şi unii îL vor crede poate altfel decît ne străduim unii din noi azi.
   Origen : "visul dintotdeauna al omenirii, după care răul-poate-nu este adevărat şi necazurile-pînă la urmă-se vor termina cu bine ; speranţa, dorinţa, convingerea că cei răi n-au jucat decît un roluri şi că la sfîrşit se vor lămuri şi împăca toate".

Schimbarea bună la vîrf

   La noi în ţară parlamentarismul a luat o cu totul altă direcţie decît în ţări cu tradiţii în democraţii îndelungate, astfel actualul parlament în ansmblul său e de sorginte comunistă, urmaşul direct a lui N.Ceauşescu dar cu mai multe capete, urmaşi, şi din urmaşi, urmaşi, ce se cred stăpînii absoluţi ai ţării şi fac ce au făcut în ultimii 21 de ani, şi aşa vor fi cît vor fi, jăfuitori de neam şi ţară.
   Trebuie opriţi cu demnitate, şi tact atent, ne-ar trebui un "de Gaulle" al nostru care să nu se lase tîrît în jocurile politicianiste ale mizeriei actuale de la puterea ţării, şi de e cazul corect fiind să-şi asume o conducere prezidenţială, ca-n Franţa ori SUA Şi după aia poporul atent îndreptat corect să hotărască ce e de făcut.