3332..Arsenie Boca ultimul sfînt al României, „găsit” de Domnul să-L slujească

  Arsenie Boca, ultimul sfînt al României, cu adevărat „găsit” de Domnul să-L slujească. Chiar de i-o fost tare greu, fiind mereu în necazuri pricinuite de oamenii unor regimuri neomenoase. Dintru început i se arată Domnul Dumnezeu, Tatăl Ceresc, cînd încă nu pornise spre ceea ce va deveni în ani. Sub forma unui moș, ce i se prezintă și-i cere ajutorul în povățuirea oamenilor, spre credință.
  Și așa va face, înconjurat mereu de minuni și fapte ce-l fac remarcat, chiar de atmosfera socială îi era potrivnică total. Era un luptător și drept pilduitor între oameni, zicîndu-le pe de-a dreptul toate cele necesare momentului. Chiar și necredincioșii aflîndu-l deosebit și plin de har, ceea ce ei nu pricepeau. Dar transmiteau celorlalți fără să vrea, ducîndu-i vestea cea bună, tare necesară.
  Între oameni mereu e nevoie de aflarea lui Dumnezeu și Arsenie Boca o transmis. Că-i mai de folos azi, după cum se află treaba în lume, deci e mai util Vechiul Testament. De știut, decît Noul testament!

2970.Clar și adevărat, nu ne putem avea noi de grijă

  Ne conduce din CER Domnul și nu prea sîntem conștienți că fără EL nimica nu-i posibil. Pe Pămînt încă la bunul SĂU simț ce ne influiențează binele și răul și celelalte. Ce noi le trăim vrem nu vrem dintotdeauna de cînd sînten nu de capul nostru, cum credem. Și EL ne-o cam îngăduit ca să progresăm, învățînd a merge pe calea afirmării bune, corecte, demne. De oameni ai LUI, responsabili de noi.
  Și de Pămîntul care ne ține și noi îl dijmuim nerespectoși, îndărătnici între noi. În fapte urîte, rele, nedreptatea ne stăpînește, acordîndu-i încă viață contra noastră. Însăși nerecunoscîndu-L cum trebuie și ne trebuie dezmeticirea totală și bună. Că altă cale nu-i, chiar de încă ni se par cîte în lună și-n stele verzi pe pereți.
  Jertfindu-ne uneori conștienți de anumite necesități ne înțelese corect mereu. Fără  de EL în mintea noastră clar și adevărat, nici nu prea ne putem avea de grijă. Singuri ne eschivăm că ne dă EL încă voie să mai zburdăm nedrepți dezinformați.

1684.La nevoie apelîndu-L și ne întoarce încrederea

   Doi bani nu facem de sîntem răi și nerușinați, chiar de sîntem învățați și pricepuți în multe. Toate-s degeaba de nu ești om în primul rînd, e greu, dar merită îndreptarea. În primul rînd cu folos SUS și între oameni, concomitent simți îmbunătățirea vieții tale.
   Să nu-i confundăm pe memorizatorii de informații cu oamenii de cultură, care-s altă gîscă-n altă traistă. Buni și ei doar simpli papagali cu simț al memoriei, dar încă nu creatori de artă și frumosul, utilul culturii lumii.
   Natura ne învață să mai și recuperăm energii consumate prin muncă, odihnindu-ne din cînd în cînd. Reîncărcarea bateriilor și prin serbările rînduite de Domnul la finele săptămînii, cu respectul cuvenit. Și alte la fel răgaze convenite în timp și chiar de-s pierderi de valori, îs acumulări de energii necesare împlinirilor.
    Împlinire e și să-L știm oarecum la nevoie apelîndu-L și ne întoarce încrederea așteptîndu-ne pe față. Să ne schimbăm în bine și cum trebuie să fim între oameni și cu EL. Într-adevăr înstrăinați de EL și de binele din lume, ne cam părăsește și ne înfricoșează cu suferințe și moarte.
    Nu avem decît să ne îndreptăm, urmînd cerința SA, cu bun-simț între oameni și bine. Și de cutezăm să-L aflăm, că ne așteaptă, doar să fim sinceri și să nu-L dezamăgim. Să ne facem timp să fim mai sensibili la semnele ce ni le tot dă EL în viață.
    Răul să nu-l considerăm o provocare, ori o problemă, că nu ne privește în veci, n-o vom ști. Așa ni-i dat de SUS ca și binele îs de sorginte Divină, să ne învățăm minte doar cu ele. De rău să uităm și de bine să ne luăm mereu cît vom mai fi noi și familia noastră.
    Ni se amintește că pe lîngă spirit și gîndire de SUS ni s-o dat în trup și sîngele. Ce-i viață în viață, imposibil de falsificat și nici acesta nu-i provocare ori problema noastră. Să-l luăm ca atare, că-i Divinitatea la mijloc și încă nu merităm cunoașterea a multe. Că încă nu știm să ne îndreptăm cum ne dorește EL și după mai vorbim.

Statul

   Guvernul trebuie să se ocupe de cei în proiectul iniţial actualizat precis, gospodărirea ţării, şi dreptate în dauna nedreptăţii,. să fie autoritar desăvîrşit, nu o adunătură de gîşte.
   Guvernul e purtătorul de stindard al dreptăţii, contra tendinţelor de dezordine a grupării mulţimilor, trebuie să facă faţă cu bine funcţionărimii autocratice, talentelor în domenii stilizate şi foarte îngust specializate, tehnicismului exagerat, a tendinţelor de superioritate deşănţate şi ridicole, deci un guvern pe cinste, autentic, democrat şi util.
   "Guvernul nu arbitrează meciul dintre legalitate şi ilegalitate, ci apără- cu toată puterea, pînă în ultima clipă- dreptul"(Sumner Maine).
   De obicei individualităţi deosebit de bine intenţionate, instruite, înping societatea înainte, nu organizaţiile, corpurile sociale, etc. După Alain Emile Chartier, un adevărat exemplu de urmat în domeniul ministeriabil e Emile Colbes, cinstit, incoruptibil, conştiincios, sever, a fost sărac în final, dar stimat nu hulit, discreditat, şi după atîta amar de vreme e amintit de exemplu, ce-şi doreşte un muritor mai mult, decît nemurirea, amintire-ntre urmaşi lumii de aiurea, şi asemenea spirite dincolo îs cumva ridicate de amintiri demne, deci atenţie!
    Ordine, libertate în sprijinul proprietăţii corecte, aici e o întreagă discuţie., pentru că la noi uneori de-a valma buni cu răi şi trebuie separaţi odată pentru totdeauna, şi cei nedrepţi să plătească aici, printr-un corp legislativ, drept, incoruptibil, ţinîndu-se cont şi cum şi-au rezolvat în alte zări unde s-au petrecut  astfel de dezordini socialo-politice atît de dărîmătoare faţă de ţară.
   "Funcţionarea unui guvern real, precis şi politic, cu o constituţie impunătoare şi utilitară"(Walter Bagehot).
   Statul e în centrul atenţiei mai deosebit acum, de cînd cu dezvoltarea mass mediei şi a informatizării lumii, trebuind să fie un foarte bun balerin, drept, oriunde şi oricînd simţindu-se bine pe nesimţite.
   "Nu forţa îi  lipseşte statului, ci înţelepciunea, demnitatea, moderaţia, justiţia, înălţarea morală ; şi în consecinţă prestigiu şi autoritatea"(Guglielmo Ferrero).

E frumos

   Egoismul în orice creaţie umană e posibil,e justificat de natura omului nedrept, dar intoleranţa faţă de credinţele atît de diverse ale umanităţii nu-i justificată, deoarece EL e în toate,şi de-L şi găsim şi ne apără, simţindu-L nemijlocit, e normal să perseverăm în credinţă oricare ar fi .
   Important EL să te susţină, simţindu-L, tu şi familia ta, dacă credinţa e adevărată cînd eşti la greu îL simţi alături mai pregnant şi te-ntăreşte înălţător spiritual, se poate spune: "E frumos ce-mi place mie", dar şi ţie şi tuturor fără discriminare, şi cu toleranţă desăvîrşită uniform.
   Oamenii în general au prea centrifuge porniri, în cam toate domeniile şi trebuie înţeleşi, toleraţi, e greu dar trebuie, de-s descumpăniţi, nemulţumiţi trebuie ajutaţi, îndreptaţi cu echilibru , nimic nu-i uşor de acum în colo pentru a-L afla măcar cumva, trebuie voinţă îndîrjită în bine, şi EL e cu tine.
   Trebuie unire pentru a-L afla mai bine , şi să-L căutăm în gînd fiecare, fără deosebire, din toate credinţele pămîntului, pentru EL !

Cunoaşterea

   Cunoaşterea adevărului oricare ar fi el, deci nu a adevărului oarecare, ci acel ce-L include pe EL, nu numai pe noi umanitatea, e adevărul cel aproximăn de cînd sîntem, neştiindu-L mai deloc, nici nu ni-l închipuim măcar, sîntem prea mici pentru un război aşa mare, uriaş.
   Din cauza adevărului acela, nu ne cunoaştem istoria îndepărtată, la care şi EL a contribuit cumva esenţial, de asta nu ne înţelegem prezentul cum ar fi normal, şi pentru viitor ne facem iluzii care mai de care mai trăsnite, improvizate, ori îndelung plăsmuite, cîrpite cumva.
   Nu ştim ce ne aşteaptă în clipa următoare, aşa de fără legea LUI sîntem, am ajuns din ignoranţă, obrăznicie, intoleranţă, curaj prost înţeles anapoda, fără EL în gînd cîndva şi cam din totdeauna cum ar fi fost normal, şi EL a vrut, dar cu noi oamenii e greu.
   De vrem nu-L putem scoate pe EL din existenţa noastră, pentru că eşuăm cum am eşuat, şi ne costă la nivel mare, "deopotrivă, pornirea spre cunoaştere şi dorinţa de a înainta, orice ar fi, către ceea ce atît de prezunţios, de obsedant şi de nobil, numim adevărul"(Montaigne-Descartes-Pascal-Steinhardt).
   Se spune că adevăruri-s mai multe, ori fi, dar nu de acelea întreb eu, ci de cel ce ne priveşte pe toţi oamenii nedezbinaţi, pentru că vrem ori nu de EL depindem, şi trebuie să-L recunoaştem pentru a ne fi bine, şi să-L respectăm cum E.

Trufia

   Automulţumirea, amorul-propriu, egoismul, auto glorificarea, înfumurarea, plin de sine, îngînfarea exagerată e contra normalului firescului proiectat de EL în om, ca atitudine a omului şi comportamentul cu sinele său şi în societate,"să urîm amorul-propriu, tendinţa de a ne zeifica prin prea multă contemplare"(Blaise Pascal).
   E o formă de auto zeificare prin contemplarea prea mult a sinelui, aprecierea exagerată a eului, fără raţiune şi echilibru, fără morală, e o sfidare a credinţei în general, e obrăznicia de purtare ordinară, josnică, incultă, negarea prin sine a LUI, şi totuşi omul în micimea lui e în stare şi de aşa ceva nebunesc, nedemn, inuman, degradant, o decădere din locul său de creeaţie a SA adevărată.

Omenirea

   Nu e civilizaţia umană în centrul vieţii în univers, cred nici în universul apropiat de pămînt măcar, nu ştim, sîntem  obstrucţionaţi de EL, pentru că nu-L ştim şi respecta cum vrea EL, şi nu merităm consideră EL şi consider că trebuie să ne revizuim atitudinea faţă de EL, orice ar fi.
   De asemenea poate pe glob sînt unele sisteme de convieţuire vitală mai interesante decît cel omenesc încremenit în nedreptate. Umanitatea nu-i unitară, diverse interese legate de cultură, credinţe, culte, viaţă socială, complexe de dezvoltare neînţeleasă şi nerespectată încă, etc. E nevoie de "echilibrarea dintre raţiune, simţuri şi instincte"(Michel de Montaigne).
   Nici cu instinctele noastre nu-i rezolvată problema, chiar consider că nici nu se vrea cumva, pentru că EL are influienţe deosebite asupra noastră, iar unii nu conştientizează deplin şi se trag concluzii eronate, pripite uneori, departe e adevărul ce ajunge să ne influieţeze viaţa cumva , şi nu-L luăm în calcul mai deloc, nefiresc de naivi sîntem.

Formarea

   Ne place să nu fim în centrul unor teribile trăiri, zguduitoare evenimente e greu de îndurat, mai bine o viaţă tihnită la periferia zonelor fierbinţi şi-n fierbere, poate şi-n clocot nefiresc.
   Departe de zbuciumul transformărilor, şi totuşi trebuie să şi simţim cumva de ne ori nu ne plac rigorile schimbărilor chiar pe pielea noastră aşa sensibilă cum o considerăm, vom face faţă şi viaţa adevărată va cuceri stihiile neîndreptate "fiinţa umană e datoare să se cunoască şi e capabilă să cerceteze şi să afle secretele vieţii"(Michel de Montaigne).
   Transformările acestea ne vor cuprinde şi pe noi de vrem ori nu, trebuie neapărat fără cruţare să ne scuturăm de răpciuga timpurilor nedrepte,. nu vom scăpa aşa uşor de ea, se va agăţa, stropşi la fiecine în cale-i cade.
   Cred că ne vom învăţa minte cumva, de vrem ori nu, pentru că nu ne va lăsa la întîmplare, înstrîmbîndu-ne, pocindu-ne spiritualitatea, gîndirea ce ne-a dat-o EL pentru a-L cunoaşte măcar adevărat, pur, Unicul, Divinitatea cu Lumea SA.

Desăvîrşirea

   Viaţa e un mister, ce-l trăim cît existăm, dar trebuie să-nvăţăm să-l simţim prin toate simţurile noastre treze, să nu trecem trăind nepăsători, ori cu frică prin ea(viaţa), ci cu pasiune împreună cu natura, ce ne e dată să ne-ntovărăşescă vieţuind împreună cît va vrea EL.
   În societate monotonă ori exagerată momentele vieţii cu trăiri adevărate, frumoase, unice, corecte, nu-s  o iluzie ci o certitudine creeată de EL pentru noi  să o îmbogăţim după priceperea şi puterile noastre, cu gîndire arătîndu-I de ce sîntem în stare permanent cît existăm, să nu fugim de răspunderea ce-o avem dată de EL, pentru că nu reuşim orice am face. Să nu copiem pe alţi în trăirea vieţii noastre unice.
   "Pentru cine le ia în serios, viaţa şi adevărul sînt pline de farmec. Searbăde sînt doar pentru cine socoteşte că le ştie prea bine sau că sînt lipsite de orice interes"(N.Steinhardt).
   Omul îşi este sieşi dator pentru a se desăvîrşi, să caute permanent să se cunoască pe sine, şi să se dezvolte în spirit şi trăiri faptice bune, fiind el însuşi singur învăţînd din mersul vieţii, şi din greşelile lui, ori a altora adaptîndu-le, de le ştie bine, să nu copieze pe alţii pentru că-i unicat în faţa SA.
   Să se autoeduce şi de primeşte atenţionări de îndreptare să lupte pentru a fi un exemplu de reuşită, ce trebuie nu copiat ci dezvoltat, şi continuat în bine în gînd şi fapte

Din nou

   E o evoluţie continuă a poziţiilor faţă de problematica noastră, nu la toţi la fel, unii mai accelerat, alţii încearcă o schimbare în înguste specializări, alţii e posibil să stagneze, se blochează, înţepenesc într-un proiect poate al vieţii lor limitate.
   "Dar timpul trece şi poziţiile noastre faţă de probleme se schimbă; nu există imobolitate, se petrec lucrurile ca şi cum am fi toţi pe plăci turnante, conţinutul valorilor evoluiază, punctele de interferenţă se deplsează"( N.Steinhardt ).
   Se poate uneori evoluţia insului să devieze de la firescul normalităţii sale şi să evoluieze înspre alte orizonturi parţiale ori total noi, necunoscute, ne recunoscute, împotriva curentului opiniei publice, care în cazul SĂU, cred e nefiresc. Deci un deschizătzor de drumuri, de ne-nţeles, vehement contestat .

Suferim din necunoaşterea TA şi vrem să ne-mpăcăm Doamne !

   Se poate din viaţă să învăţăm multe, să ne considerăm atotşiutorii uneori, dar suferinţa nu o putem şti niciodată, ea e totdeauna nouă.
   Considerăm că nu mai putem fi luaţi prin surprindere de nimic, că le ştim pe toate, că nu ne mai surprinde nimic, dar suferinţa e veşnic surprinzătoare, oricînd proaspătă, nestatornică la infinit.
   De asta e , şi EL ştie cu asta ne are la mînă permanent, nu-i putem face faţă prin firea noastră firavă în faţa suferinţei, şi oricine are punctul slab al suferinţei, chiar şi cei mai neînfricaţi.
   Uităm  că-I datorăm credinţă, întîi ca să nu suferim pedepsindu-ne, şi loviţi fiind de EL, ne urăm neîncetat : sănătate, nu credinţă, şi ne costă sănătatea, această nepăsare faţă de EL, necunoaşere absoluţă a LUI.
   Interesant, evreii, de altfel isteţi, dar nu numai ei ci toţi la hurtă, au dezvoltat un întreg arsenal medicamentos, un uriaş evantai de tratamente şi sofisticate amenajări care toate să combată suferinţa, de mii de ani, şi toţi greşesc.
   Aşa de neştiutori, în loc să-L ştie, creadă, respecte, şi tot cortegiu datoriilor către EL, mai bine nedrepţi în faţa LUI, şi suferinzi în continuă luptă cu pedepsele SALE.
   Dacă ar fi numai asta boala lumii ar fi uşoară, dar pustiitoarele războaie, dezastrele naturale, calamităţile toate şi cîte şi mai cîte pedepse îndurate de omenirea LUI, pentru că nu-L ştiu bine, ci deloc, constat acum.
   Nu e normal şi e timpul să vă treziţi, "adormiţilor" din toată lumea şi urmaţi-L necondiţionat pentru a scăpa de a mai fi pedepsiţi să suferiţi.
   E greu e uşor, nu aveţi încotro, asta-i calea de urmat spre EL, să-L respectaţi cum vrea EL, nu ştiu cum e de făcut acest atît de necesar pas spre EL, şi cred şi EL cumva spre voi lume.
   Trebuie Doamne, găsită o soluţie de împăcare o dată pentru totdeauna , a lumii oamenilor cu lumea TA .Te rog Doamne fă ceva ca-n cazul meu, poate mai altfel cumva, sigur TU ştii cum şi cînd .
    Cred Doamne că decît să ne pedepseşti acum cum se aude, mai bine arată-ne faţa TA bună, şi astfel să  cunoaştem şi noi lumea TA, poate fi ceva nemaipomenit, dar cred foarte necesar cît de curînd Doamne, cînd doreşti TU.
     Am să rog cîţi mai mulţi oameni să semneze aici în josul acestei postări pentru împăcarea cu TINE, şi recunoaşterea TA. Vă rog : oriunde pe net. cu gîndul la TINE !

Crezul meu, cu EL în gînd

   "Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţional- şi nu e neapărat nevoia să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului- există soluţia (mistică) a credinţei... consecinţa harului prin esenţă selectiv"(Nicolae Niculaescu). Da, cămaşa ce îmbraci e alceva, nu-i călduroasă , e aspră şi dreaptă forţă Divină, aproape trebuie să fii imun la tot ce te înconjoară, eşti pe pămînt între oameni dar nu eşti .
   Întradevăr cînd ai credinţă nu-ţi pasă cam de ce ţi se-ntîmplă, eşti superior evenimentelor pămîntene (uneori mai şi greşeşti şi plăteşti imediat peşin, la greu) .
   Cît de cît depinde cît har ai, care şi acesta depinde de tine dar şi de înaintaşii  tăi ce zestre de credinţă ţi-au lăsat, pentru că hrul e prin excelenţă selectiv.
   Zestrea de credinţă se poate să nu o percepi tu, ci este la EL evidenţiată, şi de mişti bine, adică în sensul interesului LUI, în frontul lumescului nostru dezordonat şi nedrept .
   EL te atenţionează trezindu-te bine, ca pe mine (mai am de învăţat), şi caută de-I ceri (şi de nu uneori) să te-ndrumeze spre EL.
   E cale lungă să ajungă şi poate şi rămîne de nu eşti capabil de schimbarea cerută de EL .
   Eu nu vreau să mă las învins, de propriile inerţii neîndreptate încă, greutăţile vieţii, încercările şi pedepsele ce mi le dă EL .
   În lupta cu inerţia nedreptăţii atotputernică se poate să gîndeşti. mai bine mor decît să-nvingă iar minciuna, şi-n acel caz se poate să te gîndeşti : "păcat de tinereţele ori vai de bătrîneţele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de vinurile pe care n-am să le mai beau, de cărţile pe care n-am să le mai citesc, de plimbările pe care n-am să le mai fac, de muzica pe care n-am să o mai ascult etc."(NN)
   Nu voi ajunge niciodată pînă acolo să gîndesc aşa, sînt sigur pentru că EL e cu mine şi nu mă va lăsa, dar să ştiţi ce hotărît sînt, sub inpulsul SĂU.
   Gîndind aşa tranşant de regulă : nu mai poţi "fi ameninţat, şantajat, amăgit, îmbrobodit"( ). Pot fi ca şi copilul din povestea regelui gol de Andersen, habar nu am de zgardă, nebun întru libertate. În credinţa în EL şi numai în EL , aparţin unei lumi a LUI, nimeni n-o ştie, o improvizeată, aproximează (pentru omul simplu cu bune rezultate) .
   EL s-a ascuns lumii "nădăjduies că-s greu de-nţeles" (Thomas Mann) , şi chiar a reuşit să fie neînţeles de noi nedrepţii cu care nu vrea să se-ncurce .
   Mai există o obţiune pentru mine, tare ademenitoare azi în "prezenţa tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, năpastelor, primejdiilor nu numai că nu te dai bătut, ci dinpotrivă, scoţi din ele poftă nebună de a trăi şi de a lupta"(NN). Parcă reînvii , întinereşti la gîndul că vei putea lupta pentru adevărul LUI, neştiut în lume.
   "Cu cît îţi merge mai rău, cu cît sînt greutăţile mai imense, cu cît eşti mai lovit, mai împresurat ori mai supus atacurilor, cu cît nu mai întrevezi vreo nădejde probabilă şi raţională, cu cît cenuşiul, întunericul şi vîscosul se intensifică se puhăveşte şi se încolăceşte mai inexplicabil, cu cît pericolul se sfruntează mai direct, cu atît eşti mai dornic, de luptă,şi cunoşti un simţămînt (crescînd) de inexplicabilă şi covîrşitoare euforie. Eşti asaltat din toate părţile, cu forţe infinit mai tari [cred ei] ca ale tale[ei nu ştiu de EL] . Te furnică fericirea de a lovi şi tu [să afle aşa şi ei de EL, că e lîngă mine şi mă susţine nemijlocit]. Nu numai că nu deznădăjduieşti, nu te declari învins şi răpus [cu EL alături nici nu se poate aftfel], dar şi guşti din plin bucuria rezistenţei, a împotrivirii şi încerci o senzaţie de năvalnică, dementă [cred unii] voioşie. Soluţia aceasta, fireşte, presupune o tărie de caracter excepţională,....o formidabilă îndîrjire morală a trupului, o voinţă de oţel înobilată şi de o sănătate spirituală [ cu EL nici nu-i altfel cu putinţă] adamantică"(NN).
   Mai e ceva deosebit de spus aici " să le spun tot ce cred eu despre ei,şi să intru în ei ca un tanc...nerăbdarea de a le striga adevărul dela obraz (NN). Adevărul LUI, nebăgat în seamă de lume de mii de ani cum vrea EL, neştiut, nerespectat, fără frică de EL, necrezîndul defel aşa PUR cum vrea EL, pentru că-I gelos, pentru că-I Creatorul Universului, Domnul oştirilor CERULUI .

Viitorul cu EL şi Lumea LUI şi a noastră

    Dacă un fals admis şi tolerat cred şi încurajat de EL( am explicat de ce), a strîns atîta interes în jurul NT, mai mult şi impus la începutul creştinismului.
     Oare ce se va întîmpla cînd omenirea va afla în sfîrşit ADEVĂRUL despre ADEVĂRATUL DUMNEZEU CREATORUL UNICUL Universul.
     Cred că va fi o nebunie totală, o beţie de încredinţare fulger, şi totul pentru că EL doreşte o trezire în bine a omenirii întregi.
      Va aduna masele, mulţimile pentru ale încredinţa în EL aici pe pămînt, din timp se va afla prin NET peste tot globul indiferent de meridian ori paralelă.
      Toţi vă veţi da seama de greşeala făcută mii de ani, de a nu-L respecta ci denatura şi renega mai permanent.
      Vă va ierta încorpore, şi vă va primi cu mare bucurie aI LUI, fiind FERICIT şi pentru voi.
      Se va isca mare sărbătoare în CER şi pe pămînt, va fi fericire unanimă, după care cred că încet încet se va instala o nouă ordine mondială ce-L va şti, respecta şi de frică, cumva apariţia SA va fi şi înfricoşătoare minunată , măreaţă, dar de atunci omenirea îL va crede fără echivoc.
      Noua ordine nu va mai funcţiona pe bojbăială, ci va fi cu reguli precise, ce EL le va împămîntăni pe veci, şi continuu, pentru a nu ne mai scăpa din MÎNĂ, ca de cînd ne ştim fără STĂPÎN.
      Nu va fi teruare ci ordine bună, cu bun simţ, onorabilă, desăvîrşită, adevărată, respectată în veci.
      Vor dispărea pedepsele, toţi vor înţelege de bună voie, va fi o armonie universală, tolerantă, îngăduitoare.
      Pămîntul va înflori peste tot, viaţa bună va triunfa, descoperirile ştiinţifice vor duce omenirea grabnic în spaţiul cosmic alături de LUMEA LUI, unde ne e locul.
      Raiul se va instala pe terra permanent, aşa văd eu Doamne toate, şi cred în realizarea aceasta multifuncţională, cu sprijinul TĂU, în comuniune permanentă cu tine TATĂ CERESC.
      Doamne ajută!

Foarte scurtă istorie

Am mai postat referirile necesare, dar reiau : Dumnezeu, a făcut o pereche de oameni, iniţial pînă la ziua de odihnă, aceştia urmau să se hrănească după munca pămîntului, să-l îngrijească, şi păzească, înmulţindu-se înte ei deocamdată ca orice animal de pe pămint, la libera iniţiativă. Ulterior după ziua de odihnă EL S-a gîndit să-şi facă oamenii SĂI între oamenii pămîntului. Să-L reprezinte, şi au apărut Adam şi Eva, într-un spaţiu preamenajat cu de toate pentru toţi, şi cu interdicţii pentru viitorii muritori, chiar şi în cunoaştere, ceilalţi oameni din afara raiului, erau fără ruşine cam ca azi, mai animalici oarecum, fără bunsimţ. Noroc că Perechea preferată, de viitori diplomaţi ai LUI între oameni, erau neinstruiţi suficient şi cu duh de la EL, au cutezat să-L supere, furîndu-I din cunoaştere. Vale-a, Li-o fi zis, la un loc cu ceilalţi şi voi, a fost prima frigere a LUI cu felul oamenilor de a fi, indiferent de-s mai dotaţi ori ba. A urmat o oarecare înprăştiere a prăsilei mai sfinte, EL, a făcut ce s-a putut oarecum, şi noroc cu Noe, pentru că EL, renunţă la oameni înecîndu-i, şi nu numai, Şi iar începe o nouă epopee de strunire a speciei umane, ce durează un pic mai mult, şi aşteptările LUI, iar se năruie, şi tot cu Poporul Ales, ş.a.m.d. pînă azi, .

Legătura cu EL

   Mulţumirile, recunoaştera unei greşeli ori mai multe şi cererea de iertare, cererea de îngăduinţă ori de ajutor adresată LUI, să le faci cînd te hotărăşti să I te adresezi repetîndu-le de un număr de ori pe zi.
   Să nu te grăbeşti, în tihnă, cu răbdare, cu gîndul numai la ce gîndeşti pentru EL. Se poate ca să te gîndeşti în timpul lucrului la EL, şi la relaţia cu EL, dar timpul de mulţunire e alceva, e o concentrare pentru a lua legătura cu EL, şi trebuie să uiţi chiar şi de tine în acel  timp, să I te dedici cu cît mai multă concentrare, să te fereşti, în linişte pe cît posibil, numai tu cu EL în gînd.
   Vei simţi după un timp în relaţia cu EL, că EL te semnalizează cumva cînd primeşte "rugăciunea" ta, şi cînd e  mulţumit şi te poţi opri,şi să revii periodic de cîteva ori pe zi.
   Să nu fii zgîrcit, în a lua legătura cu EL, de cîte ori crezi că trebuie, nu numai de două ori pe zi, seara să faci analiza  zilei mulţumindu-I pentru absolut toate, să nu uiţi ceva ; dimineaţa, cere-I îngădiunţă să poţi efectua absolut toate lucrările necesare, poate şi unele nenominalizate, neprevăzute.
   Să fii darnic în a lua legătura cu EL, ca să fie şi EL cu tine.
   Astfel procedînd nu îţi va fi teamă de nimic neprevăzut, greutăţile te vor ocoli, şi nu vei fi pedepsit, sînt şi încercări ce tebuie răbdate, EL va fi cu tine, prin semne îL veI şti, numai trebuie să fii foarte atent la orice amănunt cît de neînsemnat, pentru că EL nu face gălăgie pentru tine, e discret.
   Legătura cu EL poţi să o iei, în picioare relaxat nu cu mîinile întreunate, poţi să le ţii şi-nbuzunar, nu încordat, în gînd, cu orice orientare a corpului; culcat ori şezînd relaxat, nu cu ochii închişi, ci oricum, cu gîndul la EL, asta contează, de nu te poţi concentra cere-I voie să revii, nu te lăsa colpeşit de neputinţă, ambiţionează-te.
    Se poate să nu-ţi meargă ceva, nu eşti îndrumat de EL deoarece doreşte o mulţumire restantă ce nu o ştii încă, cu timpul ve-i dobîndi abilităţi de aL simţi, cînd să-L mulţumeşti adresîndui-TE.
    Se-ntîmplă cu timpul să-ţi dea semne, cînd trebuie să laşi tot şi să I TE adesezi, cum te-ai obişnuit cu EL.
   Prima dată, începutul e mai greu, după aia va merge, te vei obişnui, trebuie să ai răbdare multă de nu-ŢI va răspunde imediat, se poate să trebuiască să se lămurească de eşti serios, ori ba, să fii calm, încrezător în EL.
    Să te bucuri de orice reuşită, indiferent de moment ori greutate, şi să-I mulţumeşti cît de repede poţi, totul în GÎND cu EL. Să ţii legătura cu EL permanent orice ar fi. SĂ te fereşti de indiscreţi, în locuri cît mai ferite, să nu te afle nimeni ce faci.
    Să nu te lauzi la nimeni, pînă nu-ţi dă EL permisiunea expresă, vei simţi acel moment, numai atunci, altfel discreţie totală, numai tu cu EL. Relaţiile cu oamenii să nu sufere, să te porţi cît mai normal în viaţă. Cu timpul va veni acea detaşare firească la oamenii cu har dela EL.

Habotnic?!

   Eu, nu vreau să supăr, dar nu mă consider decît un instrument oarecum viu, cu gîndire de la EL, deci cam independent şi apucat cum sînt, la îndemîna LUI oarecum.
    Pentru că încă nu mă consider învăţat în ale credinţei cum cred că doresc şi vrea cred şi EL
    Încă nu-s vindecat de lumesc, încă mă clatin cînd mă încearcă, e o luptă surdă în mine încă..

De-aL LUI

Eu, caut să fac ce-mi pretinde EL, nu totdeauna ştiu exact, dar EL intervine, şi mă îndreaptă, e extraordinar, să-L simţi alături, nu doresc să mă părăsească vreo dată cît voi exista, de fapt cît va dori EL, asta e.

Experienţa LUI cu noi,şi noi cu EL

   Noi sîntem creaţia experimentată de EL, pe planeta SA, cu tot ansamblul de împrejurimi naturale, programate în mare de EL, întimplarea nu-şi prea are locul  în viaţa noastră.
   EL, îşi pusese mari speranţe în oameni, că-L vor respecta măcar, da de unde, eşec aproape total, specia noastră, e înclinată spre rău mai mult decît a fost programată de EL, cred.
   A intervenit ceva, nu ştiu ce şi a stricat planul LUI, chiar şi în cazul Poporului SĂU, ori mai bine spus, mai ales în cazul poporului SĂU, care cumva a fost ca un etalon de neascultare.
   Hai să spunem, de neamuri în general EL, nu s-a prea preocupat, şi totuşi chiar EL remarca, că-L respectă mai mult neamurile decît Poporul Ales, îL şi cred mai mult, şi ştiu.  
   O inversare de sarcini nedorită, neproiectată, un defect ne sesizat la timp, deci sîntem o premieră şi pentru EL .
   Ce-i ceri omului nu-ţi face şi ce nu prea îi ceri înfăptuieşte, oare dece? Sîntem cu susul în jos, ne-npotrivim însuşi Ceatorului Universului, cred că doza de spirit independent din EL,a fost prea mare în direcţia împotrivirii cu orice risc, s-au mai bine spus, ni-o luăm repede în cap, ne obrăznicim incorigibili, ne luăm nasul la purtare, încercăm marea cu degetul.
   Nu ştiu de ce omul e aşa, şi în prezent, e şi mai şi, narăviţi în nerecunoştinţă, habar nu au de EL, au picat din cer, aşa din senin, i-o adus barza, pentru că nu-şi pre respectă părinţii, tradiţia în a crede în general în Dumnezeu cum am întîlnit la Ghiţă, şi EL la ajutat o viaţă şi pe familia lui, şi cred şi-ncontinuare.
   EL a încercat diferite variante cu noi, pentru îndreptarea lumii, cu binele şi răul. Consider că pe aceia ce-L respectau crezîndu-L oarecum, nedefinit corect, dar cu aplecare mare, în pustnicie, indiferent de religie, EL îi apreciază şi acum, dîndu-le şi har, şi unii din aceştia nu relizează puritatea SA, Unicitatea,şi că e singurul Dumnezeu al nostru, Responsabilul de noi, Singurul.
   Eu, am primit, credinţa generală, confirmarea în credinţa în EL şi numai în EL, după peste un an, au urmat paşi nesiguri, şi greu de făcut în îndreptarea faptică, gîndire, şi mai am de învăţat, nici nu ştiu cîte.
   Mă cred mai breaz decît alţii, şi nu-s, dar nu prea pricep, dece oare? Întrebări cîte-n lună şi stele,şi răspunsuri cu ţîrîita, nu prea merit încă, aşa cred. Nici cu răbdarea nu mă pot lăuda, e tare greu de urmat pe Domnul, dar consider că trebuie, fie ci-o fi.Vom mai şti, cred numai de bine.
   Simt acuma că dacă aş fi mai tenace în credinţă , cu rîvnă mai multă, aşi fi mult mai sus în faţa LUI.

Sacrificiu pentru înbunarea LUI

   Domnul Dumnezeul nostru, Tatăl Ceresc, doreşte nenumărate ofrande pe altar, mistuite de tot în foc, pentru a se bucura EL, de mireasma lor. E un mod de mulţumire, recunoştinţă, preamărire, îmbunare a LUI; obicei demult neutilizat nici de Poporul SĂU .
    Eu vă transmit acelora ce aveţi o mare problemă nerezolvată, dar nu mişelii şi cu credinţă cît este în EL, pe ascuns, ca şi cînd vă rugaţi numai în faţa LUI, puteţi să-I construiţi 2m / 2m din pietre de rîu mari, bolovani bine aleşi, rezistenţi la foc, bine uniformizaţi, dar nu cine ştie ce pretenţios, un altar pentru arderi de tot, direct pe pămînt.
     De cca. 2000 de ani cred EL numai simte mirosurile frigăruilor, de tot felul şi ce pofte vă provoacă vouă acele mirezme, de nu sînteţi implicat ; LUI nu I se oferă nimic ci greşeli cu toptanul, şi nesinţire berechet, e drept am şi luat-o pe cocoaşă cu vîrf şi îndesat de la EL, cred că e timpul pentru alte vremuri cu respect pentru EL
    Într-un loc ferit,într-o pustietate, pe vreme pîcloasă, ceaţă liniştită, o stivă de cca. 1m st. pentru un berbecuţ, tăuraş, ţap fără cusur, adică perfect sănătos şi frumos, bine proporţionat biologic, sacrificat pe stivă, întreg se va arde complet.
     Locul să fie curat, pe malul unei ape, deschis. Focul de făcut fără carburanţi urît mirositori, ci direct cu aşchii, surcele, de răşinoase, ca toate lemnele de foc. Focul pornit din cele 4 laturi odată, de la mijloace, paralelipipedului, de lemne, încruciş stivuite, şi sacrificatul sus.
      Asistaţi dela distanţă cu gîndul la EL, veţi simţi imediat, că EL, preia acţiunea, şi nu trebuie să mai interveniţi deloc.
      Veţi simţi satisfacţia LUI, printr-o bucurie, din senin, ce vă va cuprinde,şi de sînteţi sincer corect, se va îndrepta nedreptatea voastră, poate fi şi de mulţumire şi e mai bine, fără nici o preterţie
      Puteţi ofranda, păsări curate, bărbătuşi, diferite, nu animale şi păsări considerate de EL necurate şi cu defecte, ci perfect sănătoase şi frumoase.
      Dacă nu sînteţi în stare să-l sacrificaţi normal, lăsaţi-vă, nimic nu se face de e opoziţie fermă, se vede că EL nu primeşte. Altădată cu mai multă motivaţie şi pregătire.
       Respectaţi regulile de morală, credinţă, ecologice, şi psi.