1488.Doar cele bune contează

   Suferinţa ne cotrobăe în inimă, s-o întrebăm de ce şi luîndu-ne inima-n dinţi, s-o apărăm prin bine şi util de imoralitate. Întrebîndu-ne pe noi înşine de nedreptatea ce-o înfăptuim, pînă cînd? Şi să ne oprim, deci să ne îndreptăm corecţi să fim în faţa noastră şi a LUI, chiar ştiindu-L corect de se poate.
   Asta-i cheia opririi necazurilor de tot felul ce ne tot bîntuie pe toţi nedrepţii lumii. Oprirea noastră la bariera binelui şi să n-o depăşim înfăptuind rele şi urîte acţiuni, vorbe şi gînduri niciodată. Şi imoralitatea s-o uităm moralizîndu-ne repede, hotărîţi în noi înşine. Că de ne simte corecţi în ceea ce dorim îndreptarea ne va ridica pedeapsa şi încet şi sigur să continuăm corectarea. Prin bun-simţ hotărît, şi demn doar în bine şi util s-o ducem viaţa.
    În privinţa SA să ne asigurăm cunoaşterea, deocamdată prin VT (Vechiul Testament) şi evitînd  NT cît putem că ne ţine pe loc. Şi-n priză cu nedreptatea în lume, tolerant la rele şi imoralitatea noastră, parcă încurajîndu-ne mieros. Delăsare şi peversiune mistică. Schimbînd viul, curatul. Ce în faţa SA-i greşit şi de ne admis. Schimbaţi-vă urgent menirea de a suferi continuu, opriţi-vă la bariera binelui, n-o depăşiţi niciodată.
   Şi odată luată hotărîrea de îndreptare nu mai şovăiţi nici o clipă  ci treceţi la fapte. Nimic nu se compară cu înfăptuirea binelui şi a utilului cu bun-simţ. Gînduri pot fi multe şi mărunte, doar cele bune contează şi de a le pune în practică. Că de vorbit e uşor, promisiuni sînt cîte vrei, trecerea la îndeplinire-i mai greu, de făcut pasul hotărît, şi de nu dat înapoi niciodată de la îndreptare.
   În privinţa SA să-L căutăm doar pe EL Singur, Creatorul, oriunde ne îndreaptă paşii cunoaşterea SA adevărată şi să-L respectăm, măcar de putem şti cum E.
   Deci nu se compară decizia cu îndeplinirea hotărîrii pînă la capăt, doar asta contează, fapta bună, corectă, clară, demnă şi de se poate ţine-o în tine măcar cît poţi mai mult. Doar tu cu EL să ştiţi. Îndreptarea ta contează pentru tine şi-n faţa LUI. Restu-i vînt şi nedreptate pînă la proba contrară.

1461.Mai dens în fapte

   Se zice că bucuria îL îndepărtează şi suferinţa îL apropie. Ziceri şi iar ziceri. De eşti cum trebuie e cu tine mereu, îI place de tine, că-L mulţumeşti în viaţă. Cînd te comporţi nedrept, e discutabil de ce ţi se întîmplă, nu prea ştim multe din partea SA, ci observăm unii mai deschişi şi care doreşte EL ştiri să se afle. Consider că sîntem părăsiţi de EL de nu-L mulţumim, ori din urmă ni s-o acumulat nereguli, ori chiar singur, îI greşeşti. Şi te găsesc necazurile şi un sfîrşit grăbit şi nu numai pe tine ci şi ai tăi au consecinţe cînd le vine rîndul ştiut doar SUS.
   Ni se cîntăresc SUS toate ce le facem aici, aprecierea-I sigură şi n-o ştim. De regulă ne supra apreciem  şi ne minţim, cu aşteptări măreţe şi astfel eşuăm, de nu noi mai vizibil ci urmaşii. Sînt cazuri foarte grave, cînd ordinari îI greşesc şi LUI şi legilor pămîntene,de acestea se feresc, dar de SUS, nu. Scadenţele nu-s la fel. Şi pedepsele diferite. Reabilitarea-i grea pentru SUS şi nu prea se ştie corect. Pe Pămînt legile-s permisive şi de asta nedrepţii sînt aşa numeroşi azi, singuri şi le-au făurit, să-i apere. Pe noi de la care EL are aşteptări să ne atenţioneze prin ei, sancţionîndu-ne.
   De asta şi se zice că nu-i dreptate în lume. Îs de ale LUI înfăptuiri ne pricepute de noi aşa de mici şi încrezuţi.
   Să ne lepădăm de sinele ce ne încurcă, de se poate aşa realizare? Se vede că da, de aşa se zice, cred că nu-s baliverne. Zic că-i destul de greu omeneşte dar cred că-i realizabil de ţii la aceasta şi-i onorabil de poţi. Şi se mai cere şi să-L respecţi şi chiar să-L crezi necondiţionat de se poate. Nici nu prea ai ce face, în timp îţi cam dai seama cu ce se mănîncă aceasta. Implicîndu-te, te iei cu una cu alta şi timpul trece simţindu-l mai altfel ca înainte, mai dens în fapte, nu ca-i fi vreun voinic ci reuşeşti cred mai multe şi multe ne făcute înainte.
   Şi-i şi reversul medaliei, nedrept cu privirea-n pămînt mereu, cu căpătuiala în cap cum s-o facă şi-n plăceri, orb pentru lucrurile înalte. Simţul faţa spiritului se zgribuleşte pierind, ne mai văzînd realitatea corectă crezînd că-s mofturi şi iluzii, asta eşti tu ratatule!

Trebuie singuri

   Nouă e permanent suferinţa şi insuportabilă, dezarmantă, te îndoaie, te moaie, te distruge încet încet dar nu te trezeşti , nu ştii că EL ţi-o dă să-L cauţi neapărat, te tot avertizează, de nu ai un apropiat priceput să-ţi-L arate, caută-L!, tu vei cauta avocaţi pentru bolile spirituale ale sufletului tău nedrept, în loc să-L cauţi pe EL simplu şi la obiect, ce mai tura-vura,"în biata inima omenească sînt locuri încă neexistente şi unde suferinţa intră spre a le da , în sfîrşit, fiinţă"(Leon Bloy).
    Nepriceperea costă uneori şi viaţa, şi degeaba ai existat, de nu-nţelegi ce vrea EL de la fiecare şi de la tine, şi mori degeaba suferind neinformat corect, se spune că fiecare îşi trage foc la oala lui, dar de ce mai toţi suferă fără încetare de cînd e lumea, şi nu-şi trage fiecare "focul" SĂU la el simplu şi-n gînd numai în gînd fără intermediari, singur singurel, nimic mai simplu.
   EL vă aşteptă, ce vreţi mai mult, îi sînteţi datori, pentru că de nu ia-ţi fi datori nu v-ar pedepsi mai mereu pe voi şi familia voastră de sînge, e greu asta de priceput oameni buni, căutaţi-L nu vă jucaţi cu EL ca pînă acuma de mii de ani a-ţi tot plătit, nu v-aţi săturat?

Măreţia şi micimea

   Nedrepţii ce au mai aflat cîte ceva în bine, ori au fost educaţi bine şi au călcat strîmb şi aşa merg de atunci, îşi acoperă negativismul, nedreptatea, şmecheria, urîţenia, relele cu vorbe mari, uneori bine ticluite, cîrpite ( înaltă calitate ne la locul ei), cu slogane, unele foarte normale la un drept şi cinstit, dar aşa insul urît în caracter mizerabil interior, degeaba se feţeşte, fain să nu arate micimea, tot mic e, de la o poştă îl simţi.
   Din zicerile nedreptului, vorbele înălţătoare cum au fost, în mocirla josnică une-s tîrîte, se degradează şi ele pierindu-le solemnitatea zămislită de un popor cîndva ne otrăvit, popor ce-şi are încă undeva puritatea lui.
   "Solemnitatea nu-i totuna cu formele ei degradante ori cu  pseudomorfozele ei, cu pompierismul, cu  emfaza, cu genul declamatoriu, găunos ori onctuos... rostirea adevărului şi proclamarea dragostei au rămas, prin însăşi natura lor, acte solemne"(N, Steinhardt).
    Iritarea ca urmare a civilizaţiei incomplet înţelese în faţa solemnităţii, milei şi lacrimilor, e o neînţelegere şi o exagerare ridicolă, dar care se ţine tare ţapănă şi atît, fără caracter, dreptate, şi firesc uman, "mila nu e sentimentală, domnilor nietzscheieni, ci umană şi bărbătească"(Eugen Ionescu), "poate că nicăieri nu se plînge mai des şi nu se cuvîntează mai solemn ca la Homer, ai cărui eroi sînt deopotrivă de viteji şi de miloşi de lesne de înduioşat"(N,Steinhardt).

Suferinţa

   Privind suferinţa ca o formă de înfiorare, e ca ceva ce te trezeşte, că ai simţit cumva pedeapsa LUI ce a atins , a înpovărat pentru îndreptare pe altul ce suferă, se îndoaie, contorsionează, zbate, vaită, cere ajutor de la oricine, dar numai EL îl poate salva, adevărat, izbăvitor, restul îs numai amînări, paliative, minciuni plăcute.
   Dar tu dacă cauţi să te implici cumva în cel mai bun caz, de nu înlemneşti în faţa suferiţei, paralizat, neputincios, chiar tu te vezi poate neajutorat în faţa pedepsei aplicate altuia.
   E un examen şi pentru tine, trebuie să reacţionezi pozitiv cumva, ajutîndu-l cum te pricepi, treci pe pilot automat, adică fă un bine cît de cît ce-l ştii a face fără să mai vezi suferinţa şi totuşi să-l serveşti pe suferind,  nu e bine să nu te inplici în faţa suferinţei adevărate, cotropitoare, dezlănţuite, EL te verifică şi pe tine în acel eveniment dramatic şi trebuie să-I faci o bună impresie.
   Să-l ajuţi oricum dar nu-I cere să-l ierte, e prea mult pentru un om obişnuit şi-L superi, nu eşti în măsură deloc, poţi cel mult şi normal să cauţi să te-ndrepţi ca să eviţi asemenea  clipe de pedeapsă şi ajută-l cît poţi.
   Balzac şi Dostoievski : "spectacolul suferinţei, (in)dependent de nimicnicia ispăşitorului, e mereu sfînt pentru cine priveşte". Pentru că EL pedepseşte pe cei care şi merită, am pus altfel "independent" de mai sus.
   E firesc de ai cui să-i explici să se-ndrepte cît mai curînd, cît de cît, să caute măcar să ştie de EL cît mai multe şi să reflecteze ce e de făcut în continuare cu EL în gînd.
   Suferinţa e mereu nouă şi distructivă, îţi scade şi moralul, de obicei nu poţi atunci să te mobilizezi cumva şi pierzi controlul eului, mintea o ia pe arătură, şi de nu te trezeşti să ştii unde I-ai greşit de eşti pedepsit, şi să reacţionezi în consecinţă pentru grabnică îndreptare, s-ar putea să te afunzi mai rău, şi chiar total.
   De te-ndrepţi suferinţa va înceta ca prin minune, pe viitor respectă-L, cumva caută să-L şi crezi măcar enpiric, cum îţi vine la îndemînă, cît mai simplu, dar cu timpul te vei perfecţiona, te va îndruma, nu te lăsa!

Suferim din necunoaşterea TA şi vrem să ne-mpăcăm Doamne !

   Se poate din viaţă să învăţăm multe, să ne considerăm atotşiutorii uneori, dar suferinţa nu o putem şti niciodată, ea e totdeauna nouă.
   Considerăm că nu mai putem fi luaţi prin surprindere de nimic, că le ştim pe toate, că nu ne mai surprinde nimic, dar suferinţa e veşnic surprinzătoare, oricînd proaspătă, nestatornică la infinit.
   De asta e , şi EL ştie cu asta ne are la mînă permanent, nu-i putem face faţă prin firea noastră firavă în faţa suferinţei, şi oricine are punctul slab al suferinţei, chiar şi cei mai neînfricaţi.
   Uităm  că-I datorăm credinţă, întîi ca să nu suferim pedepsindu-ne, şi loviţi fiind de EL, ne urăm neîncetat : sănătate, nu credinţă, şi ne costă sănătatea, această nepăsare faţă de EL, necunoaşere absoluţă a LUI.
   Interesant, evreii, de altfel isteţi, dar nu numai ei ci toţi la hurtă, au dezvoltat un întreg arsenal medicamentos, un uriaş evantai de tratamente şi sofisticate amenajări care toate să combată suferinţa, de mii de ani, şi toţi greşesc.
   Aşa de neştiutori, în loc să-L ştie, creadă, respecte, şi tot cortegiu datoriilor către EL, mai bine nedrepţi în faţa LUI, şi suferinzi în continuă luptă cu pedepsele SALE.
   Dacă ar fi numai asta boala lumii ar fi uşoară, dar pustiitoarele războaie, dezastrele naturale, calamităţile toate şi cîte şi mai cîte pedepse îndurate de omenirea LUI, pentru că nu-L ştiu bine, ci deloc, constat acum.
   Nu e normal şi e timpul să vă treziţi, "adormiţilor" din toată lumea şi urmaţi-L necondiţionat pentru a scăpa de a mai fi pedepsiţi să suferiţi.
   E greu e uşor, nu aveţi încotro, asta-i calea de urmat spre EL, să-L respectaţi cum vrea EL, nu ştiu cum e de făcut acest atît de necesar pas spre EL, şi cred şi EL cumva spre voi lume.
   Trebuie Doamne, găsită o soluţie de împăcare o dată pentru totdeauna , a lumii oamenilor cu lumea TA .Te rog Doamne fă ceva ca-n cazul meu, poate mai altfel cumva, sigur TU ştii cum şi cînd .
    Cred Doamne că decît să ne pedepseşti acum cum se aude, mai bine arată-ne faţa TA bună, şi astfel să  cunoaştem şi noi lumea TA, poate fi ceva nemaipomenit, dar cred foarte necesar cît de curînd Doamne, cînd doreşti TU.
     Am să rog cîţi mai mulţi oameni să semneze aici în josul acestei postări pentru împăcarea cu TINE, şi recunoaşterea TA. Vă rog : oriunde pe net. cu gîndul la TINE !